Principală  —  Advertoriale   —   Sucursala maib „Miron Costin” și…

Sucursala maib „Miron Costin” și „Miron Costin Business Centru” s-au transformat conform identității de brand reînnoite

Maib continuă să transforme sucursalele sale conform identității de brand reînnoite la 7 octombrie 2021. De mai multă comoditate, culoare și rapiditate în deservire beneficiază deja și clienții care pășesc pragul Sucursalelor „Miron Costin” și „Miron Costin Business Centru” din Chișinău. 

Aliona Stratan, Prim-vicepreședintă maib:

„Zi de zi creștem la nivelul următor pentru și datorită clienților noștri. Din acest motiv credem că este important să dezvoltăm tot ceea ce se regăsește sub „umbrela maib” – produsele, serviciile, sucursalele și agențiile, dar și profesionalismul echipei. Pentru noi contează ca fiecare persoană care decide să devină clientul maib să beneficieze de cele mai inovatoare, rapide și utile produse bancare, acompaniate de o deservire la standarde internaționale înalte. Alinierea sucursalelor la identitatea de brand actualizată, modernizarea proceselor și instruirea angajaților sunt câțiva dintre pașii importanți în calea noastră spre nivelul următor în banking. Credem și știm că vom deveni mai buni!”. 

În spațiile reorganizate ale sucursalelor, nuanțate în stilistica maib, amabilitatea, abordarea personalizată, ambianța confortabilă și modelul operațional inovator rămân a fi standardele de performanță pe care banca tinde să le ofere tuturor clienților săi. 

Dorin Bratu, Directorul Sucursalei „Miron Costin”:

„Muncim pentru a fi orientați către clienți în tot ceea ce facem, pentru a corespunde așteptărilor și a fi chiar cu un pas înaintea lor. Iar aceasta înseamnă să oferim tot ce e mai bun în materie de design, organizare, procese și, desigur, deservire. Sucursala „Miron Costin” este una dintre cele mai solicitate din rețeaua maib, de aceea schimbările realizate țin nu doar de aspectul spațiilor, dar și de fluidizarea fluxului de clienți, pentru că timpul este o resursă importantă atât pentru cei care ne vizitează, cât și pentru echipa maib”. 

La fel ca și în celelalte sucursale renovate conform identității de brand actualizate a băncii, Sucursalele „Miron Costin” și „Miron Costin Business Centru” dispun de 4 zone unice, destinate pentru diverse necesități ale clienților. Acestea au fost astfel gândite pentru a reduce timpul de aștepare, pentru a realiza mai multe operațiuni la un singur consultant și, desigur, pentru a le oferi maximă intimitate oaspeților, nevoile cărora necesită mai multă atenție și timp în identificarea unor soluții. 

Zona de autoservire – dedicată operațiunilor bancare rapide pentru clienții care își doresc să facă autonom și în timp redus anumite operațiuni la terminale de plată, cum ar fi: achitarea facturilor, achitarea creditului, verificarea contului, depunerea numerarului în cont etc.

Zona tranzacțională – permite facilitarea mai multor operațiuni la un singur ghișeu, cu o deservire mai rapidă pentru o listă vastă de operațiuni și, implicit, economie de timp prețios pentru toată lumea.

Zona consultativă este una semi-privată, facilitând comunicarea directă, analizarea necesităților și planurilor complexe personale sau de dezvoltare a afacerii. Această zonă este mai relaxantă, potrivită pentru luarea deciziilor importante, precum cele legate de creditele ipotecare, de afaceri sau altele asemănătoare.

Zona premium – reflectă un concept inedit, punând la dispoziţia clienţilor servicii exclusiviste, experienţe unice în condiţii de maxim confort şi privilegii speciale. Fiecare client Premium Banking va fi asistat de un manager personal și va beneficia de o gamă de facilități combinate în cele mai optime moduri – servicii de concierge, linie telefonică dedicată, aplicație mobilă personalizată, servicii bancare individuale și produse în condiții preferințiale, evenimente dedicate, programe de bonusuri și alte beneficii.

„Miron Costin Business Centru” se diferențiază prin dedicația sa pentru deservirea companiilor și mediului de afaceri, oferind spații potrivite pentru discutarea planurilor de business, pentru a crea strategii de afaceri și a beneficia de servicii și produse bancare rapid, simplu, ușor. De asemenea, fiecare client are managerul său personal, la care poate apela oricând – 24/24, 7/7 pentru a-și rezolva necesitățile. 

Sucursalele „Miron Costin” și „Miron Costin Business Centru” sunt localizate pe strada Miron Costin 9/5 și, respectiv, Miron Costin 9, fiind la dispoziția clienților în fiecare zi de luni până vineri, între ora 09:00 și 17:00, fără pauză. 

Amintim că recent s-au aliniat identității de brand reînnoite și Sucursalele „Ion Creangă”, „Gheorghe Asachi”, „Pușkin” Bălți, precum și mai multe agenții maib

Pentru mai multe detalii și informații despre noua identitate de brand maib accesați linkul.

Despre maib

Maib este cea mai mare bancă din Moldova, care înglobează 137 de subdiviziuni, 58 de sucursale și 79 de agenții, distribuite uniform pe întreg teritoriul țării. Prin rețeaua sa vastă maib deservește circa un milion de clienți – corporații, întreprinderi mici și mijlocii, persoane fizice.

P.