Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Casa de toleranță a lui…

Casa de toleranță a lui Putin

Marți, 19 ianuarie 2021, opozantul rus Alexei Navalny și colegii săi i-au făcut o surpriză lui Vladimir Putin, întregului popor rus și întregului mapamond: au arătat averile și lăcomia fără de hotar a acestui lider de sorginte sovietică și corupția nemărginită a acestuia.

A fost lansat un video intitulat ”Un palat pentru Putin. Istoria celei mai mari mite”, care arată, explică și descrie un palat construit pentru Vladimir Putin pe malul Mării Negre.

Palatul lui Putin este foarte interesant și reportajul video a fost vizionat într-o singură zi de peste 26 de milioane de oameni. Da, e un număr impresionant, e ca și cum s-ar fi uitat la acest film vreo 10 Moldove! Și ar fi fost bine să se uite fiecare moldovean de 10 ori la acest video, căci există o explicație. 

Deci ce ar fi bun de văzut în acest video despre palatul lui Putin? N-a mai văzut lumea palatul lui Plahotniuc, sau pe cel al lui Dodon, sau pe al lui Dimon Medvedev? Am văzut cu toții multe palate, dar acesta are câteva deosebiri: e mai diferit, e păzit și mai crâncen și, cu atât mai mult, a fost explicat mai interesant.

Deci cum e palatul lui Vladimir Putin? Mare. Izolat. Ascuns. Foarte bine păzit. Are teren de hochei, săli de biliard, cazino, jocuri de noroc, săli de sport, dormitoare poleite, săli de baie aurite, sală de discotecă cu lumini colorate, sală de proceduri medicale și masajuri, sală de lectură, sală de narghilea unde se poate de fumat și de contemplat la binele Rusiei.

Palatul e împrejmuit de hectare de păduri exotice și bine păzite, pe un mal abrupt de mare, unde se pare că nu au acces nici păsările, cu grădini de vară, vii bogate, vinării pline, iahturi pentru plimbări marine, ferme de fructe de mare. Da, să nu uităm și de cele sfinte, a fost cosntruită și o biserică în cadrul palatului. O biserică pentru un singur om?

Da, toate acestea se pare că sunt construite pentru un singur om, care e președinte al unui stat cu prea mulți oameni săraci și foarte mulți oameni umiliți, cu prea multe drepturi încălcate. De ce trebuie construit un palat bogat pentru un lider de săraci și umiliți? Și poate oare un om atât de puternic să fie singur? La moment, și de fapt de mulți ani, religiosul și traditionalistul și familistul Vladimir Putin e divorțat, soția e demult căsătorită cu un alt bărbat care are proprietăți importante în Franța și nu numai, iar fiicele lui Putin sunt și ele cu proprietăți și bărbați stabiliți prin alte zone. Da, e firească întrebarea, decât să furi pentru a-ți construi o singurătate opulentă și de ascuns, nu mai bine faci altceva ca să-ți construiești fericirea pe care să nu te temi să o vadă oamenii?

Investigația arată că Putin ar îngriji de 3 femei, cărora le-a procurat locuințe și averi și care ar avea copii care seamănă la chip cu liderul rus. Dar niciuna dintre cele 3 femei nu e admisă în aparițiile sale publice, deci sunt folosute și ținute la distanță. Astfel, Putin se pare că e bogat, singur și chinuie săracii, furându-i în continuare.

Această istorie arată cel mai bine cultura minciunii sovietice, când liderul spune că e proletar și că toată averea e a poporului, dar în realitate se fură și hârtia de la WC, ca să își contruiască nomenclaturiștii wc-uri aurite. Iată de ce, trebuie să ținem minte, cei din R.Moldova, de cum apare un lider politic, care îl adulează pe Putin la Chișinău, să fie clar că adulează modul acestuia de a fura și de a ascunde. 

Personal nu mai sunt de acord cu vocile experților care susțin că R.Moldova trebuie să ducă o politică externă echilibrată, atât cu vestul cât și cu estul. Eu cred că R.Moldova trebuie să ducă o politică externă activă cu entitățile de la care poate învăța democrație și poate câștiga beneficii pentru toți cetățenii, prin transparență, și, totodată, trebuie să limiteze dialogul la elemente foarte sobre cu marii corupți ai acestei lumi, care nu au exportat decât corupție, violență, războaie, armate și opacitate. Altfel, ajungem cu toții ostatici în palatul de (in)toleranță și izolare internațională al lui Putin.