Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Un ajutor pentru perioada rece…

Un ajutor pentru perioada rece a anului va fi acordat adițional la compensațiile pentru facturi

Ajutorul pentru perioada rece a anului (APRA) va fi acordat suplimentar la compensațiile pentru facturi. Anunțul a fost făcut de către Guvernul R. Moldova pe pagina oficială de Telegram.

În contextul informațiilor vehiculate în spațiul public, precizăm: Conform noilor prevederi, ajutorul pentru perioada rece a anului (APRA) a fost inclus în programul de compensații la energie „Ajutor la contor” și va fi acordat sub formă de plată monetară lunară”, se precizează în nora informativă.

Potrivit sursei, această decizie a fost luată pentru a simplifica accesul la ajutorul financiar acordat pentru sezonul rece al anului, dar și pentru a asigura familiile social-vulnerabile cu suport din partea statului.

Pentru a beneficia de acest suport financiar, familiile se vor înregistra și în acest an pe platforma http://compensatii.gov.md, începând cu 1 noiembrie 2023, sau vor apela la asistenți sociali sau la bibliotecari.

Astfel, cetățenii eligibili pentru obținerea ajutorului vor primi lunar o plată mai consistentă, care va include atât ajutorul APRA, cât și compensația la energie „Ajutor la Contor”.