Principală  —  IMPORTANTE   —   Un cutremur cu magnitudinea 4,5…

Un cutremur cu magnitudinea 4,5 s-a produs luni în județul Buzău, România

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 4,5 pe Richter s-a produs luni dimineaţa, 6 februarie, la ora locală 3:26, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, România, acesta fiind urmat de alte trei seisme cu magnitudini mai mici, respectiv de 2,6, 2,9 şi 2,7 pe Richter, scrie Agerpres.

Potrivit Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), seismul de 4,5 s-a înregistrat la o adâncime de 20 km, în apropierea următoarelor oraşe: 74 km nord-est de Ploieşti, 94 km vest de Brăila, 98 km est de Braşov, 99 km vest de Galaţi şi 114 km nord-est de Bucureşti.

Cele trei replici au avut loc în aceeaşi zonă, dar la adâncimea de 17 kilometri, la orele 4:09, 4:13 şi 5:01.

De la începutul lunii ianuarie, în România au avut loc cinci cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4,5 pe Richter.

Cel mai mare seism din 2022 s-a produs în data de 3 noiembrie şi a avut magnitudinea de 5,4, în timp ce în 2021 a fost înregistrat pe data de 26 mai un cutremur cu o magnitudine de 4,7 pe Richter.