Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Octavian Calmâc a discutat cu…

Octavian Calmâc a discutat cu ambasadorul Federației Ruse la Chișinău despre cooperarea comercial-economică

Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Octavian Calmâc a avut ieri o întrevedere cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametșin.

Potrivit unui comunicat ca Ministerului Economiei, discuția dintre oficiali s-a axat pe realizarea unei agende de relansare a cooperării dintre cele două țări  pe platforma comisiilor interguvernamentale, a consiliilor economice, forumurilor investiționale etc. În context, Octavian Calmâc a subliniat că, recent Guvernul a aprobat noua componență a părții moldovenești a Comisiei interguvernamentale  moldo-ruse pentru cooperarea comercial-economică, al cărei președinte este ministrul Economiei.

 „Scopul meu este să restabilim relația cu Federația Rusă. Suntem deschiși pentru dialog și gata să identificăm soluții la tot setul de bariere tarifare și netarifare din comerțul nostru bilateral.  De aceea, ne-am propus să reușim organizarea întâlnirii co-președinților Comisiei mixte și convocarea reuniunii Comisiei până în vara anului curent”, a spus ministrul Economiei.

De asemenea, Octavian Calmâc a exprimat disponibilitatea părții moldovenești de a participa la Consiliul economic CSI din 17 martie curent și la Forumul economic al CSI din 18 martie. În cadrul acestor evenimente va fi prezentată viziunea RM în ceea ce privește valorificarea potențialului de colaborare bilaterală dintre RM și unele țări membre ale CSI, inclusiv a Uniunii Vamale.

Amintim că Octavin Calmâc a efectuat,  la 11 februarie, o vizită de lucru la Moscova. Acesta  a discutat cu ministrul Energeticii al Federaţiei Ruse, Aleksandr Novak şi vicepreşedintele Gazprom, Alexandr Golubev. În aceeași zi, Octavian Calmâc a avut o întrevedere cu vicepreședintele Gazprom, Valerii Golubev și președintele Consiliului de Observatori a SA Moldovagaz. Oficialii au convenit asupra unei vizite a acestuia la Chișinău, pe 2-3 martie.

Foto: mec.gov.md