Editorial Ați promis să faceți? Faceți
Vine iarna. Deocamdată, fără lapoviță și ninsori, dar vine. Și problema nu e că vine, problema e că nu știm ce va urma, cât va dura, cum și câți vor fi în stare să supraviețuiască acestei ierni în condiții de criză generală, cu ce costuri și cu ce sacrificii. Facturile pentru noiembrie „vor fi un șoc pentru oameni, pentru că, într-adevăr, au crescut prețurile foarte mult și chiar cu compensația pe care o oferim, înțelegem că va fi greu… Dar în noiembrie am avut, totuși, zile calde și nu s-au folosit resursele energetice așa cum se vor folosi în decembrie, ianuarie, februarie… Ce e mai greu urmează”. Asta este, în linii mari, perspectiva acestei ierni, din declarația șefei Cabinetului de Miniștri, Natalia Gavrilița. La nivel de Guvern, ni se fac promisiuni că R. Moldova nu va avea, pentru perioada rece a anului, probleme la tema resurselor energetice. Doar că trebuie precizat faptul că costurile vor fi pe măsura buzunarelor miniștrilor, serviciilor Guvernului, deputaților și altor mari funcționari de stat. Restul rămânem, mai mult sau mai puțin, dezarmați în fața prețurilor și costurilor.
Luni de dimineață, Parlamentul a votat în regim de urgență proiectului Legii bugetului asigurărilor de stat pentru anul viitor – lucru care a scandalizat din nou societatea. Mai multă lume a protestat în fața Parlamentului – și nu doar părtașii Partidului Șor, ci și lume – semn rău, care nu are nimic în comun cu haimanaua de Șor, iar în Parlament, opoziția a făcut cu ouă și oțet proiectul de lege. „Nu prevede mecanisme palpabile de susținere a populației” pe timp de criză și „reprezintă interesele marilor companii, ale băncilor, importatorilor de carburanți, oricui, dar nu interesele cetățenilor…”, a fost verdictul stângii parlamentare.
PAS a reproșat opoziției că speculează pe seama situației critice prin care trece R. Moldova. Da, speculează. Dar în politică, speculează toți. Întrebarea e: de ce le-ați oferit prilejul s-o facă? Nu cumva v-ați așteptat aplaudați pentru că, în condițiile unui buget, cu un deficit de peste 18 miliarde de lei, v-ați permis să măriți bugetele Cancelariei Guvernului cu 336 milioane de lei, a Parlamentului – cu 18 milioane și cu 4,6 milioane – la Președinție?
Că pe timp de criză, pe lângă compensațiile pentru perioada rece a anului, au fost mărite și salariile bugetarilor, e bine, dar de ce, pentru unii, cu 1300 de lei, iar pentru miniștri și o serie de alți funcționari de stat (?!), acestea urmează să crească cu 6-7 mii (36%). Nu sunt și miniștrii bugetari? Nu ar fi fost mai corect, cel puțin în plină criză, când cheltuielile populației vor fi lunar de ordinul miilor la servicii, să se fi procedat la o solidaritate umană între guvern și guvernați, să se fi mers pe varianta aceleiași majorări de 1300 de lei pentru toți bugetarii, iar pensionarilor, în loc să li se taie, să li se fi indexat pensiile conform cotei de inflație, după cum promisese premiera Gavrilița cu trei săptămâni mai devreme? Nu cred că Guvernul nu a avut o altă soluție. Dacă totul a depins, până la urmă (spune Natalia Gavrilița), de negocierile cu Fondul Monetar Internațional, posibil că nu s-a negociat cum trebuie. Vrem sau nu, dar ceea ce s-a întâmplat, în condiții de criză aproape extremală, e mai mult decât un abuz. Și încă: nu cred că era cazul să se facă paradă mediatică (ceea ce și-au permis unii deputați) cu faptul că „miniștrii lucrează enorm de mult, administrează bugete de miliarde, iau decizii de importanță națională” și trebuie urgent să li se umfle salariile.
Miniștrii (fiindcă despre ei e vorba) trebuie să lucreze nu mai mult, dar mai bine. Iar dacă să admitem că lucrează mult, atunci de ce trăim așa cum trăim? Războiul din vecinătate? Da, și războiul. Dar nu numai. Cât putem să ne mai acoperim neputințele cu existența acestui război, deși chestia cu războiul nu mai ține și se transformă tot mai mult într-o poveste cu „Vine lupul”.
Iar între timp, în R. Moldova, prețurile cresc, tarifele cresc, viața se scumpește, trotuarele Chișinăului se transformă tot mai mult în mici „tolciocuri” și posibil să ajungă degrabă și pe aleile din fața Guvernului și Parlamentului. Creșterea galopantă a prețurilor a golit buzunarele populației până la fund. Crizele mănâncă lumea de pe picioare.
Nu e de azi. Și nici de ieri… În 15 luni de la învestire, Guvernul nu a reușit să pună capăt nici uneia dintre ele. Executivul așa și nu are un plan anticriză, separat sau în cooperare cu societatea civilă. Nu s-a reușit (deși se vorbește de un an și la Președinție, și la Parlament, și în afara lor) o reformatare substanțială a Guvernului, care ar fi în stare să se ia de capul crizelor. Încercarea Maiei Sandu de a schimba lucrurile la Guvern, prin convocarea unor consultări la Președinție, acum câteva duminici, ușor spus, a eșuat. Pe rețelele de socializare, s-a scris, a doua zi după ședință, că vicepremierul Andrei Spînu (care ar avea anumite influențe în partid) s-a opus atât unei remanieri mai radicale, cât și schimbării Guvernului și a amenințat că va rupe majoritatea parlamentară PAS în cazul în care se va interveni în componența nominală a Executivului. Până la urmă, lucrurile s-au limitat la două nominalizări noi în guvern: la Mediu și la Economie. Mai departe, nu s-a mers. Între performarea Guvernului și menținerea stabilității politice în PAS, Maia Sandu a preferat stabilitatea. În Guvern, lucrurile sunt pe vechi. Gavrilița rămâne în continuare rece la orice aluzie de performare a cabinetului și își caută de îndeletnicirile cu care s-a deprins de aproape un an și jumătate de când e în funcție: duce contul și ne informează cu regularitate despre scumpiri și creșterea prețurilor și tarifelor la mărfuri și servicii și cheltuie banii pe care îi adună Maia Sandu de peste tot de unde poate.
Scriu ceea ce scriu nu pentru că vreau (după cum ar putea bănui unii) să umflu pânzele protestatare ale lui Șor. Pentru mine, Șor nici nu există. Scriu, pentru că așa crede lumea care v-a votat și căreia i-ați promis să faceți lucruri bune. Faceți.
