Trei vieți de carantină 

Carantina a dat peste cap regimurile și planurile multora dintre noi. A trebuit să învățăm a comunica, a interacționa și a munci altfel. Dar, cum e când trebuie să înveți izolarea socială, având un copil diagnosticat cu o boală rară sau atunci când ai o problemă de sănătate mintală? Dar atunci când ești o activistă care luptă pentru drepturile femeilor și fetelor cu dizabilități? 

Trei femei ne-au povestit despre provocările și lecțiile perioadei de carantină în cazul lor, precum și despre ce vor face atunci când aceasta va lua sfârșit. 

În carantină cu depresia 

Ecaterina Luțișina a ajuns prima dată la psiholog în octombrie 2018, după vizita la neurolog.  Acesta din urmă i-a prescris tratament cu antidepresante pentru o lună. După ce a aflat că medicamentele pot provoca adicție, și-a zis că ar fi bine să găsească o altă metodă de a depăși atacurile de panică cu care se confrunta pe atunci. Fusese un an greu. Un an în care întâi mama ei avusese o fractură la picior, apoi murise bunica și, la câteva luni, tatăl Ecaterinei. 

„M-am adresat la psiholog, după ce a murit tatăl meu. Am început să am insomnii puternice, iar dacă adormeam, se întâmpla să fie devreme și mă trezeam pe la 4-5 dimineața. Mă simțeam tot timpul obosită. Reveniseră atacurile de panică, pe care am început să le am prin 2015, dar nu erau foarte dese și, inițial, eu am încercat să mă descurc singură. Am vrut să învăț să ies din asta cu propriile forțe. Însă când a murit tata, am zis că ar trebui să mă adresez unui psiholog”, își amintește ea. 

Era o perioadă în care spune că se simțea ciudat și rău. Simptomele se acutizau – a început să aibă hipersensibilitate la sunete, iar când mergea pe stradă, oamenii o speriau. Avea impresia că atunci când trece cineva aproape de ea, îi este invadat spațiul personal și atunci îi venea, pur și simplu, să strige. 

„Nu mă puteam controla și am zis că poate e timpul să merg la un psihiatru, mai ales că eu mersesem la psiholog anterior, dar făcusem pauză de câteva luni. M-am gândit că aici psihologul, probabil, nu mă mai poate ajuta”, adaugă tânăra. 

Nu s-a temut ulterior să vorbească public despre problema sa de sănătate mintală, pentru că scopul ei era să combată stereotipurile. Pe lângă aceasta, Ecaterina voia să fie funcțională și la muncă, și în societate, acesta fiind unul din motivele pentru care s-a dus după sfaturi la specialiști. 

„Mă întrista că oamenii din  jurul meu nu știau cum să reacționeze în anumite situații, nu știau cum să vorbească cu mine. Încercau să mă încurajeze, dar ceva nu mergea. De exemplu, sunt niște replici-clișee pe care le auzi și acestea te fac să te închizi și mai tare în sine. Unu la mână. Și doi – chiar dacă prietenii și familia m-au susținut mult pe parcursul terapiei, m-am confruntat cu situații în care unele persoane m-au judecat și mi-au aruncat niște replici foarte urâte”, adaugă Ecaterina. 

Carantina ei a început dificil, pentru că făcuse o viroză și îi era frică să nu fie, de fapt, coronavirus. Dar s-a vindecat într-o săptămână. Apoi, lucrurile s-au așezat treptat la locul lor, deși persista anxietatea de după urmărirea știrilor. 

„Ca reacție, pur și simplu, dormeam extrem de mult. Asta e ceva obișnuit pentru mine în situații mai grele. Pe parcurs, mi-am dat seama că nu e bine să stau în pat continuu și că trebuie să fac ceva cu mine. M-au ajutat mult meditațiile. Plus, am încercat să mă țin de yoga și gimnastică, să fac mișcare. Oricum, nu e ușor. Pentru mine este extrem de important contactul cu natura. Mă ajută mult plimbările prin parc, în procesul de vindecare. Am mare noroc și de pisică, ea m-a salvat parțial de la stările aiurite pe care le aveam. Apoi, locuiesc cu nepotul meu mai mare și acesta tot e un avantaj. Dacă aș fi fost singură, precis aș fi stat non-stop în pat”, mai spune Ecaterina. 

