Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Ce notă dăm opoziției?

Ce notă dăm opoziției?

Alina Radu, directoarea Ziarului de Gardă

Orice guvernare are nevoie de o opoziție puternică, care  să o responsabilizeze, să o propulseze, să o motiveze să guverneze cât mai bine, iar dacă nu face față sarcinilor – să o determine să plece. 

Orice guvernare are nevoie de o opoziție bună, inteligentă, integră. Bătaia lungă a unei opoziții de azi nu constă doar în identificarea unor greșeli sau acte opace, ci în identificarea unui model mai bun pe care opoziția de azi îl va folosi atunci când va guverna mâine. 

Dar, opoziția de azi în Moldova se ține pe niște piloni putrezi. O mare parte a opoziției de azi e de fapt guvernarea de ieri, coruptă până în măduva oaselor, nepedepsită pentru multiple crime financiare și economice, învechită în rele, o adunătură de afaceriști compromiși ajunși prin fraudă sau interese în sistemul politic, al căror singur scop este să își ascundă propriile acte de corupție și să facă gălăgie pentru a demotiva guvernarea să le investigheze spălările de bani. O mare parte a opoziției de azi apără în continuare interesele Moscovei, susține războiul, violența, decimarea teritorială, supremația armată și se întreține din surse obscure, distribuind manipulări, falsuri și discursuri de ură. 

De cealaltă parte, cât de frumos îi stă unei guvernări să ancheteze practic pe toți liderii opoziției parlamentare, și o mare parte dintre parlamentarii opozanți? Este oare corect ca puterea actuală să folosească bâta legii împotriva criticilor săi?

Văd voci de juriști cu experiență care susțin că actuala guvernare nu ar trebui să pedepsească opoziția, ci să se preocupe de actualele acte de corupție. Nu pun la îndoială faptul că guvernarea trebuie să investigheze actualele acte de corupție, dacă sunt, și noi ca jurnaliști, dar și întreaga societate, trebuie să urmărească și să semnaleze orice act sau chiar risc de integritate a acestei guvernări. Cu atât mai mult opoziția trebuie să facă asta. 

Aici ajungem la momentul în care trebuie să ne clarificăm cine poate fi opoziție într-un stat de drept. Într-un stat cu sistem de integritate funcțional, o mare parte din actuala opoziție care e de fapt fosta guvernare, nu ar fi ajuns niciodată la guvernare. În statele cu sistem de drept funcțional foștii guvernanți corupți ar fi ajuns la pușcărie chiar în perioada propriei lor guvernări. În statele cu democrație funcțională, politicienii cu suspiciuni de corupție nu ar fi fost lăsați să fugă din țară cu tot cu banii publici furați, ci ar fi populat închisorile. În statele cu principii etice și morale, politicienii nu ar putea susține un război, blamând vectorul de integrare a statului într-un sistem anticorupt cum e UE, fiind plătiți obscur din Rusia dar ținându-și bunurile în UE.

Părerea mea e că persoanele care au guvernat și au comis, admis, cauzat acte de corupție nu pot fi considerate opoziție. Acestor persoane nu trebuie să li se amplifice vocea, decât atunci când sistemul de justiție care îi anchetează ar comite abuzuri față de ei, cum ar fi tortura, limitarea accesului la apă sau la întrevederi cu familia. Părerile unor persoane corupte despre guvernare nu pot fi relevante, așa cum nu pot fi relevante părerile deținuților care au furat un sac de grâu despre gospodarul de la care s-a furat grâul, sau părerea abuzatorului care și-a omorât soția despre defunctă. 

La fel, părerile armatelor de avocați și slujitori ai corupților din fosta guvernare nu pot fi amplificate, nici luate în considerare, deoarece au fost plătiți să promoveze și să apere prin minciună niște corupți. 

În acest caz, dacă invalidăm actuala opoziție coruptă, trebuie să mângâiem pe cap actuala guveranre și să o lăsăm să facă tot ce vrea? Nu, lipsa de monitorizare și de competiție e moartea performanței. Chiar și cel mai harnic, competent și bine intenționat guvernant ar putea să adoarmă pe birou, dacă va fi deconectat de la vocile avertizorilor și criticilor.

Partea inteligentă a Moldovei trebuie să genereze și să crească o opoziție competentă, bazată pe analiza profesionistă a actului guvernării și pe critici constructive, care ar determina miniștrii să administreze banii și afacerile publice cât mai bine, sau să facă loc altora mai buni. 

Guvernarea de azi nu e veșnică, are un mandat extrem de dificil, și anume din cauza asta ar avea nevoie de o opoziție sănătoasă: în timpuri grele cu multiple crize e mai ușor să greșești. 

Moldova are nevoie urgent de o opoziție nouă, competentă și critică, integră și susținătoare a agendei de integrare în UE. Moldova are nevoie de o opoziție de nota 10.