Dincolo de 15 noiembrie
Întrebarea întrebărilor: ce facem, lume? Duminica care vine (în 3-4 zile), e duminica alegerilor. „Și?”, – vor zice unii. „Mare lucru. Să vină”, – vor zice alții. Da, nu e Duminica Mare și nici Duminica Paștelui pe 15 noiembrie, deși vor bate clopotele și lumea va merge să se adune la slujbe și rugăciuni în biserici. Da, nici obiceiurile nu vor fi cele de Duminica Mare sau de Paști.
Și, totuși, nu va fi o duminică ordinară, va fi o duminică specială, una a conștiinței de sine, dacă vreți, și a felului de a fi a fiecăruia dintre noi, o duminică a întrebărilor și poate nu atât a întrebărilor, cât a răspunsurilor la întrebarea: „ce facem?” cu viața noastră și „cum facem?” să ieșim cu bine și împăcați din acest examen electoral, care ne va determina condiția noastră de viață, dar și a colectivității din care facem parte, pentru următorii 4 ani (cine știe, poate și pentru mai mulți), starea noastră de spirit și confortul nostru social și moral. Așadar, ce facem? Mergem la vot. Organizat, mobilizat, fără să ne vindem ori să ne lăsăm intimidați sau cumpărați. Mergem cu toții, „de la Vlădică la opincă”. De ce cu toții? Pentru că, vorba lui moș Ion Roată, „unde-s mulți puterea crește…”. Și doi: pentru că e timpul să spunem și „nu” guvernării, nu doar „da”, pentru că nu ne mai aranjează viața pe care o trăim, pentru că nu mai vrem „prșdintili” pe care-l avem și care trăiește într-o lume paralelă cu noi, pentru că răbdarea își are și ea limitele ei, pentru că sărăcia (vorba vine) „ne mănâncă de pe picioare”, pentru că legile nu sunt legi pentru toți, iar statul nu e stat, pentru că hoția și minciuna guvernează R. Moldova, pentru că numărul nemulțumiților de viață este, de la an la an, în creștere. Potrivit ultimelor sondaje de opinie (și asta dacă e să credem sondajelor) peste 80% dintre cei chestionați se declară nemulțumiți sau foarte nemulțumiți, în raport cu alte 15%, care nu ascund faptul că sunt mulțumiți și foarte mulțumiți de felul în care trăiesc.
Ce fac moldovenii nemulțumiți de viață? Cei care nu mai pot și nu mai vor să rabde, apucă străinătățile, lasă casă, masă și pleacă să caute o altfel de viață pe alte tărâmuri (mulțumim europenilor că ne-au dat din 2014 liber la vize. Și asta datorită faptului că plecase Voronin de la putere și încă nu venise Dodon), de unde să-i ajute să supraviețuiască și pe cei rămași acasă (peste 2 milioane de euro – transferuri din Diasporă – intră anual în RM (circa 1/3 din bugetul statului). Sau doi: se închid în găoacea lor (în case și în sine), nu-i mai interesează nimic, decât propriile nevoi și nu vor să audă de nimeni și de nimic nici până la alegeri, nici la alegeri, nici după. Este protestul lor (deși, nu cel mai reușit) față de sistem. Sunt oamenii aduși, prin umilire și sărăcire, la disperare, puși în situația să refuze (fără a conștientiza) de a mai fi cetățeni și care devin, pur și simplu, populație, adică oameni la număr, depersonalizați. E cea mai mare „realizare” a „prșdintilui” Igor Dodon în 4 ani de mandat, în echipă cu socialiștii săi și cu celelalte guvernări de până la el, toate, de altfel, de „stânga” (iar de „stânga” în vocabularul politic moldovenesc înseamnă străine sau împotriva interesului național). În aproape 30 de ani, R. Moldova nu a avut la conducere nici un președinte titular de „dreapta” (cu anumite excepții, poate, Nicolae Timofti). Avem șansa să reparăm situația pe 15 noiembrie. Prin schimbarea lui Igor Dodon cu Maia Sandu.
De ce Sandu și nu Dodon? Pentru că, în 4 ani, Dodon nu doar că s-a compromis pe sine prin minciună, fățărnicie și hoție (a fost cel mai mincinos și fățarnic președinte – o recunoaște și V. Voronin, care l-a adus în politică), ci și instituția prezidențială. Dodon promite iar, ca și acum 4 ani, reducerea numărului de deputați de la 101 la 61. Dar de ce nu pune și problema desființării instituției prezidențiale, pe care a transformat-o într-un „club pe interese”, cu fini, cumătri, nănași și alte rubedenii, care-și rod pantalonii prin birouri cu aer condiționat, fără niciun rost. Medalii poate da și prim-ministrul. La Moscova, la Athos sau în alte vizite poate pleca și șeful Parlamentului. Care-i rostul să întreții o instituție prezidențială, cu un președinte care, în 4 ani, nu a fost invitat în nicio vizită oficială decât la Putin, Lukașenko și Erdogan? Dodon a făcut remanieri în Consiliul Suprem de Securitate, a schimbat Procurorul General, Procurorul Anticorupție, șeful SIS, l-a adus pe Chicu la guvern în locul Maiei Sandu, a schimbat doi miniștri la Interne, ca să facă regulă în dosarul miliardului furat și să-l readucă „în cătușe” pe Plahotniuc în R. Moldova. Mandatul e la final. Unde-i miliardul? Unde-i Plahotniuc? În loc să-l aducă în cătușe, Dodon umblă din urma lui, ba în Grecia, ba în Turcia, și îi cere să-l convingă pe Șor să-i dea cele 6% de voturi ale Violetei Ivanov (adică să-și determine alegătorii să-l voteze pe el în turul doi), promițându-le și lui Plahotniuc și lui Șor scutirea de orice pedeapsă penală în dosarul miliardului furat. Altfel zis, Dodon s-a vândut și ne-a vândut, deși în 2016 jura pe Biblie și Constituție să stea la straja intereselor R. Moldova și ale cetățenilor ei.
De ce Sandu și nu Dodon? Pentru că așa a fost alegerea electoratului în primul tur; pentru că Dodon nu este o alternativă Maiei Sandu; pentru că viața cu Dodon nu va fi altfel decât este. Încă 4 ani cu Dodon ar însemna alți 4 ani pierduți.
Când streșina casei nu mai ține, când căciula a „îmbătrânit”, când pălăria nu ne mai reprezintă, ce facem? Le schimbăm cu altele, noi. E la fel și la alegeri. Facem ce au făcut americanii duminică. Au ales. Au ales schimbarea, pentru că ceea ce aveau nu-i mai aranja. Să ne învățăm să punem punct acolo unde nu mai e loc de virgulă. Pe 15 noiembrie – la vot. Dăm minciunile lui Dodon la o parte și alegem. Acasă și în Diasporă. Dacă pe 15 noiembrie vrem să tragem o linie între ceea ce a fost până la 15, trebuie să mergem la vot. Cât mai mulți. Mobilizare generală. Ca pe front, că lupta dintre minciună și adevăr nu a fost niciodată ușoară.
Să învățăm să ne mobilizăm de la Diasporă, care de la sute de kilometri ies cu noaptea în cap din case, singuri sau cu copiii în cârcă, și apucă drumurile spre cele mai apropiate secții de votare… O fac pentru că le pasă de Moldova. Nouă ne pasă mai puțin?
