Corpul feminin, justiția — masculină

Dacă o femeie a fost hărțuită sexual, atunci ea ajunge a fi considerată vinovată. Dacă a fost bătută sau violată – ea a provocat agresorul. Dacă divorțează, înseamnă că ea nu a putut păstra familia. Dacă și-a refăcut viața după divorț – e o curvă. Dacă a ajuns într-o funcție înaltă – tot e curvă. Dacă apără o victimă a violenței în familie, de rând cu aceasta, este și ea o curvă.

ZdG a discutat cu mai multe femei care, fie lucrează în sistemul judiciar, fie s-au intersectat cu acest sistem din R. Moldova, despre felul în care sunt văzute și analizate corpul și comportamentul lor, dar și despre cum sunt perpetuate stereotipurile existente în R. Moldova cu privire la femei.

Tatiana Chebac

Profilul victimei acceptabile

Tatiana Chebac este avocată și militantă pentru drepturile femeilor. Ea afirmă că, în R. Moldova, situația femeilor care ajung în justiție, mai ales în cazul infracțiunilor ce țin de sexualitate, este groaznică. „Se discută totul – lungimea unghiilor, machiajul, dacă are sau nu tatuaje, dar și numărul partenerilor sexuali. În proces, toți se dau cu părerea despre moravurile ei – dacă a avut mai mulți parteneri, dacă a fost sau nu virgină în momentul în care a fost violată. Dacă nu, atunci e curvă și singură s-a cerut”, spune Chebac.

Tatiana afirmă că, de obicei, avocații recomandă clientelor victime să-și taie unghiile, să-și ascundă tatuajele, să-și strângă părul, pentru că judecătorii atrag atenția la aceste aspecte. „La noi, se crede că femeia cu moravuri bune stă cuminte, se uită în podea, nu are unghii, e nemachiată și e virgină. O astfel de victimă ar fi acceptată. Dar o femeie care are o viață sexuală activă ori are unghii lungi, gene, sau face orice vrea cu corpul ei, se clasifică ca fiind „ușuratică”, respectiv, ea nu poate fi violată, fiind vorba de un act sexual consimțit”, susține Chebac.

Arina Țurcan

Arina Țurcan activează la Centrul de Drept al Femeilor, apără de ani buni victimele violenței sexuale și ale violenței în familie și a observat de asemenea că în instanță se încearcă a portretiza victimele violenței domestice și sexuale drept lipsite de principii morale, pentru a justifica abuzul asupra lor.

Diana (nume schimbat, n.r.) este din Călărași. Acum doi ani, a trecut printr-un proces judiciar de divorț, care a marcat-o pe mult timp. Soțul de care divorța era polițist, iar avocatul acestuia și judecătorul se cunoșteau cu el. Motivul divorțului era violența în familie – soțul Dianei era agresiv, pentru că ea, după nașterea copilului, ieșise la muncă. „Considera că nu mă îmbrac „corect”, că port haine prea decoltate, prea deschise la culoare, că aș fi prea binedispusă cu clienții”, spune Diana, care lucra într-un magazin.

Totuși, culmea a fost să audă, în ședință, întrebările judecătorului și ale avocatului. „Judecătorul m-a întrebat dacă e adevărat că aș purta haine decoltate, dacă m-am întrebat ce aș putea face ca să păstrez familia în interesul copilului. Mă simțeam de parcă aș fi vinovată. Deși spuneam că soțul ridică deseori vocea și m-a lovit de câteva ori, iar asta dăunează copilului, judecătorul nu lua asta în considerare. Același ton acuzator îl menținea și avocatul soțului, care povestea detalii ce voiau să convingă că aș fi o femeie rea și că nu aș putea rămâne cu copilul după divorț. Avocatul menționa că soțul, dacă era violent, e pentru că eu l-aș fi provocat. Eram privită ca un obiect, ca o persoană incapabilă să-și decidă soarta, ca o persoană judecată pentru felul în care se îmbracă, sau mai rău – după cum spune soțul că mă comport”, povestește Diana.

Ea spune că, în final, a obținut dreptul de a rămâne cu fiica sa, dar acele ședințe de judecată au făcut-o să se simtă de parcă era inferioară – „parcă nu eram o persoană cu studii, cu demnitate, ci un om fără capacități mintale”.

Psihologa Angela Nicolaou consideră că incapacitatea sistemului judiciar de a apăra victimele violenței are serioase consecințe psihologice. „Bărbații, în general, având toate pârghiile, bat în ce e mai dureros – în sexualitatea femeii. Iar dacă ele apelează în instanță, dar nu li se face dreptate, e și mai rău, pentru că astfel li se formează convingerea de neajutorare. Dacă justiția nu te apără, e foarte dramatic”, subliniază Nicolaou.

„Eu nu le spun bărbaților ce bine le stau pantalonii”

De cealaltă parte, și femeile care activează în justiție nu sunt apărate de apropouri legate de corpul sau capacitățile lor. Tatiana Chebac spune că în instanță se încearcă discreditarea avocatelor prin complimente care nu-și au locul în acel context, glume sau comentarii. Odată, un polițist a întrebat-o dacă nu are menstruație, pentru că jurista i s-a părut acestuia impulsivă.

„Nu am o problemă cu complimentele, dar un proces de judecată nu e locul potrivit ca cineva să aprecieze felul în care arăt. Eu nu le spun bărbaților ce bine le stau pantalonii. În dosarele pe custodia publică, de obicei, oponenții sunt bărbați și ei își permit tot felul de glume, ca să te dezbată din ritm. Când nu ai argumente plauzibile, încerci să te „impui” prin glume, râs sau familiarisme – cum ar fi atinsul pe spate. Nu mai zic de femeile care poartă rochii și tocuri și care ajung să fie invitate prea insistent de către procurori la cafea”, susține Chebac.

Victoria Sanduța

Victoria Sanduța este magistrată și președintă a Asociației „Vocea Justiției”. Nici pe ea nu au ocolit-o complimente neadecvate: „Un avocat și-a permis să spună că nu se va putea concentra la proces și-l va pierde, pentru că judecătoarea este prea frumoasă. L-am atenționat că încalcă ordinea. Eu am considerat că în acel context, avocatul a depășit bunul simț. I-am făcut observație, și comportamentul lui nu s-a repetat. Dar, altfel, am fost pricepută ca o persoană care nu poate accepta un compliment”.

Avocata Arina Țurcan mai spune că avocatele încă sunt privite de sus de către unii colegi bărbați, în special când aceștia sunt oponenți. „În general, femeile care lucrează în justiție se pot apăra, dar mai avem stereotipuri și prejudecăți de gen, înrădăcinate în profesiile care au fost masculinizate. Aceste stereotipuri încurajează autoritatea agresivă din partea bărbaților. Uneori, de la bun început, partea opusă vine cu o poziție autoritară, ca să te concentrezi pe soluționarea conflictului și să fii mai puțin atentă la procesul de justiție ”, adaugă Țurcan. 

Președinta Asociației Gender-Centru, Valentina Bodrug-Lungu, consideră că atunci când vorbim despre egalitatea de gen, la noi nu se înțelege că pe lângă drepturi, aceasta înseamnă și oportunități egale.

„Femeilor le este mai greu să se manifeste și pe piața muncii, și să-și păstreze familia, și să se dezvolte. În domeniile masculinizate, femeile trebuie să depună efort dublu ca să arate că sunt la fel de bune. E necesar să creăm un mediu prietenos și femeilor în structurile care erau văzute până acum preponderent masculine”, conchide experta.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *