Principală  —  IMPORTANTE   —   Un activist civic, condamnat de…

Un activist civic, condamnat de regimul de la Tiraspol la „trei ani și două luni privațiune de libertate” după ce a criticat deschis războiul din Ucraina

Așa-numita „judecătorie a orașului Tiraspol” l-a condamnat pe Victor Pleșcanov, pe 26 septembrie, la trei ani și două luni privațiune de libertate pentru „incitare la extremism”. Acesta este un activist civic din regiunea transnistreană, în vârstă de 58 de ani, care în ultimii ani a avut în permanență un discurs și o poziție critică împotriva abuzurilor comise în regiunea transnistreană. Odată cu invazia Rusiei în Ucraina, el a criticat abuzurile comise de armata rusă, inclusiv ilegalitatea dislocării acesteia în regiunea transnistreană, anunță Asociația Promo-LEX.

În acest sens, Asociația Promo-LEX reiterează apelurile anterioare și solicită repetat implicarea plenară a autorităților de la Chișinău, dar și a organizațiilor internaționale și misiunilor diplomatice pentru a monitoriza atent situația libertății de exprimare în regiunea transnistreană. De asemenea, reprezentanții Asociației solicită eforturi prompte pentru eliberarea necondiționată a lui Victor Pleșcanov și aplicarea măsurilor de protecție în privința familiei acestuia.

Pe 26 septembrie, într-o ședință închisă, așa-numita „judecătorie” a orașului Tiraspol l-a „condamnat” pe Victor Pleșcanov la 3 ani și 2 luni privațiune de libertate pentru „incitare la extremism”. Pedeapsă ce urmează s-o execute în regim colonie – închisoare cu regim deschis de executare a pedepsei. Până în prezent, Pleșcanov este deținut în așa-numitul Izolator de detenție preventivă nr. 3 din orașul Tiraspol.

„(…) În ciuda eforturilor depuse, la o distanță de aproape 4 luni de la privarea de libertate, soția acestuia nu are acces la materialele cauzei inclusiv de la așa numitul avocat delegat, actele cauzei fiind considerate secrete. Totodată soția activistului a avut o singură întrevedere cu Victor fiind în necunoaștere de starea de sănătate a acestuia la moment. Chiar dacă a depus cerere de recurs împotriva „sentinței de condamnare”, soția nu crede că va avea vreun efect în privința pedepsei aplicate”, anunță reprezentanții Asociației printr-un comunicat.

Pe 10 iunie 2022, el a fost privat de libertate contravențional pentru 5 zile pentru „huliganism”. Motivul „condamnării” a fost că, în timp ce se afla într-un magazin de țesături din orașul Tiraspol, el a spus că va atârna steagul Ucrainei pe balcon și ar fi insultat așa-numitul minister al securității de stat de la Tiraspol. În timpul privării de libertate, domiciliul acestuia a fost percheziționat de structurile locale de securitate, fiind ridicate ilegal mai multe bunuri, inclusiv calculatorul personal.

Soția lui Victor Pleșcanov a fost informată verbal că în privința soțului său este pornită o „cauză penală” pentru „incitare la extremism prin intermediul internetului și a mass-mediei”.

Pe 15 iunie 2022, Pleșcanov nu a mai fost eliberat din detenție. Soția acestuia a aflat ulterior că în privința lui a fost aplicată o altă măsură – „arestul preventiv”, care ulterior a fost prelungit.

În luna iunie curent, autoritățile constituționale de la Chișinău au cerut Tiraspolului să înceteze „persecutarea și intimidarea” lui Victor Pleșcanov.

„Aparent, această reacție nu a fost suficientă. Cu părere de rău, constatăm că, cazurile de „condamnare” ale locuitorilor din stânga Nistrului pentru fapte de „incitare la extremism” sau alte fapte similare, au loc tot mai des, iar victimele acestui fenomen nu au posibilitate să-și apere drepturile sale. Reamintim cazurile lui Mihail Ermurachi, Ghenadie Ciorba, Alexandr Samonii, Pavel Dogari, Larisa Kalik, Boris Babaian și alții. Persecuții care au fost „legalizate” de către Vadim Krasnoselskii odată cu aprobarea în martie 2020 a așa-numitei „Strategii de combatere a extremismului în regiunea transnistreană”, menționează Promo-LEX.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale” în Ucraina, în primele ore ale zilei de 24 februarie. De atunci, sute de sate și orașe din Ucraina au fost distruse de rachetele rușilor, iar sute de mii de oameni au fost nevoiți să-și părăsească casele pentru a se salva din calea războiului.