Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Transportatorii anunță proteste. Poliția a…

Transportatorii anunță proteste. Poliția a inițiat „proceduri pentru blocarea traficului rutier pe drumurile naționale”

Captura de ecran

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto a anunțat că va organiza un protest în incinta sediului Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP)pe data de 21 martie, se arată într-o notificare a Asociației joi, 16 martie.

Potrivit autorilor motivul protestului este comiterea de către angajații INSP a unor „abuzuri împotriva transportatorilor” care transportau protestatari. La protest preconizează că vor participa circa 100 unități de transport de tip microbuze/autobuze.

„Motivul protestului este comiterea de către angajații INSP a multiplelor abuzuri și fărădelegi, multe din care cu caracter penal, îndreptate împotriva transportatorilor în calitate de răfuială pentru faptul că au intenționat, sau au transportat protestatarii pe data de 12.03.2023.

În cadrul protestului vor fi descrise faptele ilegale și vor fi date numele mai multor angajați INSP care au comis fărădelegi, ce pot fi calificate ca infracțiuni”, se menționează în notificare.

Poliția preciza anterior că „nu îngrădește sub nici o formă libera deplasare a cetățenilor spre capitală, dar că asigură neadmiterea blocării traseelor, ceea ce ar putea perturba alte măsuri stabilite în Chișinău”.

Într-un comunicat din 12 martie, poliția anunța că „atât organizatorii, cât și participanții la manifestație au admis mai multe ilegalități, manifestate prin încălcarea activităților cotidiene și de business ale cetățenilor, blocarea traficului rutier pe trasee, ultragiere, agresiune și violență manifestată față de forțele de ordine”.

„Poliția a inițiat mai multe proceduri pe faptul blocării traficului rutier pe 5 drumuri naționale, unde  oamenii legii au intervenit la deblocarea traseelor pentru autospecialele cu regim prioritar de circulație; dar și pentru ignorarea cerințelor legale ale forțelor de ordine, manifestate prin comportament violent și agresiv față de polițiști, ultragiere și deteriorarea mijloacelor speciale din dotarea Poliției”, se anunța în comunicat.

În contextul protestelor, poliția anunța că a luat măsuri legate de siguranța în trafic, iar mai multor unități de transport public, care se deplasau spre Chișinău, le-a fost inițiată „procedura de documentare și neadmitere a deplasării mai departe, pe motiv că acestea sunt reutilate și nu corespund normelor tehnice. Tuturor mijloacelor de transport care corespund cerințelor tehnice le-a fost permisă deplasarea”, reitera Poliția.