Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Ce n-a reuşit să vadă…

Ce n-a reuşit să vadă Vlad Filat la Varşovia

Pe Vlad Filat l-am văzut pentru prima dată la o expoziţie de artă fotografică cu mult înainte de a deveni prim-ministru. Era un vernisaj de fotoreportaje realizate de reporterii ZdG, ţinut la Centrul Expoziţional Constantin Brâncuşi, cu ocazia Topului Anticorupţie 2008.

Şi mie, şi viitorului premier ne plăcuseră cele câteva zeci de lucrări prinse în paspartuurile improvizate din paginile ziarului, în care fotografiile color erau lipite deasupra pozelor tipărite iniţial în alb-negru. Desigur, era şi puţină politică la mijloc, dar îmi place să cred că politica era pe planul doi şi că viitorul premier venise în primul rând să vadă o expoziţie de fotografie.

265-varsoviaMulte lucruri s-au schimbat de atunci. Sunt, însă, sigur că Vlad Filat a rămas un iubitor al artelor plastice. Dovadă e şi dorinţa dumnealui de a comisiona din partea Guvernului un monument important pentru societatea moldovenească dedicat evenimentelor din 7 Aprilie 2009. Încurcătura care s-a ivit în urma iniţiativei sale şi concursul-caricatură, ca să folosesc vorba istoricului de artă Vladimir Bulat, organizat ad-hoc la Centrul Brâncuşi, se pare că au fost rezultanta unei simple neînţelegeri ivite între Guvern şi Uniunea Artiştilor Plastici. (Ţin să menţionez că imaginile celor câteva lucrări propuse la concursul «denaturat» – o amalgamare de forme plastice, ghidate de o gândire confuză, care nu înseamnă câtuşi de puţin proiecţia unui monument, ci o poziţionare cu semnul minus în faţa viitorimii, iarăşi din Vladimir Bulat citire, au fost înlăturate de pe site-ul UAPM – arta.md)

Despre vizita fulger a premierului Filat la Varşovia am aflat întâmplător. Probabil, a fost o vizită extrem de fructuoasă, iar ca să fie aşa a trebuit să fi fost planificată până la ultima secundă. Precis că delegaţia de la Chişinău nu a avut timp să se plimbe prin parcurile spaţioase ale capitalei leşeşti sau să viziteze expoziţiile de artă ţinute la galeriile bune din oraş. Tocmai de asta, pentru că tot mă aflu aici, în Varşovia, şi pentru că ştiu că dlui Filat îi place arta, am decis să mă transform în ochii şi urechile domniei sale şi să merg eu la câteva expoziţii, iar mai apoi să-i relatez ce am văzut acolo. Cu atât mai mult cu cât, cele câteva lucrări despre care intenţionez să povestesc au o legătură directă cu tema care îl interesează pe premierul moldovean în mod deosebit – geneza torturii.

Să trec în revistă expoziţia „Toate dobitoacele mici şi mari” – o aglomerare masivă de proiecţii, sculptură, pictură care mai de care, ţinută la Galeria naţională de artă «Zachęta». Expoziţia oferă o perspectivă largă asupra interacţiunii dintre animale cu omul şi felul în care interacţiunea e văzută de plasticieni. În multe lucrări, această temă e abordată prin renunţarea explicită la ideea de antropocentirsm, prin care se inferă că omul e buricul pământului, o specie privilegiată cu un statut ontologic superior. Artiştii încearcă să iasă din pielea de om şi să intre în pielea altor specii. Cele 75 de lucrări semnate de peste 50 de autori datează de la sfârşitul anilor ‘60, începând cu noul val de artă angajată şi terminând cu lucrări foarte proaspete, create în 2009. Multe dintre acestea sunt strâns legate de mişcările ecologiste şi de lupta pentru drepturile animalelor. Dat fiind numărul imens de obiecte, instalaţii, lucrări video, mă voi opri doar la lucrările a doi artişti care, în opinia mea, i-ar fi atras şi atenţia premierului nostru.

Prima – o lucrare video semnată de artistul clujean Ciprian Mureşan, expusă anterior şi în pavilionul României la ultima ediţie a Bienalei de la Veneţia. Lucrarea, care poate fi cu uşurinţă inclusă printre cele care pun în discuţie aspectele „animalice” ale naturii umane, e şi mai interesantă dacă o privim din punctul chişinăuian de vedere. Să amintim că preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Ion Muruianu, a citit recent un discurs în care i-a etichetat pe jurnaliştii locali drept „câini turbaţi, care devin periculoşi pentru societate”, ca mai apoi, autoarea discursului, Patricia Bejenaru, responsabilă pentru relaţiile cu presa la CSJ, să confirme introducerea acestui pasaj în mesajul lui Muruianu, zicând că s-a inspirat din documentele CEDO, deşi la CEDO despre jurnalişti se vorbeşte mai curând laudativ, descriindu-i ca fiind câini-de-pază (watchdogs) ai societăţii civile. Adineaori, Anatol Mătăsaru asemuia poliţiştii şi procurorii corupţi cu măgarii sau cu porcii, acum, iată, jurnaliştii sunt tot mai des asemuiţi cu… câinii. O notă importantă de context e şi aprinsa discuţie din mass-media legată de soarta maidanezilor din Chişinău.

Deci, lucrarea lui Mureşan, „Dog luv” (din engleză „Dragoste de câine”), este, de fapt, o piesă de teatru cu cinci păpuşi, filmată şi prezentată integral (timp de 30 de minute). Textul este semnat de Saviana Stanescu. Personajele piesei sunt nişte căţei de rase diferite care învaţă (la început şcoliţi de un fel de buldog, cu numele de Maddog (Turbă), iar mai târziu din propria experienţă, istoria omenirii prin prisma torturii, interogatoriilor şi a execuţiilor. Dulăii sunt filmaţi de foarte aproape. Marionetele sunt de culoare sepia închisă, fiind puse în mişcare pe un fundal la fel de întunecat de nişte păpuşari acoperiţi cu obrăzare negre. Filmul induce spectatorului o stare greoaie, aproape de vomă, poate şi din cauza textului în care se perindă torturile cele mai posibile şi, aş vrea să cred, imposibile. Deşi consider că e o lucrare foarte reuşită, am rezistat cu căştile pe urechi doar jumătate din film, vizionând pe apucate. Precum ziceam, expoziţia e destul de înghesuită, monitorul cu „Dog luv” a fost plasat într-o sală întunecoasă împreună cu alte lucrări create special pentru a fi expuse în întuneric. (Din cauza culorilor, aceasta se pierde printre celelalte lucrări. Chit că curatorii au contat pe sonoritatea numelul lui Mureşan, respectiv, se aşteptau ca vizitatorii să-i caute creaţia.) Printr-o simplă coincidenţă, pe un perete perpendicular se aflau două neoane ale americanului Dan Attoe – două ciori, cu câte o inscripţie sub fiecare. Lumina generată de o cioară se reflecta în monitorul pe care era prezentată lucrarea lui Mureşan. Inscripţia de sub ea zicea: Just want power – Vreau doar putere… Nu ştiu dacă Ciprian Mureşan sau Saviana Stanaescu au fost influenţaţi în creaţia lor de evenimentele din Aprilie 2009 din Chişinău. Probabil, nu, dar în artă se citează deseori aşa-numita „premoniţie”. Joncţiunea videoului lui Mureşan cu neonul lui Attoe, e sigur, doar o întâmplare. Tortura e practicată mai peste tot în lume. Lucrarea este, în primul rând, o meditaţie, un studiu, al fenomenului torturii în genere. Tot privind şi ascultând textul, am fost impresionat de monumentalismul acestei lucrări video. M-am gândit că ar putea fi prezentată pe un monitor uriaş, instalat temporar în faţa Parlamentului sau poate a Guvernului. Sunt sigur că s-ar putea rezolva aşa ceva. Importăm doar cântăreţi din România, de ce să nu importăm şi artişti plastici?

Va urma

Teodor AJDER