În căutarea unui parlament curat
Cât de mult și cât de repede se pot schimba timpurile, uneori. Și cât de puțin ne putem schimba noi, oamenii, odată cu ele. Și nu întotdeauna în bine…
Și după 30 de ani, tot în căutări… Căutăm ceea ce, de fapt, (dacă e să ne amintim bine) am avut, am pierdut și iată-ne căutând din nou ceea ce conștientizăm de la o zi la alta că ne lipsește tot mai mult: un parlament curat, fără de care R. Moldova nu doar că nu are viitor, dar s-ar putea să nu mai aibă nici prezent. Și în acest sens, anticipatele Maiei Sandu, indiferent că unii lideri de opinie sau de partide le vor la vară, alții – la toamnă, ele oricum sunt o urgență pentru reabilitarea R. Moldova care, de la o zi la alta, repetă tot mai mult starea unui pacient COVID într-o secție de terapie intensivă, fără mască de oxigen. Oare chiar nu se vede că R. Moldova se sufocă în mizerie (morală și socială), în timp ce căpcăuni de toată mâna, ajunși pe bani în politică, trăiesc și se răsfață în luxuri? De unde luxul? Dă-o naibii, dar dacă am ajuns ca și peste 30 de ani, după atâta jertfă și sacrificii pe altarul Independenței, să acceptăm ca penalul Șor – principalul inculpat în furtul miliardului și „kuliok”-arul Dodon, suspectat și el de implicarea în mai multe scheme de corupție, să ajungă să fie stăpâni pe Parlament și Guvern (joia trecută, PSRM și Partidul Șor au anunțat crearea unei alianțe majoritare la guvernare), cine suntem și cum suntem? Și ce trebuie să se mai întâmple ca să înțelegem că R. Moldova, de facto, nu ne mai aparține, că ea e pe mâna hoților și escrocilor (să se identifice fiecare) și că tot ce mișcă în R. Moldova, mișcă sub ei, nu sub noi.
În 1990, pe valul perestroikăi gorbacioviste, după 46 de ani de dominație sovietică în Basarabia, moldovenii ieșeau la vot și își alegeau primul lor Parlament. A fost, puțin spus, un eveniment. Primul Parlament este tot ce s-a reușit mai serios în politica moldovenească în 30 de ani. Parlamentul 1990 a fost unul elitar (fruntea lumii scriitoricești, academice, bisericești, culturale, artistice, justiție, educație…), angajată până la sacrificiu în lupta de eliberare și renaștere națională. Deputații Primului Parlament nu și-au slujit lor, ei au slujit R. Moldova și idealurilor naționale. A fost Parlamentul nostru de Aur. Nu am mai avut, de atunci încoace, deputați ovaționați și purtați pe sus de mulțimile adunate, în zilele de ședințe ale Legislativului. Parlamentul 1990 și strada au acționat mână în mână în adoptarea deciziilor fundamentale pentru R. Moldova – Declarația de Suveranitate: votată pe 23 iunie 1990, mai întâi în PMAN, după care și în Parlament. 27 august 1990. Situația se repetă: Declarației de Independență, votul în PMAN, după care în Parlament: Limba Română, Alfabetul Latin, Imnul, Stema, Tricolorul – toate și cu aprobarea „Parlamentului străzii”… A fost un Legislativ pentru care opinia publică a contat. În toate. Pe 27 august 1991, Parlamentul „proclamă R. Moldova stat suveran și independent, liber să își hotărască prezentul și viitorul, fără niciun amestec din afară…”
Nu a fost simplu – URSS era încă în forță, comuniștii mai erau la putere, Rusia, care nu își retrăsese încă trupele din dreapta Nistrului, ne soma cu statalizarea Transnistriei și a Găgăuziei. Pe 2 martie 1992, R. Moldova este acceptată în ONU. În aceeași zi, Rusia pornește război la Nistru. Moscova se revanșa. A fost o revanșă militară, după care a urmat alta, politică: demiterea „sângerosului” Mircea Druc, pentru îndrăzneala de a se opune Rusiei la Nistru. În 1994, la putere sunt aduși agro-comuniștii lui A. Sangheli, de la care, practic, începe era guvernărilor de stânga, gestionate de Moscova (excepție fiind Guvernul Ion Sturza). Din 1994, marea intelectualitate este scoasă din politică și încep marile hoții. Azi, în R. Moldova, viața nu mai este viață. De 30 de ani tot luptăm cu corupția, minciuna, tâlhăriile, hoțiile, banditismul de stat, cu contrabanda și unde eram, acolo suntem, dacă nu mai rău. De ce? Pentru că tâlharii, bandiții, contrabandiștii, mincinoșii și cine mai sunt, și-au cumpărat mandate și stau în Parlament sau Guvern, sau… Încercați să numărați câți academicieni, scriitori, preoți avem în actualul Parlament? Niciunul. Dar lume cu probleme?! S-a întrecut orice limită, dacă am ajuns să avem în Parlament un partid (Șor), al cărui lider este condamnat la 7,6 ani de închisoare, cu mandat de deputat și fugar prin lume… Luni, alți doi deputați ai aceluiași partid au fost reținuți de Procuratură sub acuzația de delapidări și spălări de bani. Marea problemă, știți care-i? Că aceste hoții nu sunt simple fenomene sociale, așa cum ar fi în cazul unei hoții de buzunar. Problema aici e mult mai gravă, pentru că e furat statul. Și e furat premeditat. Iar asta e mai mult decât un furt, sunt „diversiuni politice”. Există opinii potrivit cărora aceste diversiuni ar fi puse la cale în fostele republici sovietice, prin intermediul partidelor de stânga, de anumite servicii speciale ruse, pentru a le compromite și a le îndepărta de la perspectiva integrării europene. De ce n-ar fi?
Mâine, Parlamentul se va reuni pentru a desemna noul cabinet de miniștri, după ce Curtea Constituțională a declarat constituțional Decretul Maiei Sandu de numire a lui Igor Grosu drept candidat la funcția de prim-ministru. Vom avea guvern? Mergem la anticipate? Nu toate fracțiunile parlamentare au un răspuns pentru mâine. Nu are o decizie definitivă nici PAS. Și nici Comisia Juridică, care a examinat raportul cu privire la programul de activitate al guvernului.
Să așteptăm ziua de mâine. Noaptea de până mâine poate face mai multe decât o zi.
