Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   (doc) Lista celor 27 de…

(doc) Lista celor 27 de judecători propuși președintelui pentru numire la Judecătoria Chișinău

Fără președinte desemnat și fără un post de vicepreședinte acoperit, marți, 17 ianuarie 2017, Consoliul Superior al Magistraturii a organizat un concurs pentru suplinirea a nu mai puțin de 27 de locuri vacante de judecător la Judecătoria Chișinău, formată de la 1 ianuarie 2017 în urma unificării celor cinci instanțe din Chișinău.

La concurs s-au înscris 54 de persoane, printre care mai mulți foști procurori, dar și doi fii de judecători cu un trecut controversat: Petru Harmaniuc, fiul fostului magistrat Valeriu Harmaniuc, anterior cercetat penal, dar și Corneliu Crețu, fiul lui Gheorghe Crețu, fostul judecător condamnat în dosarul morții lui Sorin Paciu după vânătoarea din Pădurea Domnească. Aceștia au fost respinși anterior de fostul președinte, Nicolae Timofti, după ce, inclusiv Serviciul de Informații și Securitate, dar și ZdG, au anunțat că dețineau averi impresionante. Nici unul dintre acești candidați însă nu au fost selectați de membrii CSM pentru numirea în funcții.

În lista aprobată de CSM, oferită de instituție la solicitarea ZdG, regăsim mai mulți absolvenți ai Institutului Național al Justiției, pe Valentin Lastavețchi, șeful Aparatului Curții Supreme de Justiție, pe Natalia Clevadî, fiica magistratei Valentina Clevadî, propusă recent de CSM, Parlamementului, pentru numirea în funcția de vicepreședinte a CSJ, dar și câțiva avocați. Candidaturile tuturor celor 27 de candidați desemnați de CSM urmează să fie propuse, spre numire, președintelui R. Moldova, Igor Dodon, care le poate însă refuza, conform legii, doar o singură dată.

Mai multe detalii despre nou creata Judecătorie Chișinău și felul în care aceasta (nu) funcționează, aflați în numărul de joi, 19 ianuarie 2017 al ZdG.