Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Dezastrul din Nepal

Dezastrul din Nepal

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,9 s-a înregistrat sâmbătă în apropiere de Kathmandu, capitala Nepalului, provocând victime şi pagube importante. Cutremurul a provocat moartea a peste 870 de persoane şi pagube importante, a anunţat poliţia nepaleză, citată de Reuters în pagina electronică, scrie mediafax.ro.

Cel mai grav seism înregistrat în Nepal în ultimii 81 de ani a cauzat prăbuşirea a numeroase clădiri şi a provocat de asemenea pagube în statele învecinate India şi Bangladesh.

Epicentrul seismului cu magnitudinea 7,9 a fost localizat la 80 de kilometri est de Pokhara, al doilea oraş ca mărime din Nepal. Hipocentrul seismului a fost localizat la o adâncime mică, de numai doi kilometri.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a anunţat că bilanţul a ajuns la 449 de morţi în Nepal, potrivit estimărilor iniţiale, majoritatea victimelor fiind în valea Kathmandu. Deocamdată nu sunt disponibile multe informaţii din alte zone ale ţării, iar elicopterele survolau zonele afectate pentru a evalua situaţia.

„Sute de persoane ar putea fi moarte şi sunt informaţii despre pagube ample. Devastarea nu se limitează la anumite zone din Nepal. Aproape toată ţara a fost lovită”, a afirmat Krishna Prasad Dhakal, adjunctul şefului misiunii de la ambasada Nepalului din New Delhi.

„Suntem total izolaţi de majoritatea zonelor ţării”, a afirmat Ram Narayan Pandey, din cadrul Autorităţii pentru gestionarea dezastrelor, care coordonează eforturile de salvare din Kathmandu.

Cel puţin 12 persoane au fost ucise în urma seismului în nordul Indiei, dintre care şase în Uttar Pradesh, unde s-a prăbuşit o casă, şi alte şase în Bihar, potrivit autorităţilor guvernamentale.

Un turn din secolul al XIX-lea s-a prăbuşit la Kathmandu, presa locală relatând că cel puţin 50 de persoane au fost blocate sub dărâmături. Turnul Dharara, construit în 1832, era un obiectiv turistic deschis vizitatorilor de zece ani.

Televiziunile au prezentat imagini cu răniţi trataţi pe străzi, în afara spitalelor, şi mai multe cadavre acoperite cu pături.

Cutremurul cu magnitudinea de 7,9 produs sâmbătă în Nepal a provocat avalanşe pe Muntele Everest, numeroşi alpinişti fugind la adăpost. Alpinistul român Alex Găvan, care se află în zonă, a anunţat pe Twitter că nu a fost rănit.

„Tabăra de la baza Everestului cutremur uriaş apoi avalanşă de pe Pumori”, a scris alpinistul român Alex Găvan pe Twitter. „Alergând pentru viaţă din cortul meu. Nevătămat. Multe multe persoane se află pe munte”, a adăugat Găvan.

Cutremurul cu magnitudinea 7,9 produs azi dimineaţă în apropiere de Kathmandu, capitala Nepalului, a provocat o „avalanşă uriaşă” pe Muntele Everest, care a avariat tabăra de bază.

Alpinistul americano-britanic Daniel Mazur a anunţat că tabăra de bază a fost „grav avariată” şi echipa sa este blocată. „Vă rog, rugaţi-vă pentru toată lumea”, a scris acesta pe Twitter.

Anterior, alpinistul român Alex Găvan a scris pe Twitter că a fost un cutremur puternic, urmat de o avalanşă, dar el a scăpat nevătămat. „Tabăra de la baza Everestului cutremur uriaş apoi avalanşă de pe Pumori”, a precizat el. „Alergînd pentru viaţă din cortul meu. Nevătămat. Multe multe persoane se află pe munte”, a adăugat Găvan.

Publicaţia Times of India a scris de asemenea pe Twitter că bazele 1 şi 2 de pe Everest au fost avariate de avalanşe, numeroşi alpinişti fiind daţi dispăruţi.

sursa:mediafax.ro