• Septembrie 2020, Igor îl aduce pe Igor la „Mesager”

    Septembrie 2020, Igor îl aduce pe Igor la „Mesager”
    23 aprilie 2021 | 11:56

    În toamna anului 2020, cu doar două luni înainte de alegerile prezidențiale, șeful statului de atunci, tot el aspirant la un nou fotoliu de președinte, Igor Dodon, s-a asigurat că, în perioada campaniei, la singurul post public de televiziune, Moldova 1, situația nu va „deraia” în defavoarea sa. Astfel, a insistat ca Departamentul Știri să fie administrat de o persoană care poartă numele său, așa, că să fie mai sigur că nu va trăda. În septembrie 2020, Igor îl aduce pe Igor la „Mesager”. Sigur, noului șef de la știri nu i-a fost ușor să țină mâna pe pulsul tizului său. Teoretic, trebuia să respecte niște norme deontologice, administrând știrile unui post public de televiziune, practic, însă, nici el și nici tizul său nu aveau nevoie de asta.

    Campania a trecut, lumea a ales altfel decât și-ar fi dorit Igor Dodon, iar la Moldova 1 știrile continuă să ofere audienței subiecte tratate la fel de tendențios ca în campania electorală, acoperindu-se cu o constatare subiectivă, potrivit căreia acest post ar continua să aibă cea mai mare audiență printre posturile TV din R. Moldova.

    Recunosc, de mai mult timp nu mă mai uit la ştiri la posturile noastre TV. Seara de 20 aprilie a fost o excepție. Poate dacă nu aș fi acceptat această excepție, aș fi rămas cu iluzia că programul „Mesager” mai conține ceva din spiritul de altădată…

    Pe 20 aprilie, din cele 35 de minute de știri, 12, tocmai 12 (sic!), au fost consacrate unui discurs rostit de premierul interimar Aureliu Ciocoi. Acesta a invocat statisticile îmbolnăvirilor și ale morților de COVID-19, s-a referit la cele circa 1000 de femei gravide, infectate de coronavirus, a atras atenția viitorilor părinți să fie mai prudenți, mai ales atunci când așteaptă un copil, „a trecut” prin biserici, constatând că uneori icoanele mai sunt șterse, mai sunt dezinfectate, dar împărtășania așa și e împărțită cu o singură linguriță… Într-un cuvânt, mesaj de premier interimar care își asumă și responsabilitățile subalternilor săi din Sănătate, Poliție sau… Mitropolie…

    Principalul buletin de știri al zilei a continuat cu o știre șocantă, de un mare interes public, dar care a fost transmisă superficial, în câteva secunde. În acea zi, un veteran al războiului de la Nistru, un locuitor din satul Hagimus, raionul Căușeni, decedase în urma exploziei unei grenade, pe care o păstra la el încă din 1992, din acel război. Sigur, după ce consumaseră 12 minute cu mesajul premierului interimar, nu mai era timp și loc pentru relatarea despre tragedia unei familii frânte de un război care doare și peste 30 de ani de la încetarea focului. Pentru autorii știrii nu a contat că acel veteran de război orbise, că suferea de o boală grea, că, la vârsta de 72 de ani, nu-și mai vedea deloc viitorul… Nimeni nu stabilise încă ce s-a întâmplat cu-adevărat, dar telespectatorii aflaseră deja, pe la minutul 17 al principalului buletin de știri al zilei, că omul și-ar fi pus capăt zilelor…

    A urmat vreo știre intermediară, greu de memorat, pentru că, imediat, „Mesager” ne-a relatat despre o ditamai inițiativă legislativă a deputaților transfugi care s-au autointitulat că ar forma grupul parlamentar „Pentru Moldova”. Și de această dată, cu mult zel, ni s-a relatat că deputații au dedicat mult timp și efort, elaborând o inițiativă legislativă care, dacă ar fi votată, promovată, respectată, angajații din sectorul public ar primi salarii majorate cu 40%. Știrea amplă abundă de sigla Partidului Șor, iar deputata Glavan, care a prezentat esența acestei inițiative, a fost prezentată mai vast, mai complex decât veteranul decedat tragic, decât șefa statului sau decât orice oficial european…

