Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   De ce www.theparliament.com a retras…

De ce www.theparliament.com a retras un text despre Moldova?

Miercuri, 13 martie, portalul www.theparliament.com a publicat un text despre R.Moldova întitulat „UE solicitată să regândească finanţarea corupţiei în Moldova”. Articolul a fost publicat la rubrica ştiri, deşi nu întrunea criteriile unei ştiri jurnalistice.

După ce ZdG şi „Cartier European” au cerut explicaţii unor instituţii şi oficiali europeni cu privire la conţinutul neargumentat al acestui text, articolul a fost retras completamente de pe pagina web a Parlamentului UE. Între timp „ştirea” a fost tradusă şi publicată de câteva instituţii media din Moldova.

 

Revista on-line www.theparliament.com este un portal informaţional al instituţiilor UE cu sediul la Brussel. Articolul „UE solicitată să regândească finanţarea corupţiei în Moldova” a fost plasat la rubrica ştiri, chiar dacă textul cu pricina nu avea elemente ale unei ştiri clasice şi profesioniste. În text se vorbea despre fenomene foarte importante cum ar fi corupţia în Moldova, traficul de fiinţe umane şi migraţia ilegală şi modul în care acestea ar afecta UE, dar fără să se facă vreo referinţă la instituţii, experţi, specialişti care ar explica aceste riscuri. Mai mult, singurul citat din acest text este atribuit unei persoane anonime de la un think tank din Polonia, EaP, care ar declara pentru Martin Banks, autorul „ştirii” din 13 martie 2013: „ De ce UE aruncă atâţia bani întro gaură neagră a corupţiei, când sunt atâtea de făcut pentru înseşi statele membre ale UE?”.

Reporterul ZdG a accesat pagina web a acestui think tank www.easternpartnership.org . Vizitatorii acestei pagini  sunt anunţaţi chiar de la deschidere că „De la 1 iunie 2012 conţinutul portalului nu este reînoit, dar rămâne disponibil pentru toţi doritorii”. Reporterul ZdG a solicitat în scris, prin e-mail, opinia organizaţiei despre modul în care a fost citată de către www.theparliament.org, dar nu a primit deocamdată nicun răspuns.

Publicitate
Publicitate

Modul în care textul citat abundă în acuzaţii grave, inducând cititorilor europeni fobia că Moldova ar aduce riscuri prin imigranţi criminali şi ilegali, dar fără ca ipotezele să fie probate, în mod jurnalistic, cel puţin prin declaraţii şi citate ale unor experţi care confirmă aceste probleme, ne-a creat dubii. De asemenea, pare suspect faptul că sunt citate persoane anonime din instituţii nefuncţionale fără să fie explicat acest lucru.

Cu toate acestea, câteva instituţii media din R.Moldova au preluat integral acest articol, tradus în română. Mai întâi acesta a fost publicat pe pagina web publika.md, apoi pe pagina web a ziarului Timpul, dar şi pe www.civic.md.

ZdG a considerat tema abordată în acest articol de maximă importanţă pentru public, dar modul neargumentat de prezentare a acestei „ştiri” ne-a făcut să solicităm opinia mai multor instituţii europene şi persoane care cunosc instituţiile UE şi media din Brussel. Contactată de ZdG, Ludmila Bulgar, jurnalistă stabilită la Brussel, managera a proiectului „Cartier European”, s-a arătat surprinsă de stilul articolului, şi a contactat la rândul său mai mulţi experţi, dar şi ofciali europeni, inclusiv serviciul de presă al lui Stefan Fule, pentru a comenta acest produs. Discuţii aprinse cu privire la calitatea acestui produs au fost lansate şi pe Facebook.

În timp ce erau colectate opiniile, peste câteva ore, textul original de pe www.theparliament.com a fost retras, dar fără niciun fel de explicaţii. Ulterior, şi www.civic.md a anunţat retragerea textului.

De asemenea, ZdG a solicitat autorului acestui text publicat în „The Parliament”, Martin Banks, dar şi editorilor lui, să explice care a fost rostul publicării acestui articol pentru câteva ore şi de ce anume a fost retras. Până la această oră redacţia nu a primit niciun răspuns.

Acesta este linkul la articolul care a fost sters: http://www.theparliament.com/latest-news/article/newsarticle/eu-urged-to-rethink-funding-for-corrupt-moldova/#.UUG4JdY0zId

Update: Titlul initial al articolului din ZdG a fost „De ce pagina web a UE a retras un text despre Moldova?”. Dupa mai multe verificari am constatat ca editia electronica a revistei The Parliament este editat de o firma inregistrata in Marea Britanie.

ZdG

 

 

 

Publicitate
Publicitate