Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Deputații care vor investiga concesionarea…

Deputații care vor investiga concesionarea Aeroportului Chișinău

Deputații au decis astăzi crearea unei noi comisii de anchetă cu privire la Aeroportul Internațional Chișinău. Proiectul de lege, înaintat de un grup de deputați ai Partidului Liberal-Democrat la 10 noiembrie, a fost susținută de majoritatea deputaților prezenți. Potrivit deputatului liberal-democrat, Tudor Deliu,  necesitatea creării acestei comisii rezultă din formulările ambigue şi contradictorii ale grupului de lucru, creat prin dispoziţia prim-ministrului. Potrivit lui, la prezentarea concluziilor grupului de lucru vizat s-au invocat rezultatele confidenţiale, iar răspunsul referitor la când poate fi reziliat contractul a fost unul evaziv.

Comisia urmează în termen de două luni să prezinte un raport cu privire la exercitarea atribuţiilor autorităţilor statului în procesul de monitorizare a executării angajamentelor care derivă din contractul de concesiune a activelor aflate în gestiunea aeroportului. Comisia de anchetă urmează să stabilească dacă contractul poate fi reziliat, dacă au fost încălcate clauzele contractuale prin nerespectarea termenilor de construcţie a obiectivelor de investiţie.

În același timp, deputatul PSRM, Anatolie Zagorodnîi a declarat că formarea unei comisii este o reglare de conturi între PLDM și proprietarul „AviaInvest”, Ilan Shor, deoarece propunerea PLDM pentru investigarea suplimentară a concesionării, a venit după ce a fost ridicată imunitatea lui Vlad FIlat.

Membrii comisiei speciale sunt:

PD: Sergiu Sârbu și Vlad Andronache

PLDM: Iurie Țap (președinte) și Anghel Agachi.

PL: Ion Casian (secretar).

PSRM: Vasile Bolea și Oleg Lipschii (vicepreședinte).

PCRM: va desemna ulterior doi membri.

Amintim că la începutul lunii noiembrie, preşedintele Comisiei privind evaluarea contractului de concesionare a Aeroportului Internaţional Chişinău, ministrul Justiţiei, Vladimir Cebotari, a recunoscut că „Avia Invest” nu a îndeplinit unele prevederi stipulate în acord, dar a declarat că nu există motive de reziliere a contractului.