„Vom obosi urmărind aceste evenimente. Dar nu trebuie să obosim”. Ce cred reprezentanți din R. Moldova și Georgia despre recunoașterea de către Putin a „RPLD”

Material de pe Zaborona

Pe 21 februarie președintele rus Vladimir Putin a declarat că Federația Rusă recunoaște așa-numitele republici populare Donețk și Lugansk (RPDL). A doua zi, Duma de Stat a susținut în unanimitate această decizie, iar armata rusă a intrat pe teritoriul ocupat al Ucrainei. Rusia nu a inventat ceva nou – a folosit același scenariu ca și în cazul R. Moldova și a Georgiei când a recunoscut Transnistria, Osetia de Sud și Abhazia.

Mai mult, chiar și acordul de cooperare cu „RPDL” aproape în totalitate coincide cu acordul de cooperare cu teritoriile georgiene ocupate. Publicația din Ucraina „Zaborona” rugat-o pe Khatia Dekanoidze, ex-ministra afacerilor interne a Georgiei, fosta șefă a Poliției Naționale a Ucrainei, și pe Alina Radu, directoarea ziarului independent din R. Moldova ZdG, să-și expună părerea despre această „recunoaștere”, dar și ce sfat ar da ucrainenilor.

Alina Radu, directoarea publicației independente de investigație din R. Moldova „Ziarul de Gardă”

Îmi amintesc foarte bine [ziua când a început războiul în R. Moldova în 1992]. În acea noapte mă aflam la maternitate. Când dai naștere unui copil, te gândești la ceva bun și luminos, iar la noi începuse războiul. Ca părinte, înțelegi că nimic nu poți face.

Războiul este un mare haos și, uneori, este dificil pentru un cetățean obișnuit să înțeleagă ce se întâmplă și cum trebuie să acționeze. În câteva zile se vor împlini 30 de ani de la începutul războiului [în R. Moldova]. Din păcate, acest război nu s-a încheiat nici azi. Războiul s-a încheiat pe hârtie, dar oamenii luptă în mintea lor, în viața lor de zi cu zi și în discuțiile lor. În regiunea transnistreană se află cel mai mare depozit de arme. Mai sunt soldați ruși acolo. Rusia a semnat o promisiune cu OSCE de a retrage armata de pe teritoriul oficial al R. Moldova, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Ceea ce am văzut ieri (21 februarie, n.r.), a fost ca un flashback.

Ieri am simțit durere absolută pentru oamenii care nu știu ce se va întâmpla cu ei. Aceștia sunt cetățeni care locuiesc în aceste regiuni. Fie că sunt ruși sau ucraineni, viața lor nu va mai fi niciodată aceeași, indiferent de faptul unde ar locui.

De asemenea, am simțit o amărăciune, fiindcă am înțeles că noi toți, împreună – ucraineni, moldoveni și europeni – am făcut ceva greșit, dacă s-a ajuns la această situație. În calitate de jurnalistă, de mulți ani încerc să scriu despre conflictul transnistrean. Am fost la Tiraspol [capitala așa-numitei RMN] în timpul războiului, ca să scriu despre formatul 5+2, despre negocierile dintre partea transnistreană și rusă. Delegația ucraineană întotdeauna a fost parte a acestor procese. Reprezentanții de atunci ai guvernului ucrainean erau de partea delegației ruse și nu erau pentru adevăr și pentru soluționarea acestui conflict. I-am întrebat de ce au tăcut și nu au votat cu partea moldavă, iar ei doar întorceau privirile. Ceea ce noi, ca cetățeni, activiști, membri ai unor organizații, nu am dus până la capăt atunci, totul a revenit acum. Nu trebuie să susținem guverne corupte.

Vom obosi urmărind aceste evenimente. Ni se va spune: „Cât o să scrieți despre aceasta?”. Dar nu trebuie să ne obosim să explicăm ce se întâmplă ilegal acolo, cine este de vină pentru aceasta, cine provoacă situația dată, cât costă în bani și în vieți umane, ce înseamnă această tragedie.

