1997 de voturi, între «da» şi «nu»
Soarta celor circa 2000 de voturi din străinătate, exprimate pe «foi albe», va fi decisă de Curtea Constituţională (CC). Comisia Electorală Centrală (CEC) a expediat astăzi CC spre examinare rezultatele scrutinului electoral din 28 noiembrie, alături de care şi «buletinele alternative de votare pentru străinătate sau aşa-zisele «buletine albe», după cum au intrat ele în uzul verbal», a declarat pentru ZdG, Iurie Ciocan, secretarul CEC.
Potrivit lui Ciocan, decizia în cazul acestor voturi depăşeşte competenţele CEC. «Avem o situaţie de conflict de norme, când Constituţia, pe de o parte, recunoaşte dreptul persoanei la vot, iar, pe de alta, Codul electoral reglementează strict forma de exprimare a acestui drept, fără a admite excepţii de la normă. Iată de ce am fost obligaţi să adresăm Curţii Constituţionale un demers separat, prin care am explicat excepţionalitatea acestui caz şi am cerut Curţii să se pronunţe asupra valabilităţii acestor buletine şi, totodată, să facă recomandări legiuitorului pentru a interveni cu modificările de rigoare în legislaţia electorală» spune Ciocan. Întrebat dacă CC ar trebui să se situeze de partea alegătorului, Ciocan a răspuns că «norma constituţională este prioritară, dar o decizie definitivă în acest sens poate aparţine doar CC».
Amintim că, în ziua scrutinului electoral din 28 noiembrie, curent, mai multe instituţii diplomatice ale R. Moldova au semnalat insuficienţa buletinelor de vot la patru secţii de votare din străinătate: la Paris, Moscova, Roma şi Padova. CEC a decis ad-hoc, ca excepţie, exprimarea dreptului de vot pe «foi albe, forma A-4, în care au fost trecute datele personale ale votantului, iar pe verso denumirea fromaţiunii politice şi aplicarea ştampilei «votat». Numărul voturilor exprimate pe «foi albe» la cele patru secţii de votare se ridică la 1997.