Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Suprafețele de deșeuri create în…

Suprafețele de deșeuri create în R. Moldova ar putea fi reduse. Regulamentul privind incinerarea și coincinerarea deșeurilor, aprobat de Guvern

Sursa foto: ZdG

Operatorii instalațiilor care incinerează sau coincinerează deșeuri vor putea contribui la reducerea cu până la 90% a volumului deșeurilor ajunse la groapa de gunoi, folosind o procedură inofensivă mediului, anunță Ministerul Mediului.

În acest sens, Guvernul a aprobat în ședința din 12 aprilie Regulamentul privind incinerarea și coincinerarea deșeurilor, scopul principal al acestuia fiind micșorarea treptată a suprafețelor de teren supuse contaminării prin depozitarea deșeurilor, în paralel cu un nivel ridicat de recuperare energetică și materială.

„Documentul stabilește condiții de exploatare și cerințe tehnice stricte, prin stabilirea de valori limită de emisie pentru instalațiile de incinerare și de coincinerare. De asemenea, proiectul prevede restricții privind incinerarea deșeurilor, condiții de transportare a deșeurilor către instalațiile de incinerare, precum și măsuri de control al emisiilor și evacuării poluanților în mediu”, transmite Ministerul Mediului.

Potrivit documentului aprobat de Guvern, implementarea prevederilor Regulamentului va contribui la îmbunătățirea treptată a calității mediului, aerului, apei, solului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în primul rând a emisiilor de metan, precum și diminuarea riscurilor pentru sănătatea omului, legate de poluarea componentelor de mediu.

„Incinerarea și coincinerarea deșeurilor presupune folosirea instalațiilor la temperaturi care sunt reglementare, cu monitorizarea și controlul foarte strict a sistemelor de emisii în atmosferă, aer și apă, totodată protecția solului și a apelor subterane. Până în prezent se practică arderea deșeurilor în aer deschis. Aceste activități trebuie să fie contracarate. Nu trebuie să admitem poluarea aerului, apei și solului.

Prin această hotărâre de Guvern, noi vom reduce suprafețele de deșeuri create în R. Moldova, fiindcă toate acele deșeuri care nu mai pot fi reciclate vor fi supuse, după caz, în funcție de permisiunea cadrului normativ, procesului de incinerare. (…) Acest act normativ va contribui și la soluționarea crizei energetice, fiindcă foarte multe din deșeurile pe care noi nu le valorificăm au valoare calorice ce poate fi utilizată pentru producerea energiei termice și electrice”, a menționat ministra Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov.

Printre condițiile care au impus elaborarea documentului pot fi menționate lipsa infrastructurii de planificare, organizare și implementare a unui sistem de management integrat al deșeurilor la toate nivelurile, precum și rata scăzută de conectare a populației la servicii de colectare a deșeurilor.

Monitorizarea și implementarea Regulamentului va fi efectuată de Agenția de Mediu.