    Imediat după, în contrapunct cu relatarea în cauză, „Mesager” ne-a oferit o informație despre eforturile unui deputat socialist, Nichita Țurcan, care ar fi constatat că deputatul PAS, Dan Perciun, ar fi trișat când și-a prezentat declarația de avere pentru anul 2020…

    Aşadar, potrivit buletinului de știri din 20 aprilie, câteva personaje politice de la noi poartă în spate toate grijile şi poverile oamenilor acestui stat: Aurel Ciocoi – deranjat de consecințele COVID, de riscurile împărtășaniei cu o singură linguriță, Ruxanda Glavan, preocupată de majorarea, cu 40%, a salariilor angajaților din sectorul public, Nichita Țurcan, sesizând ANI pe marginea conținutului declarației de avere a unui deputat PAS… Da, în buletinul de știri a mai figurat un erou. Luptătorul de la Nistru, omorât de grenada pe care a păstrat-o la el timp de 30 de ani, dar acest om, cum a trăit fiind un personaj neînsemnat pentru acest stat, așa a și decedat. Domnule Igor, ce să înțeleagă dintr-un astfel de buletin de știri publicul care face audiență postului Moldova 1?

    P.S. Una dintre puținele postări făcute pe FB de Igor, șeful știrilor de la Moldova 1, are următorul titlu: Coronavirus n-ar fi devenit pandemie, dacă presa chineză ar fi fost liberă. Să nu fie clar că niște știri trunchiate, manipulatorii pot deveni pandemice, într-o bună zi…

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    R. Moldova, Ucraina și Georgia au semnat un memorandum privind cooperarea în domeniul integrării europene

    Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al R. Moldova (MAEIE) au emis luni, 17 mai, o notă informativă prin care anunță că ministrul interimar al afacerilor externe și integrării e…
    R. Moldova, Ucraina și Georgia au semnat un memorandum privind cooperarea în domeniul integrării europene

    FOTO/ Israelul anunță că atacurile aeriene au ucis un comandant militant de rang înalt. SUA face apel pentru pace

    Israel anunță că bombardamentele sale aeriene au ucis un comandant militant palestinian de rang înalt în Gaza și au distrus tuneluri folosite de Hamas. Grupările islamiste au reînnoit atacurile cu rachete asupr…
    FOTO/ Israelul anunță că atacurile aeriene au ucis un comandant militant de rang înalt. SUA face apel pentru pace

    Inspectorii din cadrul ANSA au făcut verificări la mai multe unități comerciale din Capitală și au împărțit amenzi: Peste 130 de kg de produse alimentare, retrase din comerț

    Reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au emis luni, 17 mai, un comunicat de presă prin care anunță că în perioada 7-13 mai, inspectorii Subdiviziunilor Teritoriale/Municipale pen…
    Inspectorii din cadrul ANSA au făcut verificări la mai multe unități comerciale din Capitală și au împărțit amenzi: Peste 130 de kg de produse alimentare, retrase din comerț

    Adresarea unui fotbalist de la Națională către președintele FMF: „Divizia Națională este plină de paraziți. Oare când transparența va deveni o normalitate?”

    Maxim Potîrniche, fotbalist la Naționala Moldovei, care evoluează la clubul FC Petrocub, a venit luni, 17 mai, cu o adresare către președintele Federației Moldovenești de Fotbal (FMF) Leonid Oleinicenco în care…
    Adresarea unui fotbalist de la Națională către președintele FMF: „Divizia Națională este plină de paraziți. Oare când transparența va deveni o normalitate?”

    Peste opt mii de moldoveni s-au vaccinat în ultimele 24 de ore. R. Moldova se apropie de pragul de 243 de mii de doze de vaccin anti-COVID administrate

    Un număr de 8 053 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore, conform datelor prezentate de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS). Astfel, R. Moldova a depășit lun…
    Peste opt mii de moldoveni s-au vaccinat în ultimele 24 de ore. R. Moldova se apropie de pragul de 243 de mii de doze de vaccin anti-COVID administrate