Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Sute de refugiați din Ucraina…

Sute de refugiați din Ucraina şi-au găsit un loc de muncă în R. Moldova. Cele mai populare domenii de angajare

Tot mai mulți refugiați din Ucraina aleg să muncească în R. Moldova. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) anunță că, până pe 24 august 2022, 735 de persoane refugiate din Ucraina, dintre care 568 de femei și 167 de bărbați, au fost angajate oficial în țara noastră.

Astfel, potrivit ANOFM, 542 de cetățeni ucraineni sunt angajați în municipiul Chișinău, 26 – în Bălți, 19 – în Ungheni și 17 – în Cahul. Refugiații din Ucraina lucrează și în alte raioane ale țării, precum Comrat, Soroca, Ștefan-Vodă, Anenii Noi, Orhei și altele.

„Conform notificărilor angajatorilor, cetățenii din Ucraina au ocupat locuri de muncă în următoarele profesii, meserii: programator, inginer, cusător, vânzător, vânzător-consultant, bucătar, chelner, medic, educator, montator subasamblare, infirmieră, operator in sectorul de producere, agent servicii client, manager diverse domenii, operator introducere date, altele”, anunță ANOFM.

Totodată, conform informațiilor subdiviziunilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, până la data de 29 iulie 2022:

Peste 150 angajatori și-au arătat disponibilitatea de a încadra în muncă cetățeni ucraineni, declarând circa 2200 locuri de muncă vacante disponibile pentru aceste persoane.

Peste 400 cetățeni ucraineni s-au înregistrat în evidențele subdiviziunilor teritoriale din subordinea ANOFM pentru a primi suport la angajare.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) oferă cetățenilor ucraineni înregistrați în evidențe următoarele servicii gratuite: informații privind locurile de muncă vacante; date de contact ale angajatorilor; ghidare și suport la angajare.

Potrivit datelor oferite de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), pe teritoriul R. Moldova sunt 81 370 cetățeni străini, dintre care 42 613 sunt minori, (cetățeni ucraineni și de alte naționalități ce au intrat pe segmentul R. Moldova – Ucraina).

De la începutul războiului în Ucraina și până în prezent, perioada 24 februarie – 21 august, de către Biroul migrație și azil au fost preluate 8 803 cereri de azil, mai menționează MAI.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale” în Ucraina, în primele ore ale zilei de 24 februarie. Sute de localități au fost distruse de bombardamentele rusești, iar mii de oameni au fost nevoiți să fugă din calea războiului.

Jumătate de an de la începutul războiului Rusiei în Ucraina.