Important să nu dezamăgiți
Alegerile au trecut… Nu știu dacă toată lumea, acasă și în diasporă, a înțeles în profunzime ceea ce s-a întâmplat duminică în R. Moldova. Şi asta pentru că – scriam și într-un alt editorial – parlamentarele anticipate au fost mai mult decât o rocadă electorală. Deși s-ar putea să pară prea tare spus, ceea ce s-a produs, în consecință, este o revoluție. Crucială, mare, mică, galbenă, de catifea – asta contează mai puțin. Contează că s-a întâmplat. Și că va avea (să sperăm) continuitate. Anticipatele, care de la prezidențiale încoace au devenit opțiunea primară și crezul politic al Maiei Sandu și pentru care s-a zbătut o jumătate de an PAS, s-au produs. Cu cât efort, cunoaștem. Socialiștii și grupul Șor, deși au ajuns în Parlament, au pierdut partida cu PAS și șansa de a rămâne la guvernare. De ce s-au temut, de aceea nu au scăpat. Vine schimbarea.
Anticipatele de duminică au făcut din 11 iulie mai mult decât o zi de finală electorală. Indiferent de ceea ce va urma, 11 iulie rămâne o zi istorică, cu o altă proiecție de sistem și de destin pentru R. Moldova decât cea proiectată de Dodon-Voronin în complicitate cu Putin, Kozak, Lavrov și alți fruntași ai vieții publice ruse. Este pentru prima oară în cei aproape 30 de ani de la Independență, când un partid de dreapta se ambiționează să câștige și câștigă detașat un scrutin parlamentar în fața stângii, aflate la guvernare. Nimeni până la PAS nu a reușit un asemenea scor. Dar și-a dorit cineva pe dreapta, până la PAS, acest lucru? Poate doar PFD-ul lui Matei, la începuturi, și PPDA-ul lui Năstase, câţiva ani mai încoace. În tot cazul, Partidul Popular Creștin Democrat (PPCD), care a fost liderul dreptei și speranța speranțelor în politica moldovenească până în 2005, niciodată nu a fost preocupat de acest lucru (cu excepția perioadei Druc). Iurie Roșca și-a dorit mereu PPCD-ul pe rol de opoziție în Parlament, cu 10-12 mandate la activ. Atât. Era mult mai confortabil. În primul rând, aveai mereu aceeași scuză că nu îți poți realiza programul electoral, în al doilea – te afișai periodic la microfon cu câte o declarație mai tăioasă în adresa guvernării, făceai puțină gălăgie în Parlament, scoteai lumea la un miting sau o băgai în corturi pentru o lună-două și erai purtat pe sus, erai ovaționat. Și așa a fost până în 2005, când lucrurile au început a se deconspira, iar lumea a început a înțelege de ce avem Declarație de Suveranitate și nu suntem suverani, de ce avem Declarație de Independență și nu suntem independenți, de ce avem Constituție, dar nu trăim conform Constituției, de ce avem și partide de dreapta, dar doar partidele de stânga guvernează R. Moldova… PAS va trebui să lase cât mai puțin loc pentru „de ce”-uri fără răspuns.
Duminică nu s-a întâmplat, în fond, nimic altceva decât ceea ce se întâmplase și la prezidențialele – 2020, când electoratul i-a întors spatele „stângii”, iar Maia Sandu l-a lipsit pe Dodon de favoarea unui nou mandat la șefia R. Moldova. Surpriza a fost și rămâne cu atât mai mare, cu cât niciunul din cei trei favoriți electorali (PAS, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BECS) și Partidul Șor) nu au fost creditați, pe durata campaniei, de casele de sondaje cu mai mult de 37,4% (PAS), 37,1% (BECS) și 6% (P. Șor), în timp ce scorul final, făcut public de CEC, este de peste 52% pentru PAS (63 de mandate din 101), puţin peste 27% (32 de mandate, aproape de două ori mai puțin în raport cu PAS) pentru BECS și 5,7% (6 mandate, pentru P.Șor). Nu e clar unde au dat greș casele de sondaje, în tot cazul rezultatele votului i-a lăsat fără replică pe mai mulți șefi de partide. Igor Dodon, care cu o săptămână mai devreme își scosese escadroanele electorale la defilare prin Chișinău, încurajându-și „oastea” cu „Suntem mulți, victoria e a noastră”, a muțit pentru o zi și o noapte și a ieșit în fața presei abia a doua zi, pentru câteva minute, Voronin este în pauză de tăcere până azi, Șor, care a făcut-o pe Kaşcei Nemuritorul toată campania, a intrat în anonimat, Renato Usatîi, oponentul tuturor, și-a anunțat demisia din funcția de primar de Bălți și, posibil, din cea de lider al „Partidului Nostru”, în demisie a plecat și conducerea, in corpore, a PPDA, nu își poate reveni din șoc PDM…
De ce a avansat atât de mult în preferințe dreapta? De ce a pierdut stânga? Unde-i electoratul din Rusia, Transnistria, Găgăuzia, pe care Dodon și Voronin l-au pretins mereu că e al lor? Scade, cel puțin nu mai este atât de diletant și credul ca acum 6, 10, 20 de ani… Cel de acasă sau din diaspora Occidentală cu atât mai mult. Stânga, prin hoția de la guvernare, s-a compromis total: lumea s-a săturat să accepte mizeria și sărăcia, să fie tratată cu îngăduință doar între campaniile electorale, să fie hrănită cu lozinci care au secătuit-o de puteri, speranță și de elementarul confort omenesc de viață, mințită cu magazine sociale și cumpărată cu 200 de lei la alegeri. Cât putea să mai dureze? Oamenii aveau nevoie de o alternativă și și-au legat speranțele de PAS. Și în 2020, la prezidențiale, și la recentele parlamentare. Bonusul electoral, care i-a fost acordat, este enorm pentru un partid care e abia la al doilea scrutin parlamentar și care nu a fost (cu excepția câtorva luni) la guvernare. Va rezista? PAS are de realizat un program extrem de încărcat, cu toate angajamentele ce-i revin din cele două campanii electorale – prezidențială și parlamentară: pensii, salarii, indemnizații, drumuri, investiții străine, relansare economică, reforme în toate domeniile și, prioritar și cel mai complicat, în justiție, lupta cu corupția, eradicarea hoției și banditismului de stat, curățenie în instituțiile publice, modernizarea R. Moldova… Așteptările sunt mari. Iar cea mai mare dificultate pentru PAS va fi nu faptul că așteptările sunt mari, ci că problemele sunt atât foarte multe, cât și foarte mari. Dar nimic nu este imposibil. La start și înainte, PAS! E foarte important să nu dezamăgiți pe nimeni. Și, în primul rând, pe voi.
