Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Editorial/ Războiul la Nistru rămâne

Editorial Războiul la Nistru rămâne

E puțin ceea ce se întâmplă în Ucraina? Mai e nevoie și de un alt front, la Nistru? Cineva caută, apelând la războiul din Ucraina, să tulbure – și așa tulburi – apele la Nistru și să pună benzină pe jăratecul încă nestins al unui război care zace neîncheiat și după 31 de ani de la declanșare.

Pe 2 Martie, acum 31 de ani, Rusia intervenea militar la Nistru, cu implicarea bandelor mercenare de cazaci și a trupelor regulate ale Armatei a 14-a. Se întâmpla ceea ce avea să se întâmple în august 2008 în Georgia, în februarie 2014 – în Crimeea și Donbas și se întâmplă, de un an încoace, în toată Ucraina. Rusia venea cu război peste R. Moldova, un război brutal și prost motivat, care a făcut ceea ce fac toate războaiele: a omorât lume (peste 1000 de oameni de ambele părți), a distrus destine și tot ce i-a stat în cale, a făcut masacrări în rândul civililor, a pus lumea pe drumuri, a lăsat copii fără tați, neveste fără bărbați, părinți fără copii… Sacrificiul a fost enorm.

Era început de 1992. Nu aveam decât jumătate de an de la Independență, fără armată, fără arme și eram singuri, nu am avut alături de noi NATO, America sau Europa. Îmi zicea într-o discuție cineva dintre combatanți că „singurul pe care-l aveam cu noi era Dumnezeu și Lui ne rugam să ne apere și să ne dea putere să luptăm”.

Pe 21 iulie, la mai puțin de jumătate de an de la începutul războiului, președinții R. Moldova și Rusiei, Mircea Snegur și Boris Elțin, semnau la Moscova Convenția „Cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din regiunea transnistreană a R. Moldova”. Atenție la titlu: „…regiunea transnistreană a R. Moldova” și nu „r.m.n”, după cum pretinde Tiraspolul sau Moscova. Acordul prevedea încetarea imediată a focului, crearea unei ,,zone de securitate”, constituirea unui contingent de menţinere a păcii, reglementarea pe cale pașnică a conflictului, evacuarea trupelor ruse de pe teritoriul R. Moldova și reîntregirea celor două maluri ale Nistrului.

Deși sunt aproape 31 de ani de când la Nistru nu se mai împușcă, războiul rămâne neîncheiat, la un acord de pace nu s-a ajuns, „problema transnistreană” rămâne problemă, munițiile și trupele ruse rămân neevacuate (contrar Rezoluției Summitului OSCE din 1999 de la Istanbul), iar cele două maluri de Nistru – în continuare separate, cu toate că în acești ani s-au schimbat mai multe formate de negocieri. În starea în care a fost conservată, administrată și jucată politic de Moscova, regiunea transnistreană rămâne până azi un factor de instabilitate și de amenințare pentru R. Moldova, iar în contextul războiului din Ucraina – și pentru regiune. Rusia este acum în căutarea „momentului potrivit” pentru a redeclanșa conflictul. Care va fi el, nu e clar încă, dar ar putea fi dedus din circumstanțele care au determinat Rusia să atace R. Moldova în 1992. Nu e vorba de speculațiile la care s-a dedat Kremlinul, că războiul ar fi fost ba interetnic, ba civil, ba unul etnoidentitar inspirat de România.

Nu în zadar, pe Podul de la Dubăsari, lumea scoasă pe 2 martie 1992 la confruntare cu poliția, era incitată să strige „Vin românii”, iar în Dubăsari au fost împușcați mortal 3 elevi de la o școală profesională de 3 naționalități: un rus, un ucrainean și un moldovean, acuzațiile pentru omor fiind trecute iar pe seama României. Până la urmă, toate speculațiile astea s-au dovedit a fi gogoși, în care nu mai cred nici V. Krasnoselski și „gașka”, pentru care România este demult un intermediar profitabil în relațiile comerciale cu UE.

Marile frustrări ale Moscovei, din care trupele ruse de la Tiraspol au trecut în 1992 Nistrul pe tancuri, au fost, de fapt, altele și mai întâi, boicotarea de către Chișinău, alături de Țările Baltice, Georgia și Armenia, a Referendumului unional din 17 martie 1991 și dezaprobarea Noului tratat unional din 20 august 1991, prin care Moscova dorea menținerea (și nu desființarea) URSS. Cunoaștem că Moscova nu a găsit susținerea acestei idei la Chișinău. Mai cunoaștem și avertismentul, devenit aproape proverbial al fostului președinte al Sovietului Suprem al URSS de atunci, Anatoli Lukianov: „Dacă Moldova semnează noul tratat unional, atunci va fi o singură republică, dacă nu, vor fi trei” – aluzie la regiunea transnistreană și Găgăuzia.

Chișinăul nu a cedat, făcând trimitere la Constituție și la Declaraţia de Suveranitate din 23 iunie 1990, iar pe 27 August – urmare a puciului anti-gorbaciovist de la Moscova, Chișinăul a mai votat și Declarația de Independență. Ce a urmat puciului? Proiectul noii Uniuni Sovietice a eșuat. Pe 25 decembrie Mihail Gorbaciov și-a dat demisia. În aceeași zi, drapelul Uniunii Sovietice a fost coborât de pe Turnul Kremlinului și înlocuit cu tricolorul rusesc, iar pe 26 decembrie URSS a încetat să mai existe, fiind substituită de CSI, în componența a 12 republici ex-sovietice din fostele 15, exceptând Statele Baltice.

URSS a dispărut. Nu și obișnuințele de a fi ale fostului imperiu. Moscova nu i-a putut ierta Chișinăului eșuarea noului proiect unional, cu atât mai mult că și aderarea la CSI s-a făcut doar pe domeniul umanitar și comercial-economic.

Pe 2 martie, 1992, după mai multe provocări, pornește război la Nistru, iar regiunea transnistreană și Găgăuzia sunt luate, când mai mult, când mai puțin, sub controlul Moscovei și puse în joc în dependență de evoluția relațiilor Chișinău-Moscova și de interesele Rusiei în regiune – interese care în condițiile războiului din Ucraina au depășit orice norme și garanții de securitate pentru R. Moldova. Săptămâna trecută Moscova și Kievul s-au acuzat reciproc în spațiul public, la diferite niveluri, că ar vrea să implice regiunea transnistreană în război. Ucraina acuză Rusia că pune la cale deschiderea unui nou front – dinspre regiunea transnistreană spre Odesa, iar Rusia – că Ucraina vrea să atace regiunea. Kievul dezminte acuzațiile, iar fostul emisar al președintelui Putin pentru regiunea transnistreană, Dmitri Rogozin, avertizează că un atac asupra regiunii separatiste (ținând cont de depozitul de muniții de la Cobasna) s-ar putea solda cu „o catastrofă colosală”, din care vor avea de suferit nu doar regiunea transnistreană și R. Moldova. Războiul la Nistru rămâne? Da, și va rămâne cât timp vor rămâne la Nistru trupele și munițiile ruse.