Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   VIDEO/ I-ar fi propus unei…

VIDEO I-ar fi propus unei studente conversații video erotice, după care ar fi șantajat-o. Un bărbat din Nisporeni, reținut de oamenii legii

Captură de ecran/Youtube

Un bărbat din Nisporeni a fost reținut de oamenii legii miercuri, 6 decembrie, după ce i-ar fi propus unei studente din Chișinău să câștige bani din întreținerea conversațiilor video erotice. Acesta ar și șantajat-o să întrețină relații sexuale cu el, conform unui comunicat de presă publicat de Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Potrivit procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și ofițerilor Inspectoratului Național de Investigații (INI), bănuitul cu vârsta de 33 de ani ar fi contactat-o pe rețelele de socializare pe studenta de 19 ani a unui colegiu, în a doua jumătate a lunii noiembrie 2023.

„Deși cei doi nu se cunoșteau fizic, victima a acceptat să comunice cu acesta, pe internet. Acesta i-a propus ca cei doi să converseze în format video, în timp ce acesta își satisfăcea pofta sexuală (prin masturbare), pe fundalul unor gesturi erotice ale victimei, pe care acesta le vizualiza pe ecran. În schimb, acesta i-a promis suma 100 euro pentru două săptămâni.

Peste 10 zile, acesta a comis a doua infracțiune – i-ar fi cerut tinerei să se întâlnească cu el și să întrețină relații sexuale. Altfel, bănuitul ar fi urmat să facă publice imagini fotografice și secvențe video ale conversațiilor acestora, pe care bărbatul le-a făcut fără știrea ei”, notează IGP.

După două zile de șantaj, bănuitul i-ar fi cerut tinerei să urce la autogara din Chișinău în microbuzul spre Nisporeni, cu direcția spre un alt sat decât cel în care acesta locuia. Între timp, tânăra a depus o plângere la autorități, astfel încât investigatorii deja monitorizau acțiunile bănuitului.

„Însă, atunci când acesta a venit cu mașina să o preia pe tânără și a observat că de el se apropie angajații Poliției în uniformă de serviciu, acesta a părăsit locația, în trombă. Deși a fost somat să oprească, acesta nu s-a conformat, apoi a condus haotic în timp ce era urmărit. În timp ce conducea, într-un sat din Strășeni a tamponat o mașină parcată, după care propria mașină a fost proiectată într-un pilon electric din beton, cu deteriorarea gravă a mașinii, fără însă ca bănuitul să aibă nevoie de îngrijiri medicale”, relatează Poliția.

Oamenii legii au percheziționat automobilul și domiciliul acestuia, de unde au fost ridicate două calculatoare portabile care-i aparțin, cu informații relevante cauzei penale, precum și telefonul acestuia, cu conversațiile pe care le-a purtat cu victima. După reținerea bănuitului pentru 72 de ore, PCCOCS urmează să cerceteze probele, în vederea determinării necesității aplicării arestului preventiv pentru 30 de zile.