Principală  —  Ştiri  —  Social   —   VIDEO/ Atacuri tâlhărești în stații…

VIDEO Atacuri tâlhărești în stații PECO din țară. Tineri înarmați și deghizați cu măști și haine negre au furat circa 170.000 de lei

Patru stații PECO din țară, dintre care trei amplasate în mun. Chișinău și una în raionul Strășeni, au fost supuse atacurilor tâlhărești, în doar o lună, în care infractorii erau înarmați. În rezultat, a fost destructurată o grupare criminală formată din trei tineri.

După ce una din stațiile PECO, din sectorul Rîșcani al Capitalei, a fost supusă unui furt la sfârșitul lunii decembrie 2020, de unde au fost sustrase 38.900 de lei, au urmat 3 atacuri tâlhărești, unde infractorii erau înarmați și deghizați cu măști și haine negre.

Suma totală a pagubei înregistrate în urma comiterii acestor infracțiuni este de 170.000 de lei.

Trei tineri cu vârstele sunt cuprinse între 20 și 24 de ani, originari din raionele Călărași și Rezina, au fost reținuți de oamenii legii.

Domiciliile lor au fost percheziționate, acolo fiind depistate şi ridicate mai multe bunuri care au fost folosite în timpul comiterii infracțiunilor.

Tinerii au fost reținuți pentru 72 de ore. La moment se întreprind acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație, în vederea întăririi bazei probatorii, precum și stabilirea apartenenței acestora la comiterea altor infracțiuni, înregistrate pe teritoriul R. Moldova.