Trei consilieri, un fost primar și un director de institut riscă să nu mai poată deține funcții publice o perioadă. Constatările ANI
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) informează că Inspectoratul de Integritate a emis acte de constatare în privința unui conducător de organizație publică, a unui fost primar și trei consilieri locali.
Astfel:
- Directorul Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese – În anul 2019, ar fi admis consumarea unui conflict de interese cu propria persoană, manifestat prin semnarea unui contract de achiziționare a serviciilor generale de consultanță în management, fiind în calitate de prestator de servicii. Dacă actul de constatare va rămâne definitiv, inspectorul de integritate va sesiza organul ierarhic superior pentru a iniția procedura de încetare a raporturilor de muncă a directorului.
- Ex-primar satul Lalova din raionul Rezina a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese – În anul 2018, aflându-se în calitate de primar, ar fi semnat/încheiat un proces verbal fără număr al Comisiei de licitație și un contract de arendă a terenurilor cu o gospodărie țărănească a soției. Un alt contract de arendă a terenurilor a fost semnat/încheiat cu o altă gospodărie țărănească ce aparține nepoatei acestuia.
- Un consilier în Consiliul comunal Pruteni din raionul Fălești a încălcat regimul juridic al incompatibilităților – A deținut simultan mandatul de consilier comunal și funcția de paznic în cadrul Primăriei comunei Pruteni, raionul Fălești;
- Un consilier în Consiliul sătesc Fundurii Vechi din raionul Glodeni a încălcat regimul juridic al incompatibilităților – În perioada 2017-2019, aflându-se în calitate de consilier a exercitat simultan și o altă funcție în cadrul Primăriei din Fundenii Vechi ce viza activitatea de tineret și sport;
- Un consilier în Consiliul comunal Bobeica din raionul Hîncești a încălcat regimul juridic al incompatibilităților – Ar fi deținut concomitent cu mandatul de consilier și funcția de director al Institutului de educație timpurie din comună.
Inspectorii de integritate au stabilit că cei vizați au admis încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese sau al incompatibilităților de funcții prin faptul că, având la dispoziție termenii legali prevăzuți de legislație, nu au declarat și nu și-au soluționat situațiile în care s-au aflat.
Dacă actele de constatare emise în privința celor patru aleși locali vor rămâne definitive, aceștia ar putea fi decăzuți din dreptul de a mai exercita o funcţie publică sau o funcţie de demnitate publică, cu excepţia funcţiilor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării sau destituirii din funcţia publică ori de demnitate publică respectivă sau din data încetării de drept a mandatului său.
Totodată, aleșii locali vizați ar putea fi incluși în Registrul interdicțiilor, gestionat de ANI.
Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.