Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Imagini șocante la o…

VIDEO Imagini șocante la o benzinărie din raionul Cantemir: Persoane călcate intenționat cu mașina. Ce spune poliția

În urma unui conflict apărut într-un grup, un bărbat de 27 de ani a urcat la volanul automobilului în care se afla un pasager și a călcat intenționat câteva persoane. În urma incidentului, o victimă a fost internată în secția de reanimare, iar alți doi oameni au suferit diverse traumatisme și au fost internați în secția de chirurgie din spitalul raional.

Ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Cantemir, Cristina Ciobanu, a declarat pentru ZdG că totul s-a întâmplat la 27 august, la o stație PECO din satul Țiganca, raionul Cantemir, unde două persoane care erau în stare de ebrietate s-au comportat inadecvat, iar în jurul orei 03:00 a fost chemată poliția.

Pe cazul dat a fost intentată o cauză penală, iar persoanele bănuite au fost reținute pentru 72 de ore. Acestea sunt cercetate pentru huliganism agravat, conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate de către o persoană fără permis și omor premeditat.

Reprezentanții companiei petroliere au afirmat pentru ZdG că, deocamdată, nu pot oferi comentarii, deoarece nu a finalizat investigațiile.

Atenție, imaginile vă pot afecta emoțional!