Editorial Stegarii și politicienii din bătaia vântului

Cea mai impresionantă poză din ziua de 21 mai, realizată de cineva pe străzile Chișinăului, este a unui bărbat în vârstă care, șchiopătând de un picior, purta falnic în mâini Tricolorul, grăbindu-se să ajungă în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN).

Fotograful l-a surprins din spate. Deși nu i-am văzut chipul, am admis că în anii ‘90 o fi avut vreo 40 de ani, vârstă în care cei mai mulți sunt plini de speranță, încredere și optimism. Pașii grăbiți și fermitatea cu care mergea m-au făcut să cred că cei 33 de ani care au trecut de atunci, fiind destul de complicați pentru el și pentru R. Moldova, nu l-au frânt. Așa, șchiopătând de un picior, acesta era sigur că prezența sa în PMAN e la fel de importantă ca și prezența acolo a unor politicieni locali sau europeni, sau la fel ca și participarea lui de cândva la Marile Adunări Naționale. Urmăream cum merge și mă gândeam că o fi luptat în războiul pentru Independență din 1992, fiind rănit. S-o fi grăbit în PMAN ca să țină loc și camarazilor săi de luptă care au rămas pe platourile de la Coșnița sau Cocieri? Oricare ar fi fost argumentele sale, graba și fermitatea cu care se îndrepta spre PMAN acest purtător de Tricolor ar fi mai curând o lecție pentru politicienii de la noi, mulți dintre care în cei peste 30 de ani de la prima Mare Adunare Națională se tot „clatină” în bătaia vântului.

Duminică, în PMAN au fost mulți stegari din generația lui. Ce o fi însemnând pentru ei cei peste 30 de ani de luptă de până acum și cei încă 7-8 ani de așteptare care urmează până când R. Moldova i se sortește statutul de țară-membră a UE? Admit că majoritatea, deși sunt siguri că nu vor mai vedea acea zi, au ajuns în PMAN cu drapelul din mâini sau cu cel de la inima lor, în speranța că nepoții lor vor avea altfel de viitor. Cu gândul la ei sunt deciși să continue lupta, chiar dacă, analizând la rece fiecare zi trăită de ei de la ‘90 încoace, descoperim mii de destine sacrificate fără regrete de către politicienii ultimilor 30 de ani. Toți, ajungând la guvernare, le-au spus să vin în funcții ca să le facă viața mai ușoară, ca să-i apropie de valorile democratice, de valorile universal-umane, de prosperitate. Anii, după care deceniile, treceau și cel mai des cei de la putere uitau de ei, de purtătorii de Tricolor. Aceștia însă, răbdători cum sunt, i-au iertat întotdeauna, zicându-și mereu că mâine e altă zi, că va fi mai bine, că vin alte generații de politicieni, care vor fi mai inteligenți, mai corecți, cu mai mult bun simț, cu mai multă dăruire față de cei care i-au ales la putere. Cât de grele au fost aceste așteptări pentru ei? Cine știe? Acum, în 2023, s-au convocat iarăși în PMAN, aducând cu ei poverile decepțiilor și deziluziilor adunate în cele trei decenii de Independență, dar și un licăr de speranță că poate de această dată va fi altfel. Ei nu cer ca cineva, cumva să le restituie niște datorii, pentru că anii de viață trăiți în așteptări goale nu pot fi retrăiți vreodată. Ei cer ca vorbele politicienilor să corespundă faptelor. Nimic mai mult.

Purtătorii de Tricolor au știut să nu dea înapoi și au avut întotdeauna răspunsul lor ferm  pentru cei care denaturau idealul luptei de eliberare națională. Și acum, în condițiile în care R. Moldova se învecinează cu războiul ruso-ucrainean, care se întinde aproape de frontierele sale, acești oameni au ceva de spus și din acest motiv, chiar dacă șchiopătează, chiar dacă văd tot mai rău cu ochii și aud nu prea bine, s-au grăbit să ajungă la Adunarea de duminică. Ei știu că după ce Rusia a atacat Ucraina, declanșând acolo un război care până acum a răpit viețile a cel puțin 450 de copii, R. Moldova nu mai are alt drum de ales, decât drumul spre Vest. Au luptat în anii ‘90, apoi în cei peste 30 de ani câți s-au scurs de atunci, au luptat ori de câte ori a fost nevoie. Vor intra și acum în luptă pentru Integrarea europeană, chiar dacă aceasta poate fi ultima bătălie din viața lor.

Duminică, purtătorii de Tricolor au plecat acasă cu dorința de a mai trăi 7 ani, cel puțin 7, deși pentru mulți dintre ei acest termen limită pare disperat.