Flămânzii și prețurile
Ce poți face atunci când vezi niște bătrâni pierduți în fața vitrinei unui magazin, în care prețurile se schimbă de câteva ori pe parcursul unei săptămâni sau chiar pe parcursul unei zile? Sunt mai multe soluții, dar nu toate depind de tine… Da, poți să-i oferi într-o seară o pâine, un pachet cu făină sau o sticlă cu ulei, dar parcă un astfel de gest poate salva de foame un bătrân singur? Ce va face acesta mâine, atunci când pâinea primită azi se va termina?
Pandemia a făcut ravagii în viețile oamenilor, lovind cel mai dur în bătrânii singuri, care s-au pomenit izolați, cuprinși de frici, fără resurse suficiente pentru a supraviețui, iar mai nou cu o avalanșă fără seamăn de majorări de prețuri la servicii, la produse și la medicamente. Totul se scumpește de la o zi la alta, iar cele câteva zeci de lei cu care au crescut pensiile de la 1 octombrie ajută prea puțin un om, ca să reziste.
Da, statul nu este în drept să reglementeze prețurile, mai ales că există și destule motivări ale creșterii acestora, dar cum să se descurce cei care chiar nu mai pot face față?
Am căutat să înțeleg cum acționează alte state în astfel de condiții. Diferit. Sunt lumi în care, probabil, e și mai greu decât în R. Moldova. La noi, însă, circumstanțele par total diferite de cele din alte state, poate chiar și mai sărace. Din R. Moldova a plecat un număr foarte mare de cetățeni, mulți dintre ei îngrijind bătrânii altor state, pe când propriii părinți și bunei se sufocă de probleme și de singurătate.
Deși, periodic, apar știri despre niște acțiuni de caritate, de solidaritate cu cei flămânzi și înghețați, în ansamblu, în această lume de lângă noi nu există un suflu puternic de solidaritate, care ar permite celor nevoiași să aibă cel puțin un pic de încredere, un pic de speranță în ziua de mâine. Îmi amintesc, în primul val pandemic, bătrânii izolați în casele lor erau ajutați de voluntari, care le cumpărau și le aduceau la ușă produse alimentare și medicamente. Acum, în cel de-al patrulea val, când situația nu e deloc mai bună, entuziasmul voluntarilor se pare că a secat… Și vigilența societății s-a cam stins. Oamenii vorbesc, pe apucate, despre prețuri majorate, dar se obișnuiesc să suporte de la o zi la alta povara lor, chiar dacă descoperă că se comite multă nedreptate în raport cu ei. De fapt, ce pot face oamenii, atunci când o pâine care mai ieri costa, bunăoară, 7 lei, astăzi costă 9, iar altă pâine care costa 6 lei, costă tot atât, dar e mult mai mică, mai ușoară? Și prețul lactatelor nu mai ține cont de vântul din buzunarele celor sărmani. Un pachet de unt a ajuns să coste 39 de lei, față de 29, cât costa acum câteva zile. Și roșiile, care mai ieri costau 15 lei, azi sunt aproape 40 de lei în magazinele din capitală. Despre produsele din carne nu voi zice nimic, deoarece categoria de oameni despre care vorbesc a uitat cum se consumă acestea. Nu pot să cred că astfel de perturbații nu se fac intenționat. Pe de o parte, se urmărește în continuare îmbogățirea celor care și așa o duc bine, iar pe de altă parte, se urmărește iritarea, încrâncenarea societății, aprinderea spiritelor protestatare anti-guvernare, menținerea nostalgiilor pentru trecut și denigrarea puterii.
Aceste spirite au fost vizibile la protestele de duminică ale comuniștilor și socialiștilor, unde cei adunați au vorbit despre prețuri mai mult decât despre oricare alte probleme din viața lor, chiar dacă era clar că mulți dintre ei au preferat să cheltuie puținii bani de care dispun pe alcool decât pe o bucată de pâine. De altfel, se pare că prețul la alcool rămâne neschimbat…
E logic și firesc să așteptăm acțiuni sociale eficiente din partea guvernării, dar cetățenii, cei care nu vor să renunțe la prezent în favoarea trecutului, ar trebui să-și mobilizeze toate rezervele interioare, pentru a se solidariza cu cei de lângă noi, aflați în dificultate.
