Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Soțul Liudmilei Vartic a anunțat…

Soțul Liudmilei Vartic a anunțat concluzia raportului de expertiză medico-legală repetată privind cauza decesului

Colaj ZdG

Comisia de experți a concluzionat că decesul Liudmilei Vartic a survenit în rezultatul traumatismelor provocate în urma căderii de la înălțime, a anunțat soțul acesteia, Dmitri Vartic, care este și singurul învinuit în dosarul penal privind moartea femeii.

Dmitri Vartic a scris pe rețelele de socializare că marți, 14 iulie, „organul de urmărire penală i-a prezentat raportul de expertiză medico-legală repetată în comisie, semnat unanim de șase experți, inclusiv expertul din Romania”.

Avocatele familiei au confirmat pentru TV8 că raportul a fost finalizat, dar au precizat că vor reveni cu detalii după ce îl vor studia.

La începutul lunii iulie, avocata familiei, Violeta Gașițoi, a comunicat că expertiza medico-legală în cazul Liudmilei Vartic a fost expediată expertei din România, angajate de familia victimei.

Draftul expertizei medico-legale a fost transmis în România, doamnei doctor implicate în această procedură. Dacă nu vor apărea impedimente, în următoarele zile această etapă ar urma să fie finalizată. Ulterior ar urma să primim acces din partea organului de urmărire penală la raportul de expertiză, pentru a putea lua cunoștință de concluziile experților”, a subliniat avocata Violeta Gașițoi.

Totodată, era așteptat rezultatul experimentului judiciar.

Acesta urma să clarifice aspecte esențiale ale mecanismului producerii căderii Liudmilei, inclusiv înălțimea de la care aceasta a căzut și alte elemente tehnice importante pentru stabilirea împrejurărilor cazului. Din informațiile pe care le avem în prezent, se pare că nu au fost identificați nici specialiștii, nici echipamentele tehnice, necesare pentru efectuarea acestei proceduri”, a subliniat avocata.

Detalii despre moartea Liudmilei Vartic

Mamă a două fetițe, Liudmila a murit pe 3 martie 2026, după ce a căzut în gol de la etajul unei clădiri din capitală, unde locuia împreună cu mama sa. La Hîncești, despre moartea femeii s-a aflat abia după ce a fost înmormântată. Pe rețelele de socializare au apărut mai multe postări în care soțul femeii, Dumitru Vartic, era acuzat că și-ar fi abuzat partenera, fapt care ar fi condus-o la suicid.

Poliția a pornit două procese penale în acest caz, iar Dmitri Vartic, care și-a depus demisia pe 9 martie, are statut de învinuit în dosarul privind decesul soției sale, Liudmila Vartic.  Pe 12 martie, într-o primă reacție, venită după mai multe zile de tăcere, Dmitri Vartic a negat acuzațiile de violență în familie, afirmând că soția sa „s-a confruntat de mai mult timp cu probleme grave de sănătate și stări depresive” și că nu ar fi beneficiat de îngrijiri medicale specializate.

Fostul vicepreședinte al raionului Hîncești a fost pus sub învinuire pe 22 mai, fiindu-i incriminate două capete de acuzare: violență în familie soldată cu tentativă de sinucidere și violență în familie soldată cu sinuciderea victimei.

Conform procurorilor, în privința bărbatului a fost aplicată măsura preventivă sub formă de obligare de a nu părăsi țara, cu aplicarea consemnului la frontieră.

„(…)Mai exact, bărbatului i-au fost incriminate două capete de acuzare:

1. violență în familie soldată cu tentativă de sinucidere (art. 201¹ alin. (3) lit. b) din Codul penal), pentru acțiuni pretins comise în luna noiembrie 2025, când victima ar fi avut o tentativă de sinucidere ca urmare a actelor de violență exercitate asupra acesteia;

2. violență în familie soldată cu sinuciderea victimei la 3 martie 2026 (art. 201¹ alin. (3) lit. b) din Codul penal).

Învinuitului i se impută acțiuni și inacțiuni intenționate comise asupra unui membru de familie, inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaționale și al comunicațiilor electronice, manifestate prin izolare, intimidare în scopul impunerii voinței și exercitării controlului asupra victimei, precum și prin interzicerea utilizării bunurilor și resurselor comune, acțiuni care, potrivit acuzării, ar fi determinat tentativa de sinucidere și ulterior sinuciderea victimei.

Totodată, în privința învinuitului a fost aplicată măsura preventivă sub formă de obligare de a nu părăsi țara, cu aplicarea consemnului la frontieră.

Urmărirea penală este în continuare în desfășurare, fiind așteptate rezultatele expertizei medico-legale suplimentare în comisie, care urmează să contribuie la stabilirea circumstanțelor relevante pentru investigarea completă și obiectivă a cazului. La fel, după recepționarea tuturor rezultatelor expertizelor dispuse, urmează a fi numită și expertiza psihologico-psihiatrică post mortem. Procuratura va informa opinia publică despre evoluțiile ulterioare, în măsura în care acestea nu vor afecta desfășurarea anchetei”, menționează PG.