Acum, s-a obișnuit să stea mai mult în casă, deși zice că o mai roade dorul de natură, mai ales când urmărește ce se întâmplă după geam – „vremea e bună, iar copacii au înflorit”. 

În opinia sa, e important ca în această perioadă oamenii să nu considere că sunt obligați să fie productivi, întrucât ceea ce se întâmplă și așa induce stări depresive. Sfatul Ecaterinei este să nu fugim de gândurile și emoțiile pe care le avem, dar și să nu ne cufundăm în ele, iar dacă simțim că am avea nevoie, să nu ezităm în a consulta un specialist. 

„Pentru copii e cel mai complicat, dar stăm acasă” 

Valentina Matcovschi este mama a doi copii – o fetiță de 13 ani și un băiețel de 8 ani. Ionuț al ei nu vorbește și abia învață, cu ajutorul terapeuților, să se deplaseze. Deși au făcut numeroase investigații, Ionuț așa și nu a obținut o diagnoză clară, presupunerile medicilor fiind că e vorba de o boală genetică rară. Carantina a mai adăugat la greutățile lor: Ionuț nu poate merge la grădiniță, iar Valentina nu poate să se ducă  în acest timp la piață, ca să vândă din brățările pe care le face atunci când găsește niște timp liber. 

„Nu ne-am îmbolnăvit, nu avem nici viroză, nici simptome și asta e cel mai important. Stăm pe acasă. La magazin mă duc foarte rar și atunci încerc să cumpăr mai mult. Prima săptămână nu am ieșit din casă deloc. E destul de complicat, mai ales pentru copii. Iată, noi am uitat de dulciuri, dar avem elementar mere și alte fructe. Bine că sunt compoturile. Și așa ne descurcăm. Mai aveam niște legume congelate și mă gândeam că vor rămâne, dar le folosim acum și s-a golit congelatorul. Eu sper să se termine mai rapid carantina, pentru că altfel va fi jale. Vom muri de foame și nu din lipsa produselor, ci din lipsa banilor pentru a le cumpăra”, consideră Valentina. 

Adaugă că perioada de izolare socială e una dificilă și pentru sora lui Ionuț, care face acum lecții online. 

„Ionuț vrea să se ducă la ea, vrea să se joace și o trage de picior, o trage de mânecă, vrea în brațe. Trebuie să stea doar cu mine și nu înțelege de ce noi îi tot închidem ușa. Se supără, chiuie lângă ușă, pentru că nu poate vorbi deloc. Apoi, și cu lecțiile online e catastrofă: sunt profesori din generația nouă care au făcut față situației, dar sunt alții care nu s-au descurcat deloc. La unele obiecte se fac lecții și se fac foarte bine, la altele situația lasă de dorit. Însă, asta e, nu avem încotro. Sigur că acest an de studii e compromis deja”, susține femeia. 

Regretul Valentinei este că nu poate, cel puțin, să meargă la țară, întrucât fetița ei face lecții online, iar părinții ei nu au acces la internet și Ionuț are nevoie de terapie aici. Altfel, ar da o mână de ajutor mamei sale prin grădină. 

„Mama târâie zilnic niște căldări cu apă pentru fiecare copac, ca să nu se usuce, să putem spera măcar la niște fructe conservate pentru anul următor. Trebuie să ne pregătim pentru ce va urma. Salariile sunt mici, eu din salariul meu de asistent și pensia de invaliditate a copilului abia supraviețuiesc. Mai lucram cu brățările la piață ca să pot face un ban, dar acum nu știu ce va fi. Oricum, prioritar pentru mine este Ionuț și procedurile de reabilitare pentru el. Sper să putem reveni la programul de dinainte de carantină”, oftează femeia. 

