Citiți joi în ZdG: Dosarele de îmbogățire ilicită ale unor foști șefi din justiție, fără verdicte și Șase comune cu denumiri noi după amalgamare
Într-o nouă ediție a Ziarului de Gardă, citiți despre dosarele de îmbogățire ilicită ale unor foști actori importanți din sistemul de justiție, care stagnează pe mesele instanțelor de judecată, în timp ce altele au fost clasate fără să mai ajungă în instanță. Cine sunt foștii șefi din justiție vizați în aceste dosare și ce se întâmplă cu ele, aflați la rubrica Anchetă.
După amalgamare, potrivit reformei administrației publice locale, în R. Moldova vor apărea nu mai puțin de 16 denumiri noi de comune. Care sunt acestea și de ce au decis membrii comisiilor de amalgamare să identifice denumiri noi pentru unele comune, aflați în această ediție, la rubrica Reporter Special.
Tot în această rubrică, aflați care sunt cele mai mari vs. cele mai mici comune din R. Moldova după procesul de amalgamare.
Alexei Buzu, secretarul general al Guvernului, a oferit un interviu pentru ZdG în care a explicat schimbările prevăzute în cadrul reformei APL. Cum s-a ajuns de la 32 de raioane la 3 regiuni, cum și-a impus premierul Vasile Tofan viziunea în privința noii hărți administrative a R. Moldova și de ce localitatea de baștină a lui Alexei Buzu, responsabil de reformă, nu a acceptat amalgamarea voluntară și a fost amalgamată normativ, aflați la rubrica Exclusiv.
Acestea, dar și alte materiale jurnalistice pot fi citite mâine, în cea de-a 38-a ediție a Ziarului de Gardă din acest an.
ACTUAL: Premierul Vasile Tofan despre compensații: beneficiari mai mulți, criterii mai stricte?/ Judecătorii protestează și contestă formula de salarizare/ O judecătoare anchetată penal după un articol ZdG revine în sistem
OPINII:
Alina Radu: De care drone (nu) se teme Ceban?
EDITORIALE:
Olga Bulat: Rachete, troli și politicieni „în slujba” Moscovei: „lecții de democrație” din partea Kremlinului
ANCHETĂ: Dosarele de îmbogățire ilicită ale unor foști șefi din justiție: ani de examinare în instanțe, fără verdicte
DOSAR: (In)justiție pentru inculpatul Andronachi: întrebările la care Procuratura nu răspunde
JUSTIȚIE: Dosarul lui Plahotniuc la Curtea de Apel. Apărarea – cu zeci de cereri și demersuri: „Eu vreau să înțeleg învinuirea. […] Cred că și procurorul nu înțelege”
CITITORUL DE GARDĂ: De la sacrificiile pentru copil la singurătatea din azil: povestea unei femei de 75 de ani, ajunsă într-un scaun cu rotile
REPORTER SPECIAL: Șase comune cu denumiri total noi după amalgamare: „Am vrut să găsim o formulă universală care să nu supere pe nimeni”/ Top: cele mai mari vs. cele mai mici comune din R. Moldova după amalgamare
EXCLUSIV: De la 32 de raioane la 3 regiuni. Reforma APL, fără regiunea transnistreană și fără Găgăuzia. De trei ori mai puține primării. Unde se duc competențele și banii. Interviu cu Alexei Buzu, secretarul general al Guvernului
ZONA PUBLICĂ: „Nicăieri nu scrie că dacă ești neutru, trebuie să fii și idiot”. De ce modernizarea Armatei NU reprezintă încălcarea neutralității constituționale și nu face din R. Moldova „cap de pod militar al NATO”
REALITATEA: O lecție de nota zece despre incluziune. Cum e să ai o vedere de doar 2 % și să scrii 100 % corect în limba română
TRĂIND DE GARDĂ: Activism civic în satul de baștină. Exemplul unui tânăr și obstacolele cu care acesta s-a confruntat: „Tineretul, chiar dacă are 10 ani, are dreptul să întrebe”
SĂNĂTATE: Nu orice simptom are nevoie de vitamine și minerale. Ce trebuie să știm despre suplimentele alimentare/ Medicamente în bagajul personal: reguli și restricții la vamă
OAMENI: Nicolae Dohotaru: „Orchestra este ca un barometru”