Cui îi pasă de indecişi?

Peste 17 zile, vom alege un nou Parlament. Campania e pe ultima sută de metri, dar alegătorii mai rămân pe căi rătăcite, circa o treime din numărul lor făcând parte din categoria indecişilor.
Sondajele, de tot felul, demonstrează un număr mare, aproape constant, de alegători care nu ştiu deocamdată pentru cine să voteze. De obicei, aceştia sunt oameni decepţionaţi de guvernare, de orice culoare ar fi aceasta, persoane care habar nu au ce se întâmplă pe frontul politic, cetăţeni apatici sau dintre cei care şi-au pierdut încrederea într-o altfel de viaţă. Retraşi în liniştea sau în zbuciumul lor interior, aceştia nu cunosc şi nici nu au de unde cunoaşte adevărata lor valoare în cursa electorală. Pentru că au fost trataţi cu aroganţă, indiferenţă sau pentru că nu şi-a amintit nimeni de ei, timp de 4 ani, se cred neînsemnaţi şi, din acest motiv, dau a lehamite din mână, iar în ziua alegerilor, rămân acasă sau bat câmpii.

Nu ştiu câţi dintre cei 26 de concurenţi electorali, care au fost înscrişi în buletine de vot cu o suprafaţă de 882 cm.p., împărţită în 26 de patrulatere, câte unul pentru fiecare participant la scrutin, au înţeles că, în aceste zile, adică pe ultima sută de metri, lupta cea mare ar trebui să se ducă pentru aceşti circa 30% dintre alegători, care ar putea aduce atât victorii spectaculoase, cât şi înfrângeri dureroase, în dependenţă de mesajele, dar mai ales de argumentele aspiranţilor la mandatele de deputaţi. Pentru a învinge cu-adevărat, participanţii acestei campanii electorale ar trebui să redea încrederea şi speranţa acestor oameni care, din păcate, constituie tocmai 30% din numărul total al alegătorilor.

La această etapă a campaniei electorale se pare, însă, că luptele concurenţilor se dau pe alte fronturi, iar indecişii rămân, ca şi până acum, daţi uitării.

De fapt, în actuala campanie, nici nu am sesizat confruntări serioase între participanţii la scrutin. Reportajele televizate lustruiesc, de obicei, imaginea unui singur partid, care are acces nelimitat la posturile TV cu cea mai mare acoperire. Acolo se munceşte la lustruirea imaginii unei singure formaţiuni politice, şi nu la argumentele care ar putea „anihila” concurenţii. Şi alte formaţiuni se străduiesc să strălucească la televizor, obosind privitorul cu mesaje false, care lasă loc interpretărilor, dar mai ales le dau şanse să fie auziţi concurenţilor agresivi, care ţipă în gura mare că Europa frige şi doare.

Am căutat pe www.cec.md contestaţiile depuse de participanţii la scrutin. Ai impresia că afişajul electoral, expus în locuri neautorizate, e singura şi cea mai serioasă problemă a acestei campanii.

În general, contestările demonstrează că cei mai supăraţi concurenţi electorali sunt socialiştii şi comuniştii, deranjaţi de tot ce mişcă altfel decât le-ar conveni lor. Cele 35 de contestări, depuse până ieri la CEC, conţin informaţii despre afişe electorale lipite pe stâlpi sau pe imobile, contrar legislaţiei. O ditamai Comisie Electorală este preocupată de supărările lui Dodon, provocate de afişele lipite de Lupu. Din cele 35 de contestări, cea mai serioasă pare a fi a unui partid ce se plânge pe primarul care face parte din alt partid. Ultimul, în timpul unei acţiuni electorale, a smuls din mâinile lui Fuego microfonul şi a strigat: „acesta este satul meu, ei sunt nişte bandiţi, o să vă tai picioarele, dacă mai intraţi în satul meu”…

Oare ce o fi zis indecişii care au urmărit o astfel de scenă, această „confruntare” între reprezentanţii a două partide pro-europene?