Între timp, băiatul Valentinei a adăugat un pic în greutate, întrucât acasă face mai puține proceduri și exerciții. Mama surâde când povestește despre asta și despre progresul pe care l-au făcut de când stau în oraș. Visul său este ca Ionuț să învețe a merge singur pe propriile picioare, iar ea să-l poată duce de mână. 

„Facem mișcare, dar într-un mod mai lejer  –  eu nu sunt kinetoterapeut, iar acum a adăugat la bolfe. Îmi doresc să putem ieși, totuși, mai repede la muncă. Altfel, va trebui să ne mutăm la țară, însă atunci Ionuț nu mai are șanse de reabilitare. Noi numai pentru aceste proceduri stăm în oraș. Am reușit să progresăm puțin – dacă la început era practic o legumă, nu putea să meargă și stătea doar pe șezut, acum îmi întinde mâinile și ne ridicăm, știe cum să pună un picior, apoi al doilea – uneori mai cu un tremur, dar se ridică și merge. Face doi-trei pași, stă jos și o ia de la capăt. Eu am așa o speranță că spre 10 ani voi putea să-l duc de mânuță. Îmi doresc asta mai mult decât orice. Nu cred că vă mai putea vorbi, dar îi rămâne chiuitul – dacă ceva nu îi convine, țipă din toate puterile”, povestește mama lui Ionuț. 

Când va lua sfârșit carantina, Valentina și ai ei vor merge, în primul rând, la pădurea din apropiere de casă, așa cum făceau în fiecare an, ca să strângă brebenei, lăcrămioare și brândușe. Apoi, se vor duce la biserică ca să mulțumească pentru că au scăpat cu bine din pandemie, dar și să se roage pentru puteri ca să meargă înainte. Conchide că nu-și dorește să fie pesimistă, ci vrea să vadă partea bună în orice i s-ar întâmpla, pentru că un pesimist se îmbolnăvește repede, însă familia lor are mari planuri de viitor. 

„Am învățat să iubesc și mai mult oamenii din jurul meu” 

Victoria Boțan este o tânără activistă care luptă pentru drepturile fetelor și femeilor cu dizabilități. Ea spune că începutul carantinei a prins-o făcând lecții teoretice pentru șoferi. Pe atunci, mergea activ la sport. A fost nevoită însă să întrerupă aceste activități, din cauza pandemiei.

 „Eu m-am acomodat destul de ușor la schimbări. Pentru mine casa a devenit o arenă pentru lucru de la distanță, exerciții fizice făcute zilnic, multă lectură bună, experimente în domeniul culinar și învățarea lucrurilor noi”, povestește tânăra. 

Adaugă că a conștientizat în aceste zile faptul că nu este greu să stai acasă, dacă știi să-ți petreci bine timpul. 

„Niciodată nu te vei simți singur, atunci când faci ceea ce-ți place cel mai mult. A fost greu doar la început. Dar, încetul cu încetul, am învățat să-mi organizez mai productiv timpul liber, să apreciez și mai mult lucrurile mici care mă înconjoară și care fac viața atât de frumoasă. Am învățat și mai mult să iubesc oamenii din jurul meu și să apreciez timpul pe care mi-l oferă”, mai spune ea. 

Perioada de izolare socială a fost una în care Victoria și-a revizuit valorile, și-a cunoscut fricile și a luat mai multe decizii importante pentru viitor. Când se va încheia carantina, își dorește să revină la înot, la lecțiile de condus și, mai ales, la îmbrățișările cu cei dragi. 

La nivel mondial, până miercuri, s-au înregistrat peste 3 milioane de cazuri confirmate cu COVID-19. Între timp, deși precaut, mai multe țări europene încep să aplice măsuri de relaxare a carantinei.