Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Spitalele raionale din Glodeni și…

Spitalele raionale din Glodeni și Fălești vor trata doar pacienții infectați cu COVID- 19

Profilul spitalelor raionale din Glodeni și Fălești va fi destinat doar pacienților infectați cu COVID-19, iar persoanele care vor acuza altfel de probleme de sănătate, vor fi redirecționați către alte instituții medicale. Despre aceasta a anunțat Viorica Dumbrăveanu, în cadrul briefingului de presă.

„Spitalul din Fălești și Glodeni vor fi spitale care își vor continua activitatea doar cu pofilul COVID-19, altă asistență medicală nu va fi acordată, iar persoanele care necesită asistență medicală vor fi redirecționate către alte instituții desemnate foarte clar”, a declarat ministra Sănătății.

Ceea ce ține de spitalul din Soroca, în care s-au confirmat noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, ministra a precizat că e vorba despre personalul care nu se afla la muncă.

„Este vorba despre personalul care nu activa și era în regim de autoizolare la domiciliu. Dintre personalul care la moment acordă asistență, nu am avut cazuri noi”, a spus Viorica Dumbrăveanu.

Totodată, ministra a precizat că spitalul din Soroca își continuă activitatea așa cum dispune de echipament necesar și personal calificat.

La această etapă, sunt antrenate 27 de spitale și instituții spitalicești în gestionarea crizei provocate de coronavirus.

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Sănătății, până la această oră, pe teritoriul R. Moldova, au fost confirmate 1438 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 75 au fost declarate vindecate și externate, iar 29 au decedat fiind răpuse de virus