Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Alianţa Plahotniuc

Alianţa Plahotniuc

Săptămâna aceasta, s-a întâmplat un lucru care nu poate fi lăsat neobservat. Germaniei i s-a solicitat de la Chişinău extrădarea celor doi Ţopa, Victor şi Viorel. De ce? Plahotniuc a ajuns să se teamă de cei doi mai mult decât de Filat sau Streleţ

În loc să se simplifice, lucrurile în R. Moldova se complică. Războiul „fratricid” lansat de PD împotriva „aliaţilor de guvernare” a rearuncat R. Moldova într-un nou cerc vicios al incertitudinilor şi haosului, din care nu există, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Clubului Colectiv din Bucureşti, decât o singură ieşire, şi aceea controlată (blocată) de marele „uşier politic”, V. Plahotniuc. Faci ce zice sau ce doreşte Plahotniuc, poftim, ai trecerea liberă, nu – eşti „blocat”, aşa cum i s-a întâmplat lui Filat, aşa cum i s-a întâmplat lui Streleţ şi cum s-ar putea să li se mai întâmple şi altora. Lucrurile sunt abia la început de cale, iar ceea ce ar fi să urmeze acestui „nou” început nu trebuie să fie, în accepţia marelui „uşier”, nici alianţă proeuropeană, nici alianţă de dreapta sau centru-dreapta, nici alianţă de stânga sau centru-stânga. Această alianţă trebuie să fie pur şi simplu „alianţa lui Plahotniuc”, în care el să fie şi „tată”, şi „mamă”, şi procuror, şi judecător, şi „şef de club” (Nobil Club), şi şef de stat, aşa după cum îşi aminteşte că era pe vremea lui Voronin (2001—2009) şi pe când el nu era decât unul dintre curtenii „împărăţiei” lui Voronin.

Logica din care reiese Plahotniuc e simplă: dacă a fost curtean, de ce să nu fie şi ”domn” (vorba rusească: ”care soldat nu se visează general?”), mai ales că dintre ”curtenii” de azi din parlament nu prea s-ar găsi cine să-i dea în obraz ori să-i taie din pofte, iar poftele lui şi ale grupului său operaţional de deputaţi nu mai ţin cont nici de ”galben”, nici de ”roşu”. Cum altfel să explici faptul că PD, cu de la sine putere, fără nicio consultare cu nimeni, îşi asumă rolul de ”dregător-şef” (negociator) al unei noi ecuaţii de guvernare (19 deputaţi din 101). Dă-o naibii. În calitate de cine? Şi în baza a ce? Faptul că Plahotniuc, după ce a luat sub control parlamentul (79 de mandate) şi preşedinţia, şi-a dorit şi guvernul e lesne de înţeles. Pentru asta a şi fost demis Streleţ. Va reuşi? Nu va reuşi? Depinde ce se va negocia. Şi între cine? Dacă componenţa noii Alianţe va rămâne cea veche: PLDM-PDM-PL, plus grupul Leancă, şansele PD-ului de a prelua guvernul sunt puţin probabile, doar dacă vor fi cooptaţi şi comuniştii sau dacă Plahotniuc ar mai găsi „un Ştirbate” şi ar mai face o ”spărtură” în fracţiunea PLDM. În acest caz, PD, având cu un mandat mai mult decât PLDM, s-ar putea să pretindă şefia guvernului. Matematic ar fi posibil, dar în acest caz nimeni nu poate garanta că PLDM va accepta participarea la guvernare. Să vedem, lucrurile sunt încă la ”0”. PLDM a anunţat ieri că nu va particpa la o nouă coaliţie de guvernare, iar în cazul în care se va răzgândi nu ştim şi cu ce condiţii. Iar condiţii, cu siguranţă, vor fi. Dacă democraţii vor insista să ceară liberal-democraţilor să nu se cramponeze de Filat, de tot ce s-a întâmplat cu Filat şi ”să tragă linia”, dincolo de care să înceapă un nou parteneriat la guvernare, de ce PLDM nu le-ar cere democraţilor, aşa cum au mai făcut-o, să nu se cramponeze de Gurin şi Chetraru şi să accepte demiterea lor? Dacă se vrea un nou început, să fie nou, fără ”protejaţi” şi ”neprotejaţi”. Cel puţin, procedural, aşa ar fi corect. PLDM, dacă se insistă pe revenirea lui, s-ar putea să joace tare această nouă partidă la guvernare. Nu de alta, dar fără PLDM, o nouă majoritate parlamentară, formal proeuropeană, este exclusă. Comuniştii nu sunt soluţia, deşi mare deosebire între „proeuropenismul” lui Lupu (Plahotniuc) şi cel al lui Voronin nu există. Tot proeuropenismul lor se limitează la sacii cu bani din Occident. Şi ar mai fi ceva: PD-iştii, spre deosebire de PCRM-işti, au măştile mai bine trase pe faţă şi nu jonglează cu „proeuropenismul” lor, aşa după cum o face Voronin, care azi e pro-european, iar mâine pro-euroasiatic. Tocmai acest lucru ar putea face imposibilă o alianţă lărgită (tehnocrată) dintre PLDM-PDM-PL-PPEM (Leancă) şi PCRM. M. Ghimpu a declarat din start că PL nu va accepta în niciun caz o alianţă cu comuniştii şi e clar de ce: altfel Ghimpu riscă să repete soarta lui Roşca după votul din 2005 pentru Voronin preşedinte. Nu este încântat de o eventuală coaliţie cu comuniştii nici I. Leancă, care s-a arătat rezervat faţă de proeuropenismul PCRM-ului şi a anunţat că va cere „angajamente” clare comuniştilor, în cazul în care se va ajunge la semnarea Acordului. De socialişti, nici nu poate fi vorba. I. Dodon a respins orice variantă de participare la guvernare. Şi atunci, revenim la ce am mai avut: o nouă majoritate parlamentară cu comuniştii din umbră, cu aceiaşi oameni, apucături şi partide (plus Leancă) şi aceeaşi ”împărăţie a oglinzilor strâmbe”, de care am avut parte de la 2010 încoace? Deşi, nu e tot. Situaţia va depinde mult de felul în care se va manifesta în continuare mişcarea protestatară din PMAN. Săptămâna aceasta s-a întâmplat un lucru care nu poate fi lăsat neobservat. Germaniei i s-a solicitat de la Chişinău, cel mai probabil, la insistenţa lui V. Plahotniuc, extrădarea celor doi Ţopa, Victor şi Viorel. De ce, este clar. Plahotniuc l-a înfundat pe Filat după gratii (cel puţin pentru a-l învăţa minte, dacă nu pentru mai mult) şi a scăpat de-o problemă, după care s-a războit cu Streleţ (nu cu guvernul, nu) şi a mai scăpat de una, acum i-a mai rămas să-i bage la răcoare şi pe Ţopi. De ce Ţopii? S-a scris în presă, a spus-o şi PD-ul, că cei doi veri Ţopa ar sprijini financiar şi ar avea în spatele lor protestele din centrul Chişinăului. O fi. Numai că lumea a ieşit în Piaţă nu din cauza Ţopilor, dar din cauza tâlhărimii de la guvernare, care a pus R. Moldova pe butuci. Oricât de mult ar încerca Plahotniuc şi ortacii săi s-o facă pe bravul soldat Svejk, teama de revolta populară rămâne mai mare decât cea de Filat, Streleţ sau alţii. Demisia de ieri de la Bucureşti, sub presiunea străzii, a premierului V. Ponta este şi aceasta un avertisment că nu te poţi juca la nesfârşit cu răbdarea oamenilor. A căzut un Hussein, un Kaddafi, un Ceauşescu, regi şi mari imperii, de ce ar fi să rămână la ”domnie” o mână de golani, certaţi cu legea şi cu bunul simţ? Sperie Piaţa? Deranjează corturile? Treceţi şi voi în ele, îngheţaţi şi voi alături de protestatari, suferiţi la fel, schimbaţi-vă cu ei cu locurile, poate că atunci o să înţelegeţi de ce cei de „jos” strigă de două luni „jos” celor de „sus”.