Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Transportatorii cer majorarea tarifelor, Guvernul…

Transportatorii cer majorarea tarifelor, Guvernul spune „Stop”

foto simbol

Transportatorii au protestat astăzi, 9 iulie, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), împotriva mai multor reglementări, inclusiv, cerând majorarea tarifelor de călătorie. În replică, reprezentanții Guvernului au declarat că „nu poate exista o majorare a tarifelor fără respectarea unor standarde minime de calitate, siguranță și confort”.

În fața Guvernului, transportatorii au solicitat majorarea prețului biletelor pentru pasageri, dar s-au împotrivit să implementeze sistemele electronice e-GPS și e-Bilet și reglementările ce țin de transportarea persoanelor cu dizabilități.

„Guvernul transmite un mesaj clar: aceste practici nu vor continua. Nu poate exista o majorare a tarifelor fără respectarea unor standarde minime de calitate, siguranță și confort.

Mai întâi — transport sigur și calitativ, bilete vândute electronic și în mod transparent, mai multe rute pentru cetățeni. Abia apoi poate fi discutată metodologia de tarifare”, a spus Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Același mesaj a fost transmis și de reprezentanții Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR).