EDITORIAL Am obosit de război. E periculos să ne relaxăm

E vară, e foarte cald, e secetă, e inflație, e criză, nu mai avem puteri și pentru acest război. La urma urmei, e în Ucraina de Est, departe, abia de ne ajunge timp să legăm tei de curmei aici, să prindem vreo ofertă de vacanță, să ieșim un pic la vreo petrecere după doi ani de izolare. Nu ne mai interesează războiul. Și avem dreptate, dar, totodată greșim periculos gândind așa.

Scriu acest text pe 6 iulie 2022, ziua în care sunt comemorate victimele celui mai mare val de deportări din Basarabia spre Rusia. Peste 35.000 de oameni au fost încărcați în vagoane și duși-prăpădiți. Deși au trecut peste 70 de ani de atunci, situația victimelor acelei tragedii enorme nu a fost elucidată complet. Nimeni nu a fost pedepsit pentru această crimă enormă. Cei rămași acasă nu au protestat atunci, căci era periculos, puteau fi și ei deportați. Pe urmă, după destrămarea URSS, au protestat câte un pic doar urmașii și supraviețuitorii deportaților, deși nu toți. De exemplu, în Parlamentul Republicii Moldova, timp de 30 de ani, au stat în fotolii de deputați câțiva copii născuți în deportare din familii basarabene, dar și alți apropiați ai victimelor deportării. Timp de 30 de ani, ei nu au vorbit niciodată despre aceste crime, pentru că au ajuns în Parlament pe listele partidelor care nu au condamnat crimele rusești și sovietice, ci, dimpotrivă, le-au justificat.

Regimul i-a răsplătit cu salarii și funcții, iar ei au acceptat să lase pe alții să sufere, doar să nu-și deranjeze propriul confort. Poate anume acest aspect îi face și mai responsabili. Pentru victimele deportărilor sovietice, practic, nu a luptat nimeni, au fost lăsați singuri în fața sorții. Și asta nu ne-a ridicat ca popor, ba dimpotrivă. Și nu e o situație singulară. La scară mică, de câte ori am ignorat faptul că vecinii își bat soțiile, își molestează copii, de câte ori am tolerat corupția, mita, violența?.. Am lăsat pe alții să lupte pentru democrație, adevăr, transparență, ca să nu ne sacrificăm propriul confort. Sau poate pentru că eram obosiți. Apoi, când vreo injustiție ne lovește pe noi personal, pornim megafonul să spunem cât de indiferenți ne sunt vecinii.

Din februarie 2022, de când a început acest război rusesc în Ucraina, admirăm constant curajul și eroismul ucrainenilor care țin piept acestor lupte, uneori cu mâinile goale, dar cu încrederea sinceră că își apără poporul și propriile libertăți. Unii sunt răpuși pentru totdeauna, dar vin noi și noi oameni să se implice, să lupte, să apere viețile celorlalți.

Totuși, nu toți ucrainenii sunt la fel, nu toți luptă. Deseori vedem știri despre bărbați care au plătit mită ca să treacă fraudulos hotarul și să fugă din Ucraina, să nu fie înrolați. E normal să ne temem de război. E normal să nu vrem să luptăm cu arma în mâini. Nu e normal să dăm mită și să ne cumpărăm libertatea pentru că avem bani și putem corupe. Și nu e deloc normal să-i abandonăm pe cei care luptă în prima linie, dar și pe cei care, din voia sorții, au ajuns să fie victime în prima linie, locuind în zonele afectate de război. Și nu e normal să ignorăm războaiele, injustiția, corupția, chiar dacă nu ne afectează acum direct pe noi. Mâine ne vor afecta, dar va fi târziu și vom rămâne singuri.

Dacă m-ar întreba cineva ce e de făcut, aș zice să facem fiecare dintre noi tot ce poate, ca să ieșim împreună din aceste multiple crize. Și să ne pregătim de multe altele care vor veni. Viața e plină de provocări, chiar și în cele mai stabile democrații. Dar viața are un mare sens pentru cei care construiesc democrații și contribuie la pace.

Criza energetică. Deocamdată vara ne ține de cald (de prea cald), dar prețurile la resursele energetice, carburanți, gaz, păcură nu stau pe loc și nu vor scădea. Da, Guvernul trebuie să facă ceva, dar chiar dacă va face tot sau nu va face nimic, trebuie să facem și noi câte ceva, fiecare în parte. Măcar să mai plantăm niște copaci, care vor crește și vor ține de răcoare vara sau vor ține de cald în sobă, când vor ajunge la vreascuri. Măcar să ne reparăm și izolăm geamurile, ușile, pereții, ca să conservăm energia. Măcar să valorificăm granturile disponibile pentru panouri solare sau geotermale. Măcar să pregătim niște ghiveciuri în beci ca să nu consumăm gaz la iarnă pentru tocănițe. Măcar ceva.

Criza alimentară. E secetă în Moldova și e război pe lanurile de grâu și porumb din Ucraina. De foame poate nu vom muri, dar suntem conștienți de faptul că prețurile ar putea crește și mai mult. Totuși, piețele moldovenești sunt acum doldora de legume și fructe moldovenești. Un beci plin cu bunătăți pregătite de cu vară n-a stricat viața nimănui. Și castraveții murați la magazin costă.

Criza de securitate. Rusia nu doarme. Și-a abandonat propriii cetățeni în glod și sărăcie și a deschis fronturi, investind în tancuri și bombe. Rusia ține, timp de 30 de ani, o ditamai armată pe teritoriul Republicii Moldova. Ține și un kuliok de politicieni obscuri, și televiziuni, ziare și armate de oameni toxici. Rusia se simte puternică doar atunci când vecinii sunt vulnerabili, săraci, manipulați și exploatați. Nu putem să doborâm Rusia, dar putem să respingem minciunile, manipulările, amenințările. Putem alege ce știri consumăm. Chiar putem.

Criza justițiară. Avem o mulțime de hoți de țară pe lista de așteptare a închisorilor, dar lucrurile se mișcă extrem de greu. Nu avem deocamdată nici procurori suficienți și integri, nici judecători. În timp ce abia se pun bazele unui sistem de curățire, hoții de țară stau în străinătate pe banii noștri și organizează concerte la Chișinău. Putem măcar să nu mergem la adunările lor sau, dacă mergem, să le respingem pomenile și să denunțăm fraudele? Putem.

Guvernarea crizelor. Niciun guvern nu e veșnic, toate vin și pleacă. E important să nu-i lăsăm să fure, să mintă. Și să nu ne ducă în Rusia. Să determinăm guvernările să mergem în continuare pe calea standardelor europene, cu servicii bune pentru cetățeni și integritate în sistemul public. Drumul spre UE va fi foarte greu de parcurs în cazul atâtor crize. Dar ele pot fi depășite doar dacă le înfruntăm. Și să nu abandonăm luptele, nu merită trăită o viață în care mereu va lupta altcineva pentru noi.