R. Moldova, plină de partide și de sărăcie
În 30 de ani de Independență, abia în 2021, un partid de dreapta ajunge să guverneze în R. Moldova. În rest, a guvernat Moscova prin „aprozii” săi, după regulile sale. Hoția, banditismul de stat, corupția nu sunt, în cazul R. Moldova, doar infracțiuni. Ele sunt războaie nedeclarate de către Moscova împotriva R. Moldova.
Nu există loc în top-uri și pentru R. Moldova? Nu se poate. Exclus să nu aibă și ea ceva prin ce să se manifeste, să se facă remarcată și să se facă vizibilă prin altfel de clasamente decât cele la hoție și corupție. Că e timpul. Dacă de 30 de ani (asmuțați de gherilele roșii ale Kremlinului) ne tot împotrivim să fim România, cu tot ce are și este România în lume, atunci haideți să vedem ce și cum vrem să fim. Și să fim. Că timpul trece. Și așa cum trece, trece nu prin noi, dar pe lângă noi – semn rău.
În 30 de ani, de când ne sucim, ne învârtim, alegem și iar ne sucim și ne învârtim, și alegem, am trecut prin nouă parlamente, suntem la al șaselea șef de stat (al VI-lea, la început de mandat), am schimbat vreo 16 guverne și cu ce ne-am ales, ce au lăsat în urma lor, prin ce ne-au remarcat? Primii în top la sărăcie (cel mai sărac stat din Europa), la hoție (jaful secolului), corupție (la cel mai înalt nivel în stat), exod (cel mai îmbătrânit stat din regiune)… Din toți anii de după 1990, ceea ce nu a murit și mai trăiește în noi sunt amintirile ce ne leagă de primul parlament și de primele guverne – Druc și Muravschi – singurele care și-au respectat onorabil mandatul. În rest – agonie goală, deșertăciune, hoție și pustietate. La direct și la figurat. Bate pustietatea peste R. Moldova ca și crivățul deshămat iernile în stepele Bugeacului și-n Câmpia Dunării.
Putea fi altfel? Putea. Au existat destule oportunități ca guvernările să-și fi pus la bătaie ambițiile și să se fi manifestat cu mai multă silință pentru a nu-și târî mandatul de coadă și a se face remarcați în niște topuri de excelență. Evident, nu ar fi putut pretinde la top 10 cei mai prolifici președinți din lume sau al celor mai performante 20 de guverne din lume, ori al celor 25 cei mai consacrați miniștri de Externe, sau al celor 30 cele mai incoruptibile parlamente și nici al celor mai frumoase 100 de guvernări de succes. Da, noi nu suntem SUA, Rusia, Japonia sau China, nu avem experiențele lor politice, nu avem armatele și puterea lor, nu stăpânim planeta și cosmosul, nu avem resursele, economiile și banii lor. Dar nici nu suntem Tanzania, Mozambic, Zimbabwe sau Uganda, deși trecutul nostru sovietic este și el unul colonial, ca și al lor. Europa, însă, nu e Africa. Cel puțin, nu ar trebui să fie.
De 29 de ani suntem membri ai Națiunilor Unite, dar regimurile, în loc să ne învețe, ne-au dezvățat să fim națiune. Patria noastră ni s-a spus că nu e a noastră și nici limba, și nici scrisul, nici istoria… Partidele care s-au succedat la guvernare ani la rând, reciclate de Moscova, au avut grijă să ne dezunească, nu să ne unească, pentru că unirea ne-ar fi făcut tari, iar Rusia, pentru a ne domina, avea nevoie să fim slabi.
În 1995, deveneam membri ai Consiliului Europei – prima mare ușă care se deschidea în fața noastră din perspectiva integrării în familia Europei moderne. Și aici însă rămânem dincoace de pragul ușii, corigenți cronici la probele de reformare a justiției și în combaterea corupției.
În 2014, în condiții politice extreme, la Bruxelles era semnat (grație României) Acordul de Asociere și de Liber Schimb cu UE. A urmat anularea restricțiilor de călătorie. S-au descuiat piețele Europei. UE s-a deschis moldovenilor, nu și R. Moldova a procedat la fel. Alianța de guvernare, gestionată de PDM, în loc să se raporteze standardelor europene de guvernare, porni pe căi greșite. Jaful, corupția, banditismul de stat ajung norme de guvernare la Chișinău, iar în 2016, Igor Dodon, ajuns președinte, declară război (verbal) UE, României și NATO. Deși mai departe de declarații nu s-a mers, UE și-a recalificat relațiile cu R. Moldova. Micul „război rece” între Chișinău și Bruxelles s-a încheiat odată cu pierderea puterii la Chișinău de către Dodon și socialiști.
De 30 de ani de când există, R. Moldova nu și-a aparținut și nu ne-a aparținut decât doi din toți acești ani. Atât timp cât R. Moldova a existat fără partide. În 1992, Rusia pornește război la Nistru și pune la cale demiterea premierului Mircea Druc. Armă împotriva lui Druc este folosit votul agrocomuniștilor lui Andrei Sangheli. Druc este demis, iar Rusia pornește o a doua mare ofensivă împotriva Chișinăului: parcelarea R. Moldova pe partide, care trebuia să conducă (și acest lucru s-a întâmplat) la scizionarea Frontului Popular, singurul care deținea controlul asupra situației în teritoriu. Frontul intrase în frământări. Parcă-l văd pe badea Gicu (Gheorghe) Ghimpu, alertat (a fost cel mai previzibil din toată cohorta de atunci a Frontului): „Fraților, nu e bine să ne separăm. Trebuie să ne ținem la un loc. Împreună suntem o forță. Împărțiți pe partide, ne vom lupta între noi. Asta vrea Rusia. Ca să reușim mai departe, trebuie să rămânem o singură forță…”. A zis, dar nu a fost auzit. Rezistența antisovietică a cedat și s-a disociat pe partide. În 1994, agrarienii ajung la putere și pornește dezastrul. Frontul Popular, care intrase în 1990 în Parlament cu peste 150 de deputați, și-a încheiat mandatul cu puțin peste 30. Unu. Și doi: în 30 de ani de independență, abia în 2021 un partid de dreapta a ajuns să guverneze în R. Moldova. În rest, a guvernat Moscova prin „aprozii” săi, după placul și regulile sale. Hoția, banditismul de stat, corupția nu sunt, în cazul R. Moldova, doar infracțiuni. Ele sunt războaie nedeclarate de către Moscova împotriva R. Moldova. Pentru a o reîngenunchea prin sărăcire. Așa cum a mai fost în anii 1946-1947.
În toți anii de după 1990, R. Moldova a îndurat tot felul de lipsuri. Singurul lucru care nu ne-a lipsit niciodată sunt puzderia de partide care, conform ultimelor date, sunt 70 la număr, la mai puțin de 3 milioane populație. România are 44 de partide la circa 20 de milioane de oameni, Rusia – 67 la 144 de milioane populație, SUA– 17 la 330 de milioane, Germania – 30 la 83 de milioane, iar Franța – 42 la 72 de milioane… Record pentru R. Moldova? Da, dar nu în favoarea, ci în defavoarea ei. Și nu pentru că aceste partide ar fi finanțate de stat, ci pentru că peste 80% dintre ele slujesc intereselor străine. Ca să schimbăm ordinea clasamentelor pentru R. Moldova, avem nevoie de altfel de partide, iar asta înseamnă că PAS mai are o misiune: o nouă Lege a partidelor.
