Școala din afară

Partea I – Clasele Primare

Pentru mine, aventura educației în Irlanda a început în noiembrie, după Halloween, pe când aveam 10 ani. După ce am fost admiși la școala primară, am primit lista cărților ce trebuiau cumpărate. Uniforma școlară reprezenta o cămașă albă, un pulover și o fustă de un albastru închis.

Deoarece nu aveam engleza bună, eu și fratele meu am fost înscriși cu un an în urma programei școlare a copiilor de vârsta noastră. Ziua în care mi-am luat cărțile m-a bucurat mult, pentru că erau noi și pline de culori. Chiar și manualele de matematică. Printre toate acestea, era și o cărțulie mai subțire cu titlul „Continuă să scrii” – un manual de caligrafie. Fratele, care era în clasa a 6-a, tot a primit una. Mama, fiind profesoară în Moldova, a rămas dezamăgită de sistemul irlandez, pentru că, în clasa a 4-a și a 6-a, noi tot caligrafie vom face.

Clasa a 4-a pentru mine a fost un an școlar foarte frumos, chiar dacă în baza faptelor nu ar fi trebuit să-l țin minte așa. În primul rând, limba engleză o vorbeam foarte slab, eram în școală numai de fete și, desigur, am avut parte de o schimbare culturală majoră. În primele săptămâni, am început ore suplimentare cu o profesoară, care venea să mă ia în fiecare zi pentru o oră sau două. Timpul cu ms. Dempsey era preferatul meu, pentru că biroul ei era plin de jocuri de tot felul, jucării, cărți și avea chiar o mică bucătărie. Cu ms. Depsey am început a dezlega limba engleză prin cărți foarte frumoase! Când nu înțelegeam un cuvânt, ms. Dempsey îl desena sau îl întruchipa, făcându-mă să râd în hohote. Participam la diferite jocuri și cu alți copii, din alte țări, iar deseori preparam prăjituri împreună. În acest timp, colegele mele făceau limba irlandeză, de la care am fost eliberată. Pe ms. Dempsey am avut-o alături 2 ani. Cred că și ms. Dempsey are amintiri frumoase legate de timpul petrecut atunci împreună, pentru că, peste 7 ani, ne-am revăzut și albele am plâns de bucurie.

O diferență mare în școala mea nouă a fost că nu primeam note. În fiecare zi de vineri, făceam două teste – la engleză, pentru ortografie, și la matematică, apoi luni primeam rezultatele, care era o literă, „A” fiind cea mai înaltă, iar „D” – cea mai joasă. Am simțit și diferența în atitudinea elevilor față de note. Nimeni nu întreba „ce notă ai luat?”. Am simțit că elevii sunt încurajați să nu își facă griji de competiție, ci să se concentreze pe rezultate. Totodată, nu am învățat niciodată poezii pe de rost și nu am mai avut concerte pe scenă. De fapt, școala nici nu avea o scenă. Singurul eveniment care amintea de concerte a fost la început de an, când mergeam la biserica catolică pentru slujba de început de an, la fel – înainte de Crăciun și de Paști. Acolo, noi, elevii, cântam poezii sau rugăciuni. În timpul anului școlar, cântam în cor la lecțiile de muzică, dar cântecele nu erau doar religioase, ci și din desene animate.

Introducerea în Biserica Catolică tot a fost o experiență deosebită pentru mine. Cea mai mare diferență a fost că zâmbetele și glumele erau acceptate și în biserică, cântecele la fel, inclusiv cele hip hop.

Etapa primară se termină după clasa a 6-a în Irlanda. Orele se terminau la 3 și, după școală, majoritatea zilelor aveam diferite activități extracurriculare, cum e atletica ușoară, tenisul, dansurile și pianul. În principal, în acești 3 ani de școală primară în Irlanda am simțit o mare relaxare, pentru că studiile erau o plăcere, și nu un chin. Am avut libertatea să explorez ce îmi place și ce nu. În acei ani, m-am îndrăgostit de literatură. Și colegele de clasă am observat că citeau multe cărți. Totodată, împreună cu toată clasa, în fiecare an, citeam, iar apoi analizam o carte. Clasa avea o mică, dar suficientă colecție de cărți de unde eram mereu încurajați să citim. Nu știu cum ne vrăjeau învățătorii, că teste ca în Moldova de câte cuvinte pe minut poți citi nu aveam, dar de citit bine puteau toți. Cu timpul, eu i-am ajuns din urmă.

Pe atunci, apăruse a 5-a carte de Harry Potter, cu 800 de pagini. Îmi amintesc cât de mirată eram de colegele care terminaseră cartea la vârsta de 10 ani în doar o săptămână și nici măcar nu era dată ca temă pentru acasă. Temele pentru acasă, în general, erau ușoare și puține. De fapt, la teme, nu am stat mai mult de o oră până în clasa a 6-a. Peste ani, când spuneam altora că am venit în Irlanda în clasa a 4-a, fără să știu o singură propoziție în engleză, îmi răspundeau mirat și empatizau, crezând că a fost tare greu. Mă mir mereu, pentru că nu-mi amintesc ce anume a fost greu. Colegii m-au primit bine, ajutându-mă cu engleza și mereu incluzându-mă în jocurile din pauză, chiar dacă nu înțelegeam bine regulile. Deci, în cei 3 ani, mari probleme nu am avut. Singurul moment altfel a fost cel în care am văzut că multe dintre colegele mele erau mai copilăroase, venind, în clasa a 5-a, cu jucării din pluș la școală și mai crezând în Santa. Dacă, totuși, ar fi cineva care ar avea plângeri, atunci sunt prietenele, care m-au tolerat atunci când le-am stricat copilăria, spunându-le cine e Santa. Acum râdem de acele clipe…

Mariana Verdeș, Irlanda

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *