Rezultatele „Suportului electoral pentru Moldova”
Mai mult de 63% dintre alegători, inclusiv din străinătate, s-au prezentat la vot în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie curent. Scrutinul a fost administrat la un nivel înalt inclusiv datorită asistenţei oferite Comisiei Electorale Centrale de către PNUD Moldova cu finanţare din partea Uniunii Europene.
Alegătorii moldoveni au văzut aplicarea în practică a registrului electronic al alegătorilor, care a fost testat alături de alte acţiuni importante. Acestea sunt doar câteva rezultate remarcante ale activităţii de doi ani a proiectului „Suport Electoral pentru Moldova”.
Acum doi ani, proiectul „Suport Electoral pentru Moldova”, implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) cu asistenţa financiară a Uniunii Europene, şi-a propus sprijinirea dezvoltării democratice a Republicii Moldova prin consolidarea proceselor electorale. În scrutinul din 28 noiembrie, proiectul a susţinut pentru a patra oară Comisia Electorală Centrală (CEC) în organizarea unor alegeri transparente şi corecte. Astfel, în 43 de secţii de votare din Chişinău a fost testat cu succes registrul electronic al alegătorilor. Sondajul comandat pentru a evalua percepţia alegătorilor asupra utilizării registrului electronic şi efectuat la ieşirea din secţiile de votare arată că 90 la sută din respondenţi au remarcat această modalitate ca fiind una extrem de eficientă pentru asigurarea corectitudinii şi sporirea încrederii în procesul electoral. De asemenea, PNUD, a sprijinit crearea unui sistem îmbunătăţit de prezentare a rezultatelor prezenţei la urne şi votării, oferind un acces rapid şi sigur la informaţii, astfel consolidând transparenţa procesului electoral.
„Datorită asistenţei oferite de PNUD si Uniunea Europeană, am reuşit să asigurăm o participare sporită a cetăţenilor atât din republică, cât şi de peste hotare la scrutinul din 28 noiembrie, să îmbunătăţim gestionarea procedurilor electorale şi să sporim transparenţa rezultatelor alegerilor. Când vorbesc de asistenţă, mă refer la numeroasele instruiri şi consultaţii de care a beneficiat personalul CEC, inclusiv în domeniul relaţiilor publice şi ale comunicării, precum şi la îmbunătăţirea infrastructurii comisiei, perfecţionarea legislaţiei electorale, organizarea unor campanii ample de informare”, susţine Iurie Ciocan, secretarul Comisiei Electorale Centrale. Potrivit Dlui Ciocan, cu sprijinul proiectului, în cadrul CEC a fost creat un Centru Media care şi-a demonstrat eficacitatea prin consolidarea relaţiilor cu mass-media şi transmiterea operativă a fluxului de informaţii către public.
Proiectul a organizat o campanie amplă de informare şi educaţie civică a alegătorilor. Astfel se explică şi rata înaltă de prezenţă la urne comparativ cu scrutinul precedent. Activităţile de informare şi educare civică desfăşurate de proiect au inclus producerea anunţurilor sociale audio şi video în limbile română şi rusă, pliantelor, panourilor publicitare, banerelor, campanii de SMS-uri. Campania cu genericul “Votează, lume!” a avut abordări inedite: utilizarea reţelelor sociale (Facebook, Twitter, YouTube), lansarea unui concurs pe Internet, prezentarea unei pagini electronice www.lume.md. Campania s-a bazat pe puterea cântecului popular “Lume, lume” şi a avut menirea de a uni oameni de diferite vârste, cultură şi statut social indiferent de locul aflării lor, utilizând şi sloganul “Votează, lume!”.
Potrivit Kaarinei Immonen, Coordonator Rezident al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Reprezentant Permanent PNUD în Moldova, reuşita proiectului „Suport Electoral pentru Moldova” reprezintă dovada unei bune colaborări şi de durată între Comisia Electorală Centrală, agenţiile ONU şi donatori, care şi-au conjugat eforturile pentru promovarea unei democraţii reprezentative îmbunătăţite în Republica Moldova.
Tot în cadrul proiectului „Suport Electoral pentru Moldova”, personalul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene implicat în organizarea alegerilor, inclusiv şi angajaţii din cadrul celor 75 de secţii de votare organizate în străinătate, a fost instruit cu privire la procedurile electorale şi logistice, ceea ce a permis organizarea cu succes a scrutinului în străinătate şi a asigurat o participare sporită a moldovenilor din afara ţării la alegeri. Această asistenţă a fost posibilă datorită parteneriatului cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM).
Cu asistenţa PNUD şi a Guvernului României, în cadrul scrutinului din 28 noiembrie curent a fost testată, în premieră pentru Republica Moldova, procedura prin care persoanele cu dizabilităţi de vedere îşi pot exercita dreptul la un vot direct şi secret. „Deşi sunt nevăzător din născare, anul acesta este pentru prima dată când am votat în mod secret, fără ajutorul însoţitorului, fiind convins că mi-am dat votul pentru concurentul electoral care merită. Ştiu că datorită acestei proceduri mai mulţi nevăzători au fost încurajaţi să participe la alegeri”, spune Nicolae Ciobanu, în vârstă de 58 de ani. Potrivit datelor statistice, în Republica Moldova există aproximativ 10 mii de persoane cu deficienţe de vedere, o bună parte dintre ei nefiind în stare să voteze de sine stătător.
Comunicat PNUD Moldova