Editorial Pentru cine am trăit în 2022?

(În acest text nu voi scrie despre oamenii apropiați, fiind evident faptul că pentru ei existăm.)

Anul 2022 îl începeam la sfârșit de 2021, atunci când a trebuit să iau o decizie importantă, legată de activitatea mea la ZdG. Decizia a fost cititorii, problemele, bucuriile sau tristețile lor. Oamenii cărora, de fapt, ar trebui să le fie dedicată presa. Chiar de la începuturile ZdG, acum 18 ani, acesta a fost unul dintre principiile importante ale activității redacționale și, probabil, acest principiu respectat de redacție ne-a ajutat ca, an de an, numărul abonaților ZdG să crească.  

Da, recunosc, deloc ușor să asculți, să înțelegi, să intervii și să cauți soluții problemelor unor oameni pe care nu-i cunoști, dar care, simți de la distanță că suferă. Nu e ușor, dar acest an m-a răsplătit cu vârf și îndesat, aducându-mi în cale oameni speciali, oameni neprefăcuți,  toți curajoși, onești, gata să lupte până la capăt pentru dreptatea lor. 

Chiar din primele zile ale anului 2022, Valeriu Urschi, locotenent major de poliție în rezervă, veteran al Războiului pentru Independență, din satul Cotiujenii Mari, Șoldănești, ne scria despre suferințele sale, legate de pandemie, despre dedicația medicilor și despre felul în care COVID a schimbat viața fiecăruia dintre noi. Au urmat și alte scrisori de la Valeriu Urschi. Vă mulțumim pentru încredere.

În Ucraina, încă nu începuse războiul și oamenii aveau griji lumești, legate de salarii, pensii, indemnizații, dar și de inechitățile din justiție, comise chiar de oamenii legii. Așa, cu doar câteva zile înainte de începutul războiului, Simion Scurtu, pensionar, reprezentant al diasporei din Marea Britanie, ne scria despre „Cum reprezentanții statului nu respectă legile statului”, demonstrând că numeroase falsuri, comise la calcularea pensiei sale, i-au diminuat valoarea, primind, în consecință, o pensie foarte mică, deși a muncit de la vârsta de 15 ani, pentru a se întreține, fiind fiul unor părinți deportați care, revenind de pe meleaguri străine, încercau să-și refacă viața de la zero. 

Au urmat alte sesizări despre calcularea dubioasă a pensiilor. Claudia Bulboaca, din Ștefan Vodă, Galina, de la Glodeni, Afanasie Balan, din Chișinău, Gheorghe Agapu, din Ursoaia, Căușeni, Constantin Țurcanu, din Chiștelnița, Telenești, Leonid Rotaru, din Bălți, cititori din Zgurița și Mihăileni, Drochia, dar și de la Edineț și Briceni ne-au spus că au muncit, însă, în schimb, au parte de bătrâneți pline de lipsuri. Ne-am gândit mult la ei, la soluțiile care ar exista pentru problemele lor, am apelat instituții de stat, cerându-le să intervină, să modifice legislația, să recalculeze, să răspundă la cererile lor. Veți întreba ce a urmat după aceste eforturi? Aproape nimic, deoarece problemele nu țin de capacitatea unei redacții, ci de capacitățile statului. Chiar și așa, astăzi vă mulțumim că ați împărtășit cu noi suferințele voastre.  

Când a început războiul, am avut grijă să informăm refugiații, să scriem despre problemele lor. În luna martie, la doar o lună de la începutul invaziei ruse în Ucraina, am cunoscut-o pe Ana Kornik, de la Harkiv, care a ajuns în R. Moldova cu părinții și cu cei câțiva căței ai săi. Departe de casă și de omul iubit, Ana a devenit aici o mesageră activă pentru pace, o voce puternică împotriva războiului. Mulțumim, Ana.

Un grup de refugiați din regiunea Odesa ne-a contactat într-o dimineață devreme, rugându-ne să-i ajutăm să revină acasă. Nu știau că suntem o redacție. Cineva le-a oferit numărul nostru de telefon, încurajându-i să sune, pentru că aici neapărat vor fi auziți. Au sunat, după care ne-am ocupat împreună de organizarea pentru ei a unui transport pe itinerarul Edineț-Odesa. Mulțumim Mariana Kuzmenko pentru scrisoarea pe care ne-ai expediat-o când ați ajuns acasă.

Tot pe timp de război am primit o scrisoare dureroasă de la Gheorghe Spânu, din Batâr, Cimișlia, pensionar, ofițer de poliție, veteran de la Nistru. De fapt, scrisoarea nu ne era adresată nouă, ci lui Vladimir Putin, căruia încerca să-i demonstreze toate ororile comise în lume de Federația Rusă în ultimii ani. Mulțumim Gheorghe Spânu pentru curaj și consecvență.

Tot în 2022, cu ajutorul unor cititori ai ZdG, l-am regăsit pe Valentin Gologan, un mare luptător pentru renașterea națională, uitat de lume în suferință. Mulțumim, Valentin, pentru deschidere și pentru adevăr.

Decesul tragic al Valeriei Nicolaev, tânăra mămică de doar 19 ani, care s-a stins după naștere, tot de cititori ne-a fost comunicat. Nimeni, decât cititorii, nu a făcut publică această informație. Au tăcut spitalele, ministerele, pe când părinții nu încetau să verse lacrimi de durere. Și azi e la fel, toate investigațiile decesului fiind tergiversate. Tot cititorii au fost cei care au înțeles cât de important e să ajute acum această familie. Mulțumim, dragii noștri, că sunteți sensibili la durerile altora.    

Ne-am ocupat mult și de problemele unor deținuți, oameni care, ajungând în condiții dificile de detenție, spun că au înțeles când, cum și unde au greșit, iar acum, ceea ce își doresc cel mai mult este libertatea. Neînțeleși pentru unii din cauza abordării acestor subiecte, oricum, și la acest sfârșit de an rămânem la convingerea că orice om merită o mână întinsă, atunci când are nevoie de ea.

Mulțumim tuturor că ne-ați citit, ne-ați telefonat și ne-ați scris. Mulțumim că ați acceptat să muncim și să trăim pentru voi.