Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Mesajul Președintelui R. Moldova cu…

Mesajul Președintelui R. Moldova cu prilejul Sărbătorilor de Paști

Nicolae Timofti, președintele R. Moldova, a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști: „Sunt puține zilele în care în Casa Mare se adună câteva generații, când se deapănă amintiri și se trăiesc emoții dintre cele mai senine și calde, când luminile se aprind aproape simultan, la candela din fața Icoanei și la cea din sufletele noastre. Este cea mai mare sărbătoare creștină – Învierea Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos.
Ca orice alt popor, avem o istorie strâns legată de cultura și credința strămoșească, cu un destin cu urcușuri și coborâșuri.

Aș vrea ca spiritul Sfintelor Sărbători să ne unească în idealuri comune și să ne călăuzească gândurile și faptele creștinești, demne de admirație, pentru a trece de la rău la bine, de la vicii la virtuți. Acum, mai mult ca niciodată, avem nevoie unii de alții, avem nevoie de speranță, încredere reciprocă și credință în bine. Am convingerea că Lumina Învierii ne poate ajuta să realizăm aceste idealuri.

Fie ca Sfintele Sărbători de Paști să Vă aducă bucuria împlinirilor mult râvnite, pace și belșug în casele Dumneavoastră. În noaptea divină a Învierii să ne ajungă puteri pentru a ierta și a cere iertare, pentru a alunga gândurile triste și a le aduna pe cele optimiste, iar germenii Bunăvoinței și ai Binelui să dea roadele spirituale și materiale, pe care le merită toți creștinii și generațiile de azi și de mâine.
Hristos a Înviat!”.