Principală  —  Ediţia PRINT  —  Sportiv   —   VIDEO/ Canoistul Serghei Tarnovschi a…

VIDEO Canoistul Serghei Tarnovschi a devenit campion mondial pe distanța de 5 000 de metri

Canotorul Serghei Tarnovschi a cucerit medalia de aur la distanța de 5 000 de metri la Campionatul Mondial de canoe sprint care a avut loc în Canada.

„Ultima zi a Campionatului Mondial ne-a făcut să ne îngrijorăm din plin. Mai întâi, în finala de simplu canoe la distanță de 1000 de metri, Serghei Tarnovschi a ocupat locul 6, apoi Maria Olarasu a terminat pe locul 7 în finala canotajului feminin la 500 de metri. Apoi, câteva ore de așteptare și 25 de minute de luptă intensă au fost încununate de victorie. Aurul mult așteptat al Campionatului Mondial, primul nostru aur de la independență”, se arată în mesajul publicat de Federație.

Potrivit Federației de caiac-canoe, echipa R. Moldova a obținut la Campionat o medalia de aur, două locuri de șase, unul de șapte și unul – zece. Tarnovschi a parcurs distanța în 23:37.85.

Acum un an, Serghei Tarnovschi a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

El a parcurs atunci distanța de 1000 de metri în 4:06.069.