Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Propuneri pentru îmbunătățirea manualelor școlare

Propuneri pentru îmbunătățirea manualelor școlare

Platforma „Vreau manuale bune”, lansată de Ministerul Educației, a fost accesată de circa 3000 de vizitatori unici în cele trei săptămîni de la lansare. Părinții, profesorii și elevii au înaintat circa 270 de propuneri de îmbunătățire a conținutului manualelor școlare.

Cei mai activi s-au dovedit a fi elevii, care au scris în total 120 de mesaje prin care propun modificări la conținutul diferitor manuale pe care le folosesc la școală. La rîndul lor, părinții au înaintat 68 de propuneri. Alte 60 de mesaje au venit pe adresa platformei din partea cadrelor didactice.

„Cele mai multe dintre răspunsurile oferite până în prezent la chestionarele platformei se referă la complexitatea conținuturilor. Totodată, există și unele critici la adresa prezentării grafice a manualelor școlare, a vocabularului învechit și a limbajului inadecvat utilizat de unii autori”, afirmă Dan Perciun, șeful Direcției e-Transformare și informatizare, Ministerul Educației.

Platforma de comunicare „Vreau manuale bune” a fost lansată de Ministerul Educației pe data de 20 martie curent. Prin intermediul acestei platforme, părinții, profesorii și elevii au avut posibilitatea să semnaleze erori și neconcordanțe în conținutul manualelor din școli.

Propunerile vor fi examinate de cele 38 de grupuri de experți formate de Ministerul Educației și luate în calcul pentru revizuirea manualelor care vor fi reeditate pînă la 1 septembrie 2015.

Proiectul este implementat în parteneriat cu MiLab – o platformă creată de PNUD Moldova și Centrul de Guvernare Electronică, prin care actori din domeniile public, privat și non-profit identifică și experimentează inovațiile în soluționarea problemelor sociale.