În cazul războiului transnistrean a existat grupul lui Ilașcu, membrii căruia [în timpul războiului] au fost luați prizonieri de război și ei s-au plâns la CEDO. În 2014, CtEDO a luat o decizie foarte importantă, pe care partea ucraineană o poate folosi acum. Conform acelei decizii, Rusia era obligată să plătească despăgubiri victimelor și acest lucru a însemnat că Rusia a fost recunoscută drept agresor, care a participat la acel război.

• 

• 

V-aș sfătui să analizați aceste precedente și să nu pierdeți timpul, să depuneți cereri la Curtea Europeană. Mă aștept ca organizațiile europene și internaționale să întreprindă și alte acțiuni. Dar cetățenii Ucrainei ar trebui să-și ceară drepturile și să recunoască cine este agresorul.

Khatia Dekanoidze, politiciană de opoziție din Georgia, fostă ministră a afacerilor interne a Georgiei și fostă șefă a Poliției Naționale a Ucrainei

Am trecut prin asta în 2008, când Putin a emis un decret despre Georgia, al cărui text este similar cu cel despre Ucraina. Sunt așa-numitele „forțe de menținere a păcii” pe care le-a trimis atunci în Georgia și pe care le-a trimis în Ucraina noaptea trecută. Atunci, în 2008, strigam foarte mult că după Georgia va urma Ucraina, dacă Occidentul nu va avea o reacție adecvată. Despre acest lucru a vorbit [președintele georgian Mikhail] Saakașvili și întregul Guvern Georgian, dar, din păcate, atunci Occidentul a avut o poziție diferită și se declara foarte mult atunci (inclusiv și Putin) că georgienii au făcut primii pași, iar armata rusă protejează populația. Știți că a existat pașaportizarea [rusă] și aceste regiuni au fost ocupate.

Cea mai mare parte a Guvernului [când a început războiul Rusiei împotriva Georgiei în august 2008] era în vacanță. Îmi amintesc că m-a sunat dimineața un prieten și mi-a spus că suntem bombardați. M-am întors imediat în Georgia. Nu era doar un simplu șoc, am simțit, pentru prima dată, că ne putem pierde patria. Tancurile stăteau la 15 kilometri de Tbilisi și aveau pe ele scris „spre Tbilisi”. A fost consolidarea întregii Georgii, a întregului popor, cu toții am simțit că libertatea noastră atârnă de un fir.

Ieri (21 februarie, n.r.) am avut emoții similare. Ucraina este a doua mea patrie. Când am ascultat ieri discursul lui Putin, m-am gândit că am avut deja aceste sentimente. Acum, în această situație se află Ucraina pe care o iubesc foarte mult și știu exact cum se simt prietenii mei și toți ucrainenii.

Trebuie să înțelegem un lucru: în ciuda faptului că Occidentul se pregătește să discute cu Putin într-un mod civilizat, acest lucru nu va ajuta. Ieri el a spus foarte clar că atât Ucraina, cât și Georgia nu merită să fie state independente. El duce o politică de revizionism stalinist. Occidentul ar trebui să înțeleagă faptul că, dacă ar fi fost dur în 2008 și n-ar fi spus că georgienii au inițiat o provocare, situația ar fi fost diferită acum.

Trebuie să ne consolidăm, să nu renunțăm niciodată, pentru că libertatea Ucrainei este singurul lucru care îl oprește pe Putin. El urăște Ucraina liberă și nu poate ierta Maidanul. El nu poate ierta că atât Ucraina, cât și Georgia au alte interese – să fie țări libere și prospere. De asemenea, este foarte important să nu mergeți niciodată împotriva intereselor statului.

Trebui să ne mândrim cu Ucraina, pentru că ucrainenii sunt cei mai mândri oameni. Am văzut, în 2014, cum ucrainenii l-au oprit pe Putin și cred că îi este frică acum. Discursul său de ieri este discursul unui maniac egocentric, un om rău care înțelege că este slab și nu poate face nimic. Era scris pe fața lui, așa că nu trebuie să ne panicăm. Trebuie să lucrăm, să realizăm reforme și să facem totul, pentru ca Ucraina să aibă un viitor luminos.