Saturația de pandemie
În acest an de pandemie, omenirea a învățat și a utilizat de multe ori un cuvânt mai puțin rostit până acum – SATURAȚIA, fiind vorba de gradul de oxigenare a sângelui din organismul uman. Or, atunci când virusul țintește plămânii, aceștia nu mai reușesc să satureze cu oxigen circuitul sangvin și, pentru că nivelul redus de oxigen în sânge suprasolicită inima și creierul, omul poate muri oricând de hipoxemie.
În acest an pandemic, unii nu au dormit nopți la rând, anume din cauza reducerii SATURAȚIEI cu oxigen. Alții, deși nu erau afectați de COVID, adresau anume această primă întrebare atunci când vorbeau cu cei dragi, internați pe parcursul acestui an în spitalele arhipline.
Într-un an de pandemie, omenirea a învățat multe despre suferință, empatie, lipsuri, pierderi, dragoste, iertare, durere și foarte multe despre Oxigen, despre cum putem muri în lipsa acestuia. Probabil, mulți s-au gândit și continuă să se mai gândească la cum putem spori cele 20% de Oxigen, câte s-ar găsi acum în aer. Timpul ne va arăta cum vom proceda în viitor cu aceste cunoștințe acumulate pe vreme de criză, astăzi însă este cert că fiecare pacient externat din spitalele de la noi pleacă la el acasă cu altfel de percepții despre viață, despre existență, despre sănătate și despre viitor. Ieșiți vii din purgatoriu, loc cu care pot fi asemănate spitalele pline de suferință, toți cei care au reușit să scape vor să revină la viața de altă dată, punând mare preț anume pe sănătate.
Nimeni însă nu poate garanta nimănui că nu se va reinfecta, că anticorpii dobândiți în urma bolii vor fi suficienți pentru a-i proteja de acest virus în continuare, astfel încât rămâne o singură soluție optimistă – vaccinarea.
Știu, veți spune că R. Moldova nu are suficiente vaccinuri, că nu are bani destui ca să le achiziționeze. Veți mai spune că vaccinurile produse până acum în lume nu au fost suficient de bine testate, că există riscuri, că pot apărea reacții adverse. Orice reacție adversă, însă, nu poate fi comparată cu reducerea saturației cu Oxigen în sânge, stare ce îți produce nu doar asfixie, ci și neputință, și disperare.
Într-un salon de spital mă gândeam zilele trecute ce s-ar fi întâmplat în R. Moldova dacă UE și OMS nu ar fi donat, imediat după declanșarea pandemiei, sute de concentratoare de Oxigen și ventilatoare pulmonare? Ar fi fost, probabil, situația în care ne aflăm acum din cauza insuficienței vaccinului, pentru achiziționarea căruia, după un an de pandemie, am aflat cu toții că lipsesc bani în buget. Evident, în acest an complicat, guvernarea nu ar fi avut resurse pentru cumpărarea concentratoarelor de Oxigen și a ventilatoarelor pulmonare, iar în lipsa donațiilor externe, plămânii pacienților ar fi cedat, sporind și mai mult statisticile morții.
Astăzi, în mai toate spitalele din R. Moldova în care au fost deschise secții COVID poți găsi concentratoare de Oxigen oferite de UE și OMS. Doctorii și asistenții medicali au învățat să le aplice, iar pacienții deprind să respire într-un ritm cu ele, salvându-se astfel de moarte. Sigur, prin aceste donații generoase instituțiile europene au reușit să sporească încrederea cetățenilor în perspectivele europene ale R. Moldova. Și dacă folosim cu speranță și cu optimism aceste donații salvatoare, de ce am fi reticenți la vaccinurile donate cu suportul acelorași instituții europene? De ce am crede falsurilor mediatice și nu ne-am grăbi să le asigurăm copiilor și nepoților o viață ieșită din pandemie? De ce nu am contribui cu toții la fortificarea imunității colective care ne-ar permite să muncim, să călătorim, să visăm fără frică?
Ieri, în R. Moldova s-au înregistrat 1753 de cazuri noi de infectare cu virusul COVID-19, fiind atins și un antirecord nemaiîntâlnit la decese – 33 la număr. De ce nu ne-am gândi că fiecare din cei 33 puteam fi noi sau cineva dintre apropiații noștri? Dacă simțim o saturație de pandemie, ar trebui să recunoaștem asta și să acționăm…
