Principală  —  IMPORTANTE   —   Timp de patru luni, s-a…

Timp de patru luni, s-a vaccinat cu ambele doze 9 la sută din numărul populației generale din R. Moldova, iar 14 la sută au o singură doză administrată

Imagine-simbol

Timp de patru luni, din martie și până în luna iulie, s-a vaccinat împotriva COVID-19 cu ambele doze 9 la sută din numărul populației generale din R. Moldova, iar 14 la sută au o singură doză administrată, potrivit informației prezentate la Guvern de specialiștii din cadrul Consiliului consultativ de sănătate publică pe lângă prim-ministru.

„Cea mai mică rată de vaccinare în rândul populației se atestă în continuare în regiunea transnistreană și UTA Găgăuzia”, a menționat secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) Igor Curov.

În rândul lucrătorilor medicali, rata imunizării cu ambele doze este de 80,02%.

„Impactul vaccinării este unul evident benefic. Imediat după ce s-a dat start campaniei morbiditatea în rândul personalului medical a scăzut cu 90 la sută, a precizat reprezentantul MSMPS.

Specialiștii Consiliului consultativ de sănătate publică pe lângă prim-ministru au anunțat că nu exclud apariția unor noi versiuni ale tulpinei COVID-19, Delta, Delta+ și Lambda, ca urmare a valurilor tot mai pronunțate de infectare în statele din regiune. Astfel, a fost reiterată importanța intensificării procesului de imunizare a populației fiind pusă în discuție posibilitatea recurgerii la vaccinarea obligatorie a unor categorii profesionale, activitatea cărora presupune contactul direct cu cetățenii.

Campania de vaccinare împotriva COVID-19 în R. Moldova a început pe 2 martie curent, după ce sâmbătă, 27 februarie, la Chișinău au ajuns peste 21 de mii de doze de vaccin, donate de România prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene.

Din volumul total de 1.248.090 doze de vaccin recepționate de R.Moldova au fost utilizate 803 049 doze.