Principală  —  Blog  —  Cititorul de gardă   —   Biserica din Pohrebea, o ruină…

Biserica din Pohrebea, o ruină care ar putea deveni un monument al păcii

Biserica „Sfântul Alexei” din satul Pohrebea, raionul Dubăsari, distrusă de două războaie și lăsată ani la rând în paragină, atrage atenția turiștilor care ajung în localitatea de pe malul stâng al Nistrului, aflată în gestiunea autorităților constituționale ale R. Moldova. Lăcașul, construit la începutul secolului XX, poartă încă urmele luptelor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar și ale celor din 1992, date la Nistru.

„Pentru că am putut ajunge în acest sat fără a fi supuși controalelor vamale ale «autorităților» separatiste, am venit cu multă curiozitate aici. Ne-a șocat biserica, distrusă grav în timpul războiului. Nu cunoaștem ce planuri au autoritățile în privința acestui lăcaș, dar am vedea aici un impresionant monument dedicat păcii”, ne-a spus Volodimir Zderco din Ucraina, care a vizitat recent R. Moldova.

ZdG a încercat să afle care sunt perspectivele de reabilitare și restaurare a  lăcașului ciuruit de gloanțe și obuze.

O biserică ridicată în 1912

Biserica „Sfântul Alexei” a fost construită în anii 1910–1912, în stil ruso-bizantin, pe când Basarabia făcea parte din Imperiul Rus. Proiectul este semnat de arhitectul Aleksandr Todorov, iar construcția a fost finalizată în 1912.

Lăcașul este amplasat într-un loc pitoresc, de unde se deschide o priveliște spectaculoasă asupra Nistrului. Fațadele au fost decorate cu mai multe compoziții din piatră și simboluri creștine, unul dintre elementele distinctive ale edificiului fiind crucea Sfântului Andrei.

În rândul localnicilor circulă mai multe legende despre originea bisericii. Una dintre acestea leagă construcția de o decizie a țarului rus Nicolae al II-lea și de țareviciul Alexei, grav bolnav la acea vreme. Potrivit legendei, țarul ar fi intenționat să construiască 12 biserici la hotarele Imperiului Rus pentru tămăduirea fiului său. Biserica din Pohrebea este considerată singura dintre aceste construcții despre care există dovezi că a fost ridicată.

Distrusă în timpul războiului

Biserica a funcționat până în anul 1944, când, în timpul operațiunii Iași–Chișinău, în clădire ar fi fost amplasat un punct de observație sovietic. Din cauza poziției sale înalte, edificiul devenise o țintă pentru artileria germană. În acel război, în urma bombardamentelor, biserica a fost grav avariată. Cupola principală, clopotele și o parte din pereți au fost distruse, iar urmele gloanțelor și ale obuzelor sunt vizibile și astăzi pe zidurile construcției.

Ulterior, lăcașul nu a mai fost restaurat, în 1992 fiind supus unor noi atacuri în timpul războiului pentru Independența R. Moldova. Lipsa intervențiilor de restaurare și intemperiile au accentuat degradarea, iar în prezent biserica se află în stare de ruină și necesită lucrări complexe de conservare și reconstrucție.

O tentativă de a identifica soluții pentru salvarea monumentului a fost făcută în 2016. Primăria comunei Coșnița, de care aparține satul Pohrebea, a alocat 80 de mii de lei pentru elaborarea schiței unui proiect de restaurare. Cercetarea și elaborarea soluțiilor arhitecturale au fost preluate de arhitectul Vasile Eremciuc, care a propus trei variante finale. Din lipsă de fonduri, proiectul nu a ajuns însă la etapa lucrărilor de restaurare, iar biserica a continuat să degradeze.

Cine gestionează astăzi biserica

Potrivit lui Gheorghe Petică, secretarul Consiliului comunei Coșnița, în 2013, autoritățile locale au adoptat o decizie privind transmiterea către parohia din localitate a Bisericii „Sfântul Alexei” și a terenului aferent. „În arhive se păstrează o decizie din 2013, din 31 mai, prin care, în baza unui demers venit de la Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove privind transmiterea Bisericii «Sf. Alexei»  la balanța acestei mitropolii și a cererii preotului Dumitru Darmanciu cu privire la transmiterea acestui lăcaș comunității locale, pe un termen nelimitat, biserica și terenul au fost transmise”, a explicat Gheorghe Petică pentru ZdG, precizând că  ulterior, în 2019, Consiliul local a adoptat o altă decizie, prin care primarul urma să instituie o comisie de predare-primire a bisericii. În 2021, comisia a fost constituită, iar la 5 aprilie a fost întocmit actul de predare-primire. Astfel, în prezent, biserica se află în gestiunea comunității religioase din satul Pohrebea.

„O biserică nu poate rămâne în paragină”

L-am întrebat pe părintele Dumitru Darmanciu, parohul Bisericii „Sfântul Mucenic, Multpătimitorul Împărat Nicolae și familia sa de martiri”, construită în preajma lăcașului distrus de războaie, ce perspective există pentru renovarea Bisericii „Sfântul Alexei”.

„Arhitectul lucrează la proiect, după care începem lucrările. Legat de fonduri, o biserică nu poate rămâne în paragină. Doar prin jertfa creștinilor, altfel nu se găsesc bani”, ne-a spus preotul. 

Potrivit acestuia, intenția este ca monumentul să fie restaurat și transformat într-un lăcaș sfânt în care să fie oficiate slujbe religioase. 

„Ar urma renovarea acestei clădiri. Nimeni nu știe când vor fi colectați acești bani. Ar trebui să se consolideze creștinii din toată Moldova”, ne-a mai declarat părintele.

Un monument care încă așteaptă să fie salvat

Biserica „Sfântul Alexei” este una dintre construcțiile istorice care păstrează în zidurile sale  urmele unor perioade istorice dramatice. Amplasarea sa, arhitectura neobișnuită și povestea care o înconjoară îi conferă o valoare aparte.

Pentru localnici, dar și pentru cei care ajung la Pohrebea, ruinele bisericii au devenit o mărturie a războiului și a timpului. Pentru autorități și comunitatea religioasă, provocarea rămâne aceeași: identificarea resurselor necesare pentru consolidarea și restaurarea monumentului înainte ca degradarea să devină ireversibilă.

Dacă lucrările vor fi realizate, Biserica „Sfântul Alexei” ar putea căpăta o nouă funcție simbolică: nu doar cea de monument istoric și religios, ci și de simbol al memoriei și păcii.