(foto) Ziua Independenţei marcată la Turnul Eiffel cu protest şi horă – Ziarul de Gardă
  • (foto) Ziua Independenţei marcată la Turnul Eiffel cu protest şi horă

    (foto) Ziua Independenţei marcată la Turnul Eiffel cu protest şi horă
    27 august 2012 | 09:48

    În seara zilei de 26 august 2012, şi cetățenii R. Moldova din Franța au marcat la Paris Ziua Independenței a Republicii Moldova, cărora le pasă de soarta celor dragi, de plaiul natal și nu doresc să uite obiceiurile şi tradițiile strămoşeşti.

    După opinia unuia dintre participanți “marcînd independența nu trebuie să uităm că avem probleme și în primul rînd că am avut și avem hoți la conducere; sîntem ocupați căci trupe străine stau pe pămîntul nostru; nu putem avea încredere în justiția acaparată de clanuri”.

    Manifestanții au afișat pancartele “Non à l’agression russe en Moldavie”, “Russian Army Go Home!” și au transmis un mesaj către concetățenii din întreaga lume “noi sîntem europeni, vrem să fim liberi, nu mai vrem să fim subjugați, și spunem NU ocupației rusești a părții de Est a Republicii Moldova (Transnistria)”.

    Acțiunea a fost continuată de o parte festivă. Au fost interpretate cîntece de către Eugen Leahu și ansamblul de copii “Ștefănițele”, melodii de valoare națională care pe parcursul istoriei ne-au călăuzit în cunoașterea adevărului. Valentina Tacu a interpretat mai multe cîntece populare, și persoanele prezente au încins o horă tradițională în fața Turnului Eiffel.

    În final participanții la manifestare au fost invitați să sărbătorească Limba Noastră cea Română în data de 2 septembrie la Biserica Sfîntul Ștefan cel Mare din Paris.

    Manifestarea a fost organizată de către membrii din Franța ai Partidului Liberal din Republica Moldova (Clubul Liberal Paris, președinte Vasile Calmațui) cu sprijinul Consiliului Coordonator al Diasporei Republicii Moldova în Franța (coordonator Nicolae Dragomir).

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    FOTO/ 4 556 de cetățeni s-au vaccinat împotriva COVID-19, în ultimele 24 de ore: 3 252 de persoane s-au imunizat cu prima doză

    4 556 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 3 252 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 1 303 de persoane au fost imunizate cu a doua doză, anunță miercu…
    FOTO/ 4 556 de cetățeni s-au vaccinat împotriva COVID-19, în ultimele 24 de ore: 3 252 de persoane s-au imunizat cu prima doză

    DOC/ Guvernul a modificat programul privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale

    Guvernul a aprobat în cadrul ședinței de miercuri, 22 septembrie, proiectul privind modificarea programului cu privire la repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2021…
    DOC/ Guvernul a modificat programul privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale

    Focus Ion Sapdaru şi o retrospectivă Lucian Bratu, la ZFR Chişinău

    Un focus de trei filme dedicat actorului român de origine basarabeană Ion Sapdaru, două pelicule clasice ale regizorului Lucian Bratu, un film pentru copii şi mai multe scurtmetraje studenţeşti din arhiva UNATC…
    Focus Ion Sapdaru şi o retrospectivă Lucian Bratu, la ZFR Chişinău

    Citiți joi în ZdG. Ediția din 23 septembrie 2021

    În ediția din 23 septembrie a Ziarului de Gardă, citiți un articol despre averea și cariera pretendenților la funcția de judecător al Curții de Apel Chișinău. 15 magistrați s-au înscris în concursul pentru supl…
    Citiți joi în ZdG. Ediția din 23 septembrie 2021