Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Un inspector s-a ales cu…

Un inspector s-a ales cu o pedeapsă blândă pentru comiterea corupției

Un inspector de patrulare rutieră al Regimentului de Patrulare Nord a fost condamnat pentru comiterea actelor de corupţie.

Procurorii au demonstrat că, în noiembrie 2013, poliţistul a pretins de la un şofer 200 de euro pentru nedocumentarea unui caz de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate. Inspectorul i-a luat şoferului permisul de conducere drept garanţie că acesta îi va aduce suma pretinsă, iar în momentul primirii sumei extorcate, poliţistul a fost reţinut în flagrant delict.

Câteva zile mai târziu procurorii au înaintat un demers Ministerului Afacerilor Interne prin care au solicitat suspendarea provizorie din funcţie a angajatului corupt, însă Ministerul Afacerilor Interne a respins demersul procurorilor.

Pentru acţiunile sale ilegale, recent, instanţa de judecată l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă non-privativă de libertate. Procurorii consideră sentinţa aplicată prea blândă şi anunţă că o vor